miercuri, 6 iulie 2011

Titrarea predicii video de la Hunedoara


Cuvânt înainte

Era Duminica dinainte de Crăciun (19.12.2010). Decorul de afară era alb din cauza zăpezii proaspete de la ninsoarea din timpul nopţii. Fusesem adus din Spania cu maşina mea, de către Radu Luţaş din Satu Mare (str. Trandafirilor 55) la invitaţia fratelui Filu (pastorul bisericii din Hunedoara). Înoptasem la o pensiune ieftină din Haţeg la recomandarea telefonică a fratelui Filu. Plecasem cu o zi înainte de unde eram cazat (la Radu Luţaş acasă). Zăbovisem câteva ore la fratele Dascălu de la Cluj, unde mă aşteptau vre-o zece credincioşi curioşi să mă cunoască şi să discute cu mine despre predicile mele anterioare care i-au răscolit în învăţăturile lor standardizate. Cu această ocazie, văzând pe cei care mă intervievau, deveneam din ce în ce mai convins că bănuielile mele despre Radu Luţaş (precum că acesta era o neghină umană) se adevereau cu precizie, măcar că el venise din România cu avionul ca să mă aducă din Spania pe cheltuiala lui... nu din omenie, nici din gânduri caritabile. El voia să se aleagă cu autoturismul meu aproape nou, prin mijloace viclene foarte periculoase. Pe drumul lung al Europei, imediat după plecarea de la Roma, chiar atinsese subiectul sinuciderii cu privire la mine, aşa ca o posibilitate de evadare din lumea asta potrivnică mie.


Dumnezeu îmi arătase în seara zilei de vineri 17.12.2010 capcana în care am fost atras, după ce un arc electric (ca de la sudură) a apărut în condiţii foarte ciudate, când Radu Luţaş apropia cablul încărcător de laptopul lui (în intenţia de a-l folosi), manevră care îi era atât de obişnuită fără asemenea pericol. Practic este imposibil a se forma un asemenea arc electric la o tensiune atât de mică (19V). Plus că nici izolaţia nu permite. Dar acel arc electric i-a prăjit toată placa video a laptopului. Nu ştiu cum o fi făcut el rost de o altă placă video, şi nici după cât timp (probabil cu ajutorul lui Costel, specialistul din Satu Mare în depanarea calculatoarelor).


Imediat după aceea mi-a fost atât de rău încât am vomat tot ce-mi dăduse el de mâncare recent. Astfel mi-a dispărut urticaria care apăruse ca din senin. Simţeam ficatul umflat. Ochii mi-erau înroşiţi. Arsura din gât, de pe toată lungimea esofagului îmi dădea senzaţia neplăcută de greaţă pe care nu o puteam astâmpăra cu nimic. Limba mi-era umflată şi sângera. Dispăruse apoi şi starea de ameţeală ce dacă ar mai fi persistat poate că aveam să cad într-un soi de leşin din care probabil că nu mi-aş mai fi revenit ca să mai predic la Hunedoara vre-odată. Şi toate astea după ce în prealabil mi-a fost sugerată cu multă insistenţă ideea sinuciderii. N-am spus nimănui ce m-i se indicase, nici ce-am aflat şi ce am simţit, deoarece ceva/cineva din mine mă îndemna insistent să tac. Şi am tăcut. Dacă nu tăceam, ar fi existat noi atacuri la adresa mea, cu riscuri enorme. Am reuşit să mă stăpânesc ca şi cum totul ar fi fost în ordine, măcar că cei care mă găzduiau se aşteptau la cu totul altceva din partea mea. Astfel ei văzând strategia lor că se blocase undeva, au preferat să continue aparenţele de gazde ospitaliere şi de a-şi aduce aportul în deplasările de misiune religioasă pentru care eram chemat şi mă pregătisem. Voi explica amănunte cât de curând.


