Dumnezeu iubeşte lumea

aaccent | Just another WordPress.com site

Fără măhramă

Dumnezeu iubeşte lumea

1:1 ♦ Sulurile Sfinte, pentru Saduchei, nu erau o taină. Şi totusi ei nu credeau în înviere, măcar ca trecuseră printr-o şcoală teologică si citiseră din proorocul Isaia şi din ceilalti prooroci. Scriptura era obiect de studiu, din care trebuiau să mai dea şi examene pentru absolvire. Abea după ce căpătau diploma, deveneau Saduchei. Exact ca la facultate. Până nu ai diploma în mână, nu poti fi inginer, economist sau medic. Dar ca să ai diploma, trebuie să studiezi din greu. Prin studiu capeti cunoaştere. Trebuie sa cunoşti obiectul de studiu foarte bine, ca să poti depăşi examenul de absolvire.

1:2 ♦ Deci Saducheii cunoşteau scripturile foarte bine. Şi totuşi Domnul le zice: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Matei 22:29 Marcu 12:24). „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi” (Marcu 12:27).

Prin cunoaşterea Scripturilor, Saducheii erau împiedicaţi să-L cunoască pe Domnul.

După cum studiaseră ei Scripturile, erau puşi în încurcătură. Încă nu erau convinşi că Domnul era Cel ce pretindea că este.

1:3 ♦ Ca un paradox, David, tocmai pentru că nu cunoştea Scripturile, Îl cunostea pe Domnul. Şi nu era meritul lui. Nu el L-a ales pe Domnul, şi nici nu s-a rugat l-a Dumnezeu ca să I se facă de cunoscut. Domnul l-a ales pe el, măcar ca el era cioban la oi. Domnul l-a ales pe el, tocmai pentru că nu era Saducheu, şi nu era trecut prin nici o şcoala teologica. Domnul îl păstorea pe David, şi David nu avea cum să se rătăcească.

Iată ce zice el: „Domnul este Păstorul meu... EL mă paşte in paşuni verzi şi ma duce la ape de odihnă, îmi înviorează sufletul, si ma povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său. Chiar de-ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu ma tem de nici un rău, caci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta ma mîngîie” (Psalm 23:1-4).

1:4 ♦ Cum David nu trecuse prin nici o şcoală teologică, nici nu putea sa aibă pretenţia cunoaşterii Scripturilor. Dar el nu se rătăcea. Daca ar fi fost şi el Saducheu, negreşit s-ar fi rătăcit.

1:5 ♦ Domnul a ales drept ucenici nişte pescari trudiţi, care nu ar fi avut cum sa urmeze vre-o şcoală teologică. Si erau atiţia Farisei, Saduchei, Cărturari, Preoţi vestiţi din neamul Leviţilor, Învăţători ai Legii foarte sîrguincioşi. N-a ales nici unul din ei ca sa-I fie ucenic. Nici unul. De ce oare? Doar erau atit de înţelepţi, şi atît de învaţaţi. Ei cunoşteau scripturile şi n-ar mai fi trebuit să mai duca atîta muncă de lămurire cu ei.

1:6 ♦,,Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. A ales lucrurile slabe ca să le facă de ruşine pe cele tari. A ales lucrurile josnice şi cele dispreţuite, ba înca lucrurile care nu sînt, ca să nimicească pe cele ce sînt (1Corinteni 1:28). Căci este scris: „Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi, si voi nimici priceperea celor pricepuţi” (1Corinteni 1:19).

1:7 ♦ La adresa celor învăţaţi si şcoliţi, Domnul, n-a avut nici un cuvânt bun de spus, macar ca ei slujeau cu atâta devotament lui Dumnezeu, in spiritul si în litera Legii. Lor le spunea: „Am multe de zis despre voi si de osândit in voi” (Ioan 8:26).

Ucenicilor le spunea: ,,Luati seama si paziti-va de invatatura Fariseilor si a Saducheilor (Matei 16:6-12). De ce? Pentru ca „Fariseii si Invatatorii Legii au zadarnicit planul lui Dumnezeu” (Luca 7:30).

1:8 ♦ Este ceva care iti da de gândit. Adica trebiue sa te feresti de invatatura celor care au studiat in Institutele Teologice, si au iesit de acolo cu o diploma care dovedeste cunoasterea lor atât de amănunţită, privitor la cele sfinte. Asta ar insemna ca n-au valoare chiar scolile Teologice in fata lui Dumnezeu. Si când te gândesti ca ele au luat fiinta tocmai ca sa ridice slujitori ai Domnului... Parca ar fi tot un paradox.

1:9 ♦ Noroadele ramâneau uimite de invataturile primite de la Domnul, pentru ca EL îi invăţa ca Unul care avea Putere, nu cum îi învaţau Carturarii lor (Matei 7:29). Noroadele vedeau deosebirea de învăţătură.