 Predestinare
19.12.2010  Hunedoara
autor Valentin Trifan

După jumătate de an, am aflat întâmplător (n-a binevoit nimeni să mă anunţe, decât Dumnezeu) că a apărut pe You Tube prima mea predică video, atunci când am acceptat să fiu filmat (mediatizat sonor şi vizibil). Astfel am vizionat şi eu, şi-am ascultat tot ce am predicat, constatând că din viteza expunerii am mai strecurat şi greşeli grave neintenţionate dar inacceptabile. De exemplu în videoclipul 02 (paragraful 2:6) in loc să zic „Noul Testament” am zis „Vechiul Testament” acolo unde era vorba de slobozenie. Am mai dat de înţeles că Avraam l-ar fi conceput pe Ismail în burta roabei Agar, când el avea 75 ani în loc de 85 ani. Deasemeni în videoclipul 03 (paragraful 3:10) unde relatam despre Iov, am zis că satan plângea în inima lui după cei 10 copii, etc. Iar fratele Filu m-a prezentat ca şi cum eram original din Oradea, pe când eu sânt din Iaşi.


De aceea din respect pentru credincioşii care vizionează predica, dornici de hrană spirituală calitativă, m-am simţit dator să trec la Titrarea, revizuirea, completarea şi corectarea predicii de la Hunedoara.


Probabil că aş fi descoperit mai devreme dacă nu aveam alte preocupări cu autorităţile surde şi mute ale Statului Român din actualul regim despotic care tărăgănează şi zădărniceşte soluţionarea cazului meu viz-a-viz de cel cu care mă prezentasem la adunare (ca invitaţi), şi care m-a jefuit de autoturismul meu, fiindu-mi în joc chiar şi dispariţia mea definitivă din decor. M-i s-a întâmplat ceva asemănător cu situaţia în care Avraam risca să-şi piardă viaţa dacă nu o ceda pe Sara (lui Faraon). Am explicat în predica „Spune că eşti sora mea” despre felul cum Avraam a supravieţuit prin deposedare de nevasta lui, de către Faraonul vremii, din cauza frumuseţii ei.

≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡

1
1:1♦ Mă uit la voi, şi voi vă uitaţi la mine. Nu ne cunoaştem, nu ne-am văzut niciodată... Vreau să mulţumesc fratelui Filu pentru invitaţia pe care mi-a făcut-o aici. Şi mulţumesc Domnului în primul rând pentru că m-a adus aici, făcând posibilă această adunare ca să vă vorbească EL prin gura mea, ceea ce EL vrea să vă transmită. Eu sânt nimic în faţa Domnului şi EL m-o ales pe mine ca să vă vorbească în aceasă dimineaţă ca să ascultaţi din Cuvântul Domnului. Domnul care din această cântare anterioară fiind Legea legilor. Vă spun mai târziu ce urmează în legătură cu Legea.


1:2♦ Acum aş vrea să citesc câteva versete din Biblie în ceea ce priveşte... vă rog să vă aşezaţi!... Cine a mai auzit despre mine ştie că eu predic foarte mult din Predestinare şi cred în aşa ceva. De aceea o să deschidem Biblia... cine are Biblia la îndemână... să deschidă în Efeseni la capitolul 1,  pagina 1144, începând de la versetul 3, şi voi citi:
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. În EL, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi”. şi mă opresc deocamdată aici.


1:3♦ Haideţi să vedem ce spune aici în continuare! Este vorba despre un plan pe care Domnul L-a alcătuit în Sinele Lui. Când L-a alcătuit? L-a alcătuit înainte de întemeierea lumii când nu eram nici eu, nici voi. Niciunul din noi nu eram atunci. Deci judecăţile au fost făcute atunci... am găsit în Biblie asta, şi o să adaug mai târziu... că judecăţile au fost făcute atunci când nu era nici un om pe faţa pământului. Deci nu depindea pe vremea aceea de faptele fiecăruia, ce anume să facă fiecare-n parte ca să fie mântuit.


1:4♦ Mă duc înapoi la versetul 4 unde zice aşa: „Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii”. Deci nu acuma ne-o ales EL, ci ne-o ales înainte de existenţa noastră „ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui”.  EL ne-o avut ca imagine, ca un gând al Lui... eram în gândurile Lui urmând să ne scoată de acolo spre a ne manifesta după cum plănuise în Sinele Lui. Imaginaţi-vă că Domnul a vrut să facă din Avraam un popor cât numărul stelelor de pe cer. Dar Avraam încă nu exista. Dar când Avraam a devenit existent, Domnul i-a spus: „Voi face din sămânţa ta atâţia oameni încât nu se vor putea număra pe faţa pământului”. Avraam a crezut, şi această credinţă, Domnul i-a socotit-o drept neprihănire.