1:10 ♦ Preotii cei mai de seama si Fariseii au adunat Soborul, si au zis: Ce vom face? Omul acesta face minuni. Daca-L lasam asa, toti vor crede in EL... (si multi Iudei plecau de la ei si credeau in Isus...) Fariseii au zis intre ei: Vedeti ca nu câstigati nimic?; iata ca lumea se duce dupa EL (Ioan 11:47-48 si 12:11-19). Ei erau ingrijorati pe buna dreptate. Vedeau si ei ca titlurile lor câstigate cu atâta truda, in atâţia ani de scoala, nu mai valorau nimic in faţa noroadelor.

1:11 ♦ Dumnezeu, chiar de la inceput, in prima zi a creatiei, a facut pe cineva care sa I se impotriveasca, care sa-L incurce, care sa-I zadarniceasca planurile. Si nu de aiurea. Acest rău necesar, era pentru a incerca Perfectiunea, si sa constate ca oricât ar înceraca-o, folosindu-se de tot felul de metode, nu o va putea ingenunchea nicicum. Trebuia sa se dovedeasca ca Dumnezeu fiind Ziditorul, oricât Ii vei surpa zidurile, ele tot vor ramânea in picioare.

Zadarnicirea, trebuia sa se dovedeasca ea insăşi, ca oricât s-ar stradui, chiar ea este neputincioasa.

Nimeni si nimic nu poate trece peste Cuvântul lui Dumnezeu. „Cerul si pamântul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24:35 Marcu 13:31 Luca 21:33).

1:12 ♦ Când Dumnezeu a vazut ca Lumina este buna, a despartit-o de întuneric (Geneza 1:4). Si stim ca întunericul este satan, macar ca fusese înger de lumină. Acest întuneric trebuia sa se impotriveasca Luminii. De ce? Pentru ca sa n-o poata birui (Ioan 1:5). De aceea intunericul nu va împărăţi vesnic (Isaia 9:1).

1:13 ♦ Inainte de a fi facut Adam, amagitorul era deja pregatit. Astepta momentul amagirii.

1:14 ♦ Ce era Adam inainte de a fi facut? Era un Cuvânt a lui Dumnezeu. „Sa facem OM dupa chipul si asemanarea Noastra” (Geneza 1:26). Dar inainte de a se rosti Cuvântul, unde era Adam? Era in gândurile lui Dumnezeu. De când? Inca din vesnicii. El astepta acolo in gândurile lui Dumnezeu ca sa fie mai intâi vorbit si apoi creat.

Odata ce Adam a capatat forma si suflare de viata, a fost inzestrat si cu puterea de a se inmulti. Samânta pentru inmultire era in el. Aceasta samântă astepta in el ca sa se manifeste la porunca lui Dumnezeu. „Cresteti, inmultiti-va” (vers.28).

1:15 ♦ Unde era Eva inainte de a fi data de nevasta lui Adam? Era in Adam. Nu in gânduri, ci intr-o coastă. Daca ar fi fost in gândurile lui Adam, acesta ar fi stiut de existenta ei. Dar nu stia. Pentru el a fost o surpriza. Eva fusese tot in gândurile lui Dumnezeu, inainte de a fi o coasta a lui Adam.

1:16 ♦ Unde eram noi cu totii, când Adam se afla singur, fara nevastă, in Gradina Eden? Eram in Adam. Eram cu totii niste seminte in hambarul numit Adam. Si pe masura ce timpul trecea, noi am tot fost mutati dintr-un hambar in altul. Noi am fost si in hambarul numit Noe, dar si in cele numite Sam, Iafet si Ham. Dupa un timp am fost mutati in hambarul numit Avraam, si in continuare in cel numit Isaac, apoi in Iacov, si in cele 12 semintii ale lui Israel. Dar inainte de a fi in primul hambar, unde eram noi? Eram in aceleasi gânduri ale lui Dumnezeu, inca din vesnicii, inainte de inceperea timpului.

1:17 ♦ Deci daca tot existăm, nu este meritul nostru, ci este al lui Dumnezeu, pentru ca EL ne-a conceput. EL este Stapânul nostru. Tot EL a hotarât si modul cum sa ajungem in lumea asta. Prin amagire. De ce prin amagire? Pentru ca asa era planul Domnului. Iar noi o-nvinuim pe Eva ca s-a lasat amagită.

2

2:1 ♦ In planul Domnului era prevazuta atât amagirea, cât si cine sa amageasca. Daca nu era episodul cu amagirea, mai eram noi astazi inmultiti? Nicidecum. Inmultirea omului era prevazuta de Dumnezeu, poruncita lui Adam, lui Noe, lui Avraam, lui Isaac si lui Iacov, porunca care are efect pâna-n zilele noastre, pâna la secerisul final.

Daca inmultirea omului n-ar fi fost prevazuta, n-ar fi fost nici poruncita de atâtea ori.

2.2 ♦ Daca exista --liberul arbitru-- in Eva, sa presupunem ca, cu de la ea putere, nu s-ar fi lasat amagita in ruptul capului. Lumea n-ar mai fi existat, pentru ca nu se inmultea. Adam si Eva ar fi ramas in Eden. Si Dumnezeu se putea vedea neputincios de a-Şi mai implini planurile Lui. Devenea un Dumnezeu care se dovedea zadarnicit de propria Lui creatie.

Acesta a fost motivul pentru care amagirea a fost o taina inainte de a se produce. Nu înseamnă ca Dumnezeu n-ar fi stiut de ea. Amagirea a fost pregatita in secret.

2:3 ♦ Adam si Eva erau foarte ascultatori si nu se atingeau de pomul cunostintei. Drept urmare, macar ca erau goi si nu le era rusine (Geneza 2:25), ei nu se impreunau spre inmultire. Si doar primisera porunca de a se inmulti. Ei erau neascultatori fata de aceasta porunca. Deci ei dovedeau --ascultare-- la porunca de a nu gusta din pomul cunostintei, si dovedeau --neascultare-- la porunca inmultirii lor.

Pentru ca totusi inmultirea sa se petreaca, era nevoie de neascultare la cea de-a doua porunca (Geneza 2:16-17), tocmai ca sa se implineasca prima porunca (Geneza 1:28).

2:4 ♦ Adam si Eva, n-ar fi vrut sa moara, pentru ca moartea presupune despartirea de Viaţă. Si lor le convenea sa fie in prezenta Vietii. Ei erau creati ca sa traiasca, nicidecum sa moara. Dar blestematul acela de pom al mortii era acolo, pândind gresala, fiind in masura ca sa-i atraga in cursa. Cât timp ei pazeau Cuvântul Domnului de a nu gusta din acel pom, n-aveau nici cum sa moara. Dar nu puteau nici sa se inmulteasca. Asa ca era nevoie de un compromis.

Dar oare acest compromis nu era si el in planul lui Dumnezeu?

2:5 ♦ Atât --ascultarea-- cât si --neascultarea-- sânt accesorii indispensabile pentru implinirea planurilor lui Dumnezeu.

Porunca a doua a venit in sprijinul primei porunci, nicidecum ca s-o anuleze. Daca --ascultarea-- faţă de cea de a doua porunca, ar fi fost prelungita la infinit, nu numai amagirea n-ar mai fi existat, dar nici inmultirea omului nu se mai efectua. Startul pentru inmultire fusese dat prin porunca si prin frângerea intregului numit Adam, aparând astfel si Eva. Daca Adam n-ar fi fost junghiat-sectionat, coasta numita Eva n-ar fi iesit niciodata din el. Acelas lucru trebuia sa se intimple si cu ascultarea.

2:6 ♦ Ascultarea fiind un întreg, trebuia ruptă in doua, functie de câte porunci fusesera date. Prin rupere, întregul era divizat in doua fragmente. Un fragment trebuia sa ramâna ca si originalul, având valoare de ascultare; iar celalalt fragment trebuia sa fie in opozitie, cu o valoare negativa, devenind neascultare. In felul acesta ascultarea se lipea de prima porunca, a inmultirii. ¨¨Neascultarea se lipea de porunca a doua, cea cu interzicerea gustarii din pomul oprit.

2:7 ♦ Vedem acum lamurit cum se propaga spre expansiune ceea ce a facut Dumnezeu cu EL insusi de la bun inceput. Dumnezeu fiind un Intreg nedimensionat, a hotarât sa fie doar Lumina, fara sa mai fie combinat si cu intunericul. Astfel ca „a despartit Lumina de intuneric” (Geneza 1:4). De ce? Pentru ca intunericul era o impuritate a luminii.

Deci era acelas întreg sectionat in doua fragmente. Un fragment pozitiv numit Lumina: si un fragment negativ numit intuneric. Valoarea Pozitivului era/este de doua ori mai mare decât valoarea negativului. Partea pozitiva revenind de drept Dumnezeului original, iar partea negativa fiind falsa si in opozitie a revendicat-o stapânitorul (potrivnic si fals) creat chiar prin aceasta despartire, având fostul nume de Lucifer.

2:8 ♦ Dumnezeu este Desavârsire, este Perfectiune. Aceasta Perfectiune a vrut s-o separe de orice fel de imperfectiune. Puritatea a trebuit curatata de toata impuritatea. Asa ca toate impuritatile au fost separate de Puritate. In felul aceste Dumnezeu S-a descotorosit de toata imperfectiunea si de toata impuritatea, renuntind definitiv la ele.

Dumnezeu este Lumina si in EL nu este intuneric (1Ioan 1:5b).

Prin exemplul lui Dumnezeu, orice intreg care apare, trebuie fragmentat la inceput in doua parti „pro si contra” cum este metoda dezintegrarii atomice.