1:5♦ Unde eram noi când Domnul i-a promis lui Avraam aşa ceva? Eram undeva în Avraam. Eram undeva în gândurile Domnului care voia să-l înmulţească pe Avraam. Şi dacă voia să-l înmulţească, tot EL trebuia să şi împlinească, pentru că omul cu de la el putere nu poate să împlinească nimic. Măcar că noi, iată, ne rugăm şi zicem: „Doamne Te-aleg pe Tine” în cântările noastre, în rugăciunile noastre... dar EL de fapt ne-o ales înainte de întemeierea lumii. Şi EL ne iubeşte. Iar noi Îl iubim pentru că EL ne-o iubit mai întâi.


1:6♦ Şi-acum mergem mai departe şi zicem: Avraam împlinise 75 ani şi n-avea niciun prunc. Dar el a crezut că Domnul îl poate înmulţi. Şi dacă n-avea niciun prunc, nevasta lui (Sara) îi zice la un moment dat: „Măi... poate că totuşi din roaba noastră Agar ne v-a da Dumnezeu un prunc. Împreunează-te cu ea... eu ştiu!? cine ştie?”.  Şi i l-o dat pe Ismail. Dar Avraam era de 85 ani când la vârsta aceea un bărbat... mă rog; ştiţi despre ce este vorba. După aceea mai trece un timp şi Domnul îi zice: Nu Ismail este fiul făgăduit, ci cel ce se va naşte din Sara. Mai trec apoi 10 ani şi nu apare nimic la orizont, după ce trecuseră alţi 10 ani de când Domnul îi făcuse făgăduinţa înmulţirii lui.


1:7♦ Dar când Avraam avea 99 ani (vă imaginaţi ce vârstă interesantă), Domnul se prezintă la Stejarii lui Mamre şi-i zice: „Sara pân’ la anul va avea un prunc”. Şi Avraam n-o zis: „Ştii Doamne că nu mi-ai dat până acuma”... S-o fi gândit în sinea lui că la o vârstă aşa de înaintată „cum o să am eu aşa ceva?”. Şi Sara la rândul ei, în cort, stând cu spatele... (Domnul stătea şi EL tot cu spatele) şi râzând în sinea ei... la vârsta ei de 89 ani cum o să mai zămislească? Şi Domnul a zis: „de ce-a râs Sara? este ceva prea greu pentru Domnul?”. La Domnul este totul posibil. Ce este imposibil la Domnul? Că Domnul cheamă lucrurile care nu sânt ca şi cumar fi. Şi ele apar.


1:8♦ Acum să ne gândim în acest fel. Dacă Domnul i l-o dat pe Isaac aşa după cum promisese... după aceea Avraam l-o crescut împreună cu Sara, de când Ismail avea deja 14 ani... şi după ce mai trece încă o perioadă de 40 ani, a trebuit să apară Rebeca ca nevastă în viaţa lui Isaac. Ştim cu toţii că Avraam după ce l-o căsătorit pe Isaac, s-a recăsătorit şi el (trecut de vârsta de 140 ani) cu Chetura cu care a mai avut alţi 6 copii.


1:9♦ Dar vreau să ajung la Rebeca care era starpă, aşa cum fusese şi soacra ei pe care nu o mai prinsese în viaţă. Şi Domnul a făcut prin Abimelec în aşa fel ca să poată zămisli. Ştiţi povestea. Astfel că la un moment dat, în burta ei erau doi prunci. Erau Iacov şi Esau. De aici începe „Predestinarea” pe care vreau s-o scot în evidenţă. Ce putea să facă Esau în burtă la Rebeca ca să nu fie urât de Domnul? Că Domnul a zis: „Pe Iacov l-am iubit, şi pe Esau l-am urât” când ei nu puteau să facă absolut nimic, nici o faptă bună sau rea. Nici una. Că nu puteau. De când erau ei în situaţia asta? Din veşnicii. De atunci de când ei nu existau. De atunci de când EL plănuise aşa în gândurile Lui. De atunci când încă nu era lumea întemeiată. Asta presupune că ei nu puteau să facă nici o faptă a Legii. Iar acum, măcar că existau ca prunci nenăscuţi, în burtă la Rebeca, deasemeni erau neputincioşi de a face fapte prevăzute de Lege. Că nu aveau cum. Erau acolo... ce fapte puteau ei face? Ce decizie putea să ia Esau de la el putere ca să nu mai fie urât de Domnul? Nici o decizie. Nu era nici o vină în Esau. Nici