2:9 ♦ Cercetatorul care a facut bomba atomica, n-o discutat cu atomul de Uraniu, negociind daca sa-l sparga sau nu. Nu. Atomul de Uraniu a suferit modificarea, fie ca i-a convenit, fie ca nu, si s-a transformat in Plutoniu si Kripton. Iar acestea la rândul lor au fost bombardate cu Neutroni producindu-se explozia prin expansiune. Cercetatorul si-a atins scopul fara sa-l intereseze opinia atomului. Fiecare fragment devenea din nou câte un atom, asa cum a fost originalul de la inceput. Acestia treceau prin acelas tratament, dând nastere la si mai multe fragmente care la fel deveneau alţi atomi intregi. Procedeul scapa de sub control, pâna când inmultirea acelui atom ajunge la saturatie.

2:10 ♦ Limba de comunicare intre ingeri (si mai apoi intre oameni) era limba universala ca un intreg. Dar la Turnul Babel a fost si ea despatita mai intâi in doua tabere, continuindu-se fragmentarea pâna la nivel de familie. Asa ca din --intelegera-- de mai inainte a aparut (s-a extras) --neintelegera-- care era necesara pentru umplerea pamântului. Deci incurcarea limbilor a fost o alta porunca data ingerilor, ca sa vina tot in sprijinul primei porunci care suna asa: „cresteti, inmultiti-va, umpleti pamântul” (Geneza 1:28).

Ingerii deveneau raspunzatori pentru umplerea pamântului cu oameni.

2:11 ♦ Cum a inmultit Domnul cele 5 pâini si pestisorii? Prin frângere, prin rupere, prin fragmentare. Fiecare fragment devenind iarasi ce a fost originalul de la inceput. Asa a saturat atâta norod. Si n-a intrebat nici pâinea, nici pestii, daca vor sa fie rupte din intreg. Dar asa ele s-au inmultit.

Deci nici pe noi Domnul nu ne intreabă daca vrem, sau nu, sa fim rupti, omorâti sau fragmentati. EL doar ne-a inmultit dupa cum era planul Lui. Pentru asta a avut nevoie de Legea care omoară. „Slova omoară” (2Corint.3:6b).

Acum inmultirea a ajuns la saturatie, macar ca au fost atâtea razboaie, măceluri, genocide.

2:12 ♦ Porunca „Sa nu ucizi” (Exod 20:13 Deuter.5:17), aparuse tocmai pentru a cădea sub pedeapsa judecatii, oricine ar fi indraznit sa ucida (Matei 5:21). Aceasta porunca presupune ca n-ar fi trebuit sa mai fie si razboaie. Ca un paradox, Domnul porunceste sa nu ucizi, si tot EL indeamna la razboi. Domnul este un razboinic viteaz (Exodul 15:3). Sa nu credeti ca am venit sa aduc pacea pe pamint; n-am venit sa aduc pacea, ci sabia (Matei 10:35). Blestemat sa fie cel ce-si opreste sabia de la macel (Ieremia 48:10b). Veti auzi de razboaie si vesti de razboaie; vedeti sa nu va spaimintati, caci toate aceste lucruri trebuie sa se intimple (Luca 21:9 Marcu 13:7 Matei 24:6).

2:13 ♦ Si copiii lui Israel, pentru ca au simtit indemnul, au intrebat pe Domnul, si au zis: Să mă pornesc la lupta impotriva fiilor fratelui meu Beniamin, sau sa ma las? Domnul a raspuns: Suiti-va, caci mâine îi voi da in mâinile voastre... Lupta a fost apriga, si Beniamitii nu-si inchipuiau prapadul prin care aveau sa treaca. Domnul a batut pe Beniamin inaintea lui Israel (Jud.20:27-35). Razboaiele sânt ale Domnului (1Samuel 25:28 si 18:17). Si Domnul se foloseste atât de ingeri cât si de oameni care sa ucida oameni, dar sa-i si inmulteasca.

2:14 ♦ Deci daca razboaiele sânt ale Domnului, nimicind de multe ori cu desavârsire, gândesti ca Dumnezeu ar vrea sa extermine omenirea, nicidecum s-o inmulteasca. Si totusi lumea s-a inmultit in pofida tuturor razboaielor de exterminare in masa. Ce paradoxal... Asta inseamna ca si razboaiele fac parte din planul Domnului de inmultire a lumii. EL avea in gând sa inmulteasca lumea inainte de a face primul om. Razboaiele le gândise inainte de a fi primul om in lume. Iar noi invinovatim pe unii sau pe altii pentru izbucnirea razboaielor.

2:15 ♦ Lumea s-a dovedit a fi destul de rea. Ea se inmultise dar umpluse si pamântul de silnicie (Geneza 6:13). Si a fost nevoie de potopul lui Noe ca sa se stârpeasca stricaciunea lumii de atunci. Lumea fusese exterminata, cu exceptia celor 8 oameni, dar procesul de inmultire a ei trebuia continuat. Astfel ca Domnul mai porunceste o data „Cresteti si inmultiti-va” (Geneza 9:7). Si lumea (macar ca durata vietii omului scazuse drastic), se inmultea. Si se inmulteau si razboaiele.

2:16 ♦ Prin scurtarea zilelor de trai si prin tot felul de metode de nimicire a populatiei, lumea in loc sa se împuţineze, tinde sa depaseasca toate limitele. Cuvântul lui Dumnezeu se implineste oricâta impotrivire ar intâmpina. Lumea s-a inmultit si s-a raspândit pe pamânt, asa dupa cum a fost Cuvântul Domnului. Prima porunca data omului, repetata de atâtea ori pâna la Iacov, trebuia sa razbata indiferent câte piedici ar fi fost puse in cale. Chiar Dumnezeu a dat oamenilor Legi si Porunci prin care nu puteau sa traiasca (Ezechiel 20:25), a trimis vipere veninoase ca sa-i omoare (Numeri 21:6), ciumi si alte maladii, razboaie, etc. Si lumea se inmultea in suferinta si durere. Dar se inmultea.

2:17 ♦ Este scris ca „in Imparatia lui Dumnezeu se intră prin multe necazuri” (Fapte 14:22).

Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica [Ioan 3:16].

De ce sa nu piara lumea? Pentru ca Dumnezeu o iubeste. Si ce iubeste Dumnezeu n-are cum sa piara. Lumea murea si totusi se inmultea. Lumea traia in continuare macar ca trecea prin moarte. Lumea trebuie sa existe asa cum a fost conceputa in gândurile lui Dumnezeu, de la inceput si pâna la sfârsit. Si-am sa va dau un exemplu:

2:18 ♦ De ce a inviat Lazar? Pentru ca Domnul îl iubea. „Isus iubea pe Marta, si pe sora ei, si pe Lazar” (Ioan 11:3,5,36). Si Lazar a fost lasat sa moara in mod special. „Doamne daca ai fi fost aici n-ar fi murit fratele meu” (Ioan 11:21 si 32). Murise in chinuri de o boala necrutatoare care l-a macinat câteva zile. A fost obligat sa suporte suferinta. Si s-a stins din viata. Iar Domnul se bucura ca nu a fost acolo (Ioan 11.14-15). Daca ar fi fost acolo, poate ca de mila, nu l-ar fi lasat sa moara, si n-ar mai fi fost acest episod cu invierea lui. Deci Lazar a fost parasit de Domnul in mod special, tocmai pentru ca sa moara. Domnul auzise ca Lazar era pe moarte, si in loc sa alerge la el ca sa-l insanatoseasca, EL a mai zabovit doua zile in locul in care era [Ioan 11:6]. Dupa care le-a zis ucenicilor: „Haidem sa ne intoarcem in Iudea... Lazar, prietenul nostru doarme; dar Ma duc sa-l trezesc din somn... Lazar a murit” (Ioan 11:7,11,14).

2:19 ♦ Iata un citat din Ezechiel:

„Mâna Domnului a venit peste mine... si m-a pus in mijlocul unei vai pline de oase uscate. Domnul a intrebat: Fiul omului, vor putea oare oasele acestea sa invieze? Doamne Dumnezeule, tu stii lucrul acesta.--- Si oasele, macar ca erau uscate, au inviat, si au statut in picioare; era o oaste mare, foarte mare la numar” (Ezechiel 37:1-14). De ce au inviat? Pentru ca Dumnezeu ibeste lumea.

3

3:1 ♦ Dupa o saptamâna de patimi, de suferinte, de batjocuri, de umilinte, dispretuit si parasit de oameni, undeva pe o cruce la Golgota, Mântuitorul nostru era strapuns si zdrobit (Isaia 53:3-5). La un moment dat chiar Tatal L-a parasit „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?” (Marcu 15:34 Matei 27:46b).

De ce? Tocmai ca sa poată muri.

De ce? Numai asa putea învia din morti.

Ce zicea Tatal despre Mintuitorul nostru? „Acesta este Fiul Meu preaiubit in care Imi gasesc toata placerea” (Matei 17:5 si 3:17 Marcu 1:11 si 9:7 Luca 3:22 si 9:35 Isaia 42:1).

De ce a inviat? Pentru ca Tatal L-a iubit. Era Fiul Lui preaiubit.

3:2 ♦ „Tatal Ma iubeste pentru ca Imi dau viata, ca iaras s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, si am putere s-o iau iaras; aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatal Meu... Fariseii care erau linga EL ziceau: Are drac, este nebun; de ce-L ascultati?” Erau aceias Farisei care vazuse cum deschisese EL ochii orbului din Templu, si care I-au zis: „Doar n-om fi si noi orbi” La care Domnul le-a raspuns: „Daca ati fi orbi, n-ati avea pacat; dar cum ziceti ca vedeti, pacatul vostru ramine” Altii (dintre Farisei) ziceau: „Cuvintele acestea nu sint cuvinte de indracit; poate un drac sa deschida ochii orbilor?” (Ioan 9:35-41 si 10:17-21).

3:3 ♦ Dar EL trebuia sa patimeasca, sa fie dispretuit si frânt, sa fie junghiat, zdrobit conform scripturilor, pentru ca numai asa se putea înmulţi EL astfel incât sa fie Primul dintre mai multi frati (Isaia 53:3-4 Romani 8:29). EL a fost un exemplu de inmultire lipsita de impreunare sexuala. EL n-a avut nevasta si nici vre-o amantă. De unde se poate deduce ca pentru inmultire nu-i obligatorie impreunarea. Dar Dumnezeu a facut inmultirea prin ambele metode.

3:4 ♦ Cu Ioan Botezatorul se intâmplase aproape la fel. Cine era el? Era un întreg care venise inaintea Domnului. Era Inaintemergatorul Domnului. El era hrana noroadelor care erau infometate de Cuvânul Evangheliei. El era inceputul Botezului. Acest inceput ca un intreg, trebuia divizat in fragmente, pentru inmultire. Nici el nu s-a inmultit prin impreunare sexuala. Lui i s-a taiat capul ca un inceput al inmultirii sale. Si iata acum cât de mult s-au inmultit botezurile. El era Botezul venit in trup uman. Si botezul trebuia inmultit.

3:5 ♦ Tot ce este de la Dumnezeu si pentru Dumnezeu, pentru inmultire nu are nevoie neaparata de impreunare, ci mai degraba de separare, dezbinare, despartire, fragmentare. „Credeti ca am venit sa aduc pace pe pamint? Eu va spun: Nu, ci mai degraba dezbinare” (Luca 12:51). Sa nu credeti ca am venit sa aduc pacea pe pamânt; n-am venit sa aduc pacea, ci sabia (Matei 10:34).

3:6 ♦ Dar si cunostinta trebuia sa creasca din ce in ce mai mult pâna la vremea sfârsitului. Cum? Prin stiinta si prin scoli de invatat si de cercetat. Deci acel pom al cunostintei din care nu trebuiau sa guste Adam si Eva, trebuia sa se dezvolte si el. Dar el nu prin separare, nu prin despartire, nu prin fragmentare; ci prin impreunare, prin pace, fara sa treaca prin necazuri. Si aflam ca doar prin multe necazuri se poate ajunge in Imparatia lui Dumnezeu (Fapte 14:22). Deci cine nu trece prin necazuri nu poate ajunge in Imparatia lui Dumnezeu. Iar a trece prin necazuri nu stă la indemâna oricui. Cine-i acela care sa-si doreasca a avea parte de necazuri? Toata lumea fuge de necazuri. Si cine scapa de ele? Doar cei care nu trebuie sa ajunga in Imparatia lui Dumnezeu. Cei care sânt alesi de Domnul, nu se poate sa nu aiba necazuri.

3:7 ♦ Fariseii, carturarii, saducheii, invatatorii legii si preotii nu aveau necazuri.

Cine erau Fariseii? Erau ceva asemanator cu Saducheii, cu care am inceput predica. Macar ca Domnul le explica, ei tot nu intelegeau. Si erau trecuti printr-o scoala teologica. Asa au ajuns Farisei. Erau oameni cu nume. Se bucurau de prestigiu. Oamenii le faceau plecaciuni prin piete. Cum de n-au priceput ei cum de orbul a-nceput sa vada?

Doar Domnul le spusese: Eu am venit in lumea asta pentru judecata; ca cei ce nu vad, sa vada, iar cei ce vad, sa ajunga orbi (Ioan 9:39).

3:8 ♦ Daca Fariseii (adica cei invatati) au zis ca văd (prin invatatura lor), nu le ramânea decât sa ajunga orbi, dupa cum era Cuvântul Domnului, ceea ce s-a si intâmplat. Ei n-au vazut pe Cine au rastignit, si nici n-au realizat ca Domnul a inviat din morti. Ei erau orbi, macar ca vedeau. Ei n-au crezut in EL. De aceea pacatul lor a ramas.

3:9 ♦ Pâna acuma am vazut ca urmeaza sa invieze lumea pe care Dumnezeu o iubeste. Alta lume nu va invia. Si-mi veti spune ca asta-i lumea pe care Dumnezeu o iubeste. Nu este adevarat. Nu aceasta lume iubeste Dumnezeu. Dar exista o lume pe care Dumnezeu cu adevarat o iubeste, si care are parte de inviere negresit. Este vorba de lumea Edenica, unde au fost făcuti Adam si Eva, si de unde au fost izgoniti. Iata lumea pe care o iubeşte Dumnezeu. In Adam era lumea viitoare pe care o iubea Dumnezeu. Adica doar lumea din sămânţa lui Adam, nicidecum lumea din sămânţa sarpelui cel vechi.

In lumea Edenica, Adam si Eva nu s-ar fi inmultit. Ei doar ar fi dainuit vesnic. Ori Dumnezeu vroia ca ei sa se inmulteasca. Locul ideal pentru inmultirea omului era in afara Edenului. Asa pregatise Dumnezeu. Tot ce a creat Dumnezeu in Gradina Eden, putea sa traiasca vesnic, dar nu putea sa moara, nici sa se inmulteasca. De aceea au trebuit izgoniţi.

Adam şi Eva erau prototipurile oamenilor din lumea care avea să urmeze din sămânţa lui Adam.

Lumea propagată din sămânţa şarpelui, din care a apărut Cain, nu este iubită de Dumnezeu.

3:10 ♦ Pilda grâului ne spune ca samânta trebuie sa iasa din hambar pentru a se inmulti. Daca ramâne in hambar, există, insa nu se poate inmulti. De aceea grâul trebuie scos din grânar, si semanat in intunercul pamântului, ca sa rodeasca. Adica grâul este scos dintr-o lume a odihnei, si plantat intr-o alta lume intunecata a suferintei, in care el se transforma in ceva putred, din care incolteste ca tulpina spre a iesi din nou la lumina, exact cum a fost inainte de a intra in pamânt. Odata iesit, creste si se inmulteste. Cind ajunge la maturitate asteapta secerisul, ca sa fie dus din nou in hambar. Si ajunge gata inmultit. Doar grâul.

Neghina, macar ca a imitat ce a facut griul, nu ajunge in hambar. Ea dupa cum a aparut, tot asa si dispare. Se duce inapoi la cel care a semanat-o. Este sortita focului.

Ambele seminte, macar ca s-au dezvoltat si au crescut impreuna, ele fac parte din lumi diferite si separate. Si sânt atrase fiecare de lumea de care apartine. Exact ca efectul bumerangului. N-are cum sa fie altfel.

Despre Neghina stim ca nu apare in alte locuri decât acolo unde este semanat grâu.

Grâul este perfectiunea (originalul), iar neghina este imperfectiunea (falsul).

3:11 ♦ Neghina contribuie nemijlocit la putrezirea originalului spre asi face si ea aparitia. Ea se cladeste calcând peste cadavrul bobului de grâu, si folosindu-se de partea materiala a grâului. Ea se ridica bazindu-se pe moartea grâului. Ea alege moartea grâului ca sa traiasca, altfel nu s-ar ivi niciodata. Neghina este un parazit care traieste prin inductie, furînd viata bobului de grâu. Neghina nu are viata proprie, dar si-o insuseste prin furt. Dar ea nici macar nu-si da seama ca fură de acolo de unde este din belsug, si de unde nu se epuizeaza niciodata.

3:12 ♦ Grâul înviază din moartea sa, gasindu-se fata-n fata cu ce este fals si neadevarat. El creste spre reproducere si inmultire, si alaturi de el creste si neghina care se bucura de ploaie si de soare macar ca nu le merita. Ajung amândoua plantele la maturitate, si abea atunci se observa ce fel de haina poarta fiecare. Imbracamintea joaca un rol important. Doar grâul este imbracat in „haine de nunta”. Neghina nu poate sa-si confectioneze asemenea „haine”. Asa ca daca ar nimeri din greşeala sa ajunga in grânar impreuna cu grâul, ea va fi observata cu usurinta ca sa fie scoasa afara.

3:13 ♦ In pilda nuntii fiului de împărat vedem ce se intimpla cu un asemenea om care era pe post de neghina. Adica era ceva fals ce nu ideplinea conditiile originalului. ,,Imparatul a intrat sa-si vada oaspetii; si a zarit acolo pe un om care nu era imbracat in haine de nunta. --Prietene, i-a zis EL, cum ai intrat aici fara sa ai haine de nunta? Omul acela a amutit. Atunci Imparatul a zis slujitorilor Sai: --Legatii miinile si picioarele si aruncati-l in intunericul de afara; acolo va fi plânsul si scrâsnirea dintilor. Caci multi sint chemati dar putini sânt alesi (Matei 22:8-14).

3:14 ♦ In pilda neghinei este scris ca neghina nu trebuie smulsa ca nu cumva sa se smulga si grâul impreuna cu ea (Matei 13:29). Dar daca smulgem doar grâul cu tot cu radacina, având deosebita grija sa nu se smulga si neghina, lasind-o pe aceasta singura sa se bucure de soare si de ploaie, vom vedea ca nu va reusi sa traiasca, cu tot confortul asigurat. De ce? Pentru ca n-are de unde sa fure viata. Dar daca reusim sa smulgem doar neghina, fara sa deranjam griul, vom vedea ca acesta, macar ca n-ar avea ploaie si soare la timp, el tot va trai, independent de faptul ca nu mai este prezenta neghina.

3:15 ♦ Iata ce ne zice Domnul: „Nimeni nu poate veni la Mine daca nu-l atrage Tatal” (Ioan 6:44). Si Tatal atrage lumea pe care o iubeste EL, nicidecum pe cea pe care n-o iubeste. Adica îi atrage doar pe aceia care au primit porunca de inmultire, din gura Lui. Cei care s-au inmultit fara sa primeasca porunca de la EL, nu vor fi atrasi de EL.

Sarpele cel vechi nu primise porunca sa se inmulteasca. Sarcina lui era doar sa amageasca. Si cum el era condus de satan, a profitat de ocazie sa se inmulteasca si el.

3:16 ♦ Cain era de la cel rau (1Ioan 3:12). Toti urmasii lui Cain fac parte din lumea pe care Dumnezeu n-o iubeste. „Domnul uraste pe cel rau” (Psalm 11:5). Si daca-l uraste nici nu-l atrage. Si daca nu-l atrage nici nu poate veni la Hristos ca sa fie inviat in ziua de apoi.

3:17 ♦ „Imparatia Mea nu este din lumea aceasta, a raspuns Isus” (Ioan 18:36).

„Daca ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar pentru ca nu sânteti din lume, si pentru ca Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea va uraste lumea” (Ioan 15:19).

„Le-am dat Cuvântul Tau; si lumea i-a urit, pentru ca ei nu sânt din lume, dupa cum Eu nu sânt din lume” (Ioan 17:14-17).

3:18 ♦ Deci sânt doua împarăţii cu doua lumi diferite. Imparatia Domnului Isus cu lumea Luminii, si imparatia lui satan cu lumea intunericului.

„stapânitorul lumii acesteia va fi judecat... acum stapinitorul lumii acesteia va fi aruncat afara” (Ioan 16:11 si 12:31).

„intunericul nu va imparati vesnic” (Isaia 9:1).

3:19 ♦ In concluzie nu este nici un plan de salvare. Cei alesi sânt pecetluiti si pusi deoparte inca inainte de intemeierea lumii. Este vorba doar de un scenariu care trebuie implinit pas cu pas. Lumina a fost semanata (Psalm 97:11) pentru inmultire. Acelasi lucru a facut si intunericul. Copiii Luminii vor ajunge in Hambarul Luminii, iar cei ai intunericului vor merge la gheena. Grâul merge in grânar iar neghina merge la foc. Dumnezeu este Lumina si in EL nu este intuneric (1Ioan 1:5). Dar intunericul a fost creat in mod special pentru inmultirea Luminii.

3:20 ♦ Amăgirea a fost necesara pentru alungarea omului din Rai. Numai in intunericul lumii acesteia, omul se putea inmulti. Grâul daca nu coboara din hambar in intunericul de sub tarina, n-ar cunoaste nici invierea din putrezire, nici inmultirea (spicul). Grâul ajunge din nou in hambar gata inmultit, macar ca a cunoscut si moartea. Neghina macar ca imita tot ce face grâul, ea nu va ajunge nicicum in hambar. Planul de inmultire a omului este aproape de final. Secerisul desparte pe cei buni dintre cei rai. Ce s-a semanat, aceea se si recolteaza. Dumnezeu a semanat --VIATA-- iar satan a semanat --moartea. Recolta va fi de ambele feluri iar separarea va fi inevitabila.

3:21 ♦ Cum stim din care lume facem parte?

Daca lumea ne iubeste, inseamna ca iubeste ce este al ei. Apartinem de aceasta. Si nu vom mai fi atrasi de Tatal.

Daca lumea ne uraste, nu apartinem de ea. Lumea nu iubeste ce nu este al ei. Abea ce nu este al lumii atrage Tatal. Fiind straini si calatori pe pamint, nu putem fi bastinasi. Si cum cale de mijloc nu este, vom fi atrasi de Tatal.

Nu va mirati fratilor daca va uraste lumea (1Ioan 3:13). Chiar trebuie sa va bucurati. Numai asa stiti ca sânteti ai Domnului, când lumea va dispretuieste.

Dupa roadele lor îi veti cunoaste (Matei 7:16). Daca lumea va aplauda, va aclameaza, va ovationeaza; daca ati devenit o personalitate si va bucurati de popularitate, de faimă, Tatal vă va respinge.

3:22 ♦ Ucenicii au fost rupti din lume (alesi) ca sa fie desavârsiti, asemanati cu Tatal. „Voi fiti desavârsiti, dupa cum si Tatal vostru ceresc este desavârsit” (Matei 5:48). Ei prin rupere din lume au devenit desavârsiti. Erau perfectiune, si in ei nu mai era loc pentru imperfectiune. Erau puritate, si in ei nu mai incapea impuritatea. Erau lumină, si in ei nu mai incapea intunericul. Ei ca sa devina lumina lumii „Voi sânteti Lumina lumii” (Matei 5:4), n-au trebuit trecuti prin nicio scoala teologica. Ei faceau parte din Adevar, si in ei nu mai incapea minciuna. Ei aveau indemnul sa spuna doar adevarul lipsit de orice tentativa a minciunii.

3:23 ♦ Fiecare in parte avem posibilitatea sa ne cercetam sinele, ca sa ne dam seama de cine sântem atrasi. Daca atractia este spre rău, încă mai este timp pentru schimbarea atitudinii. Si aceasta schimbare de atitudine nu trebuie întârziată, pentru ca nu stim când vine Domnul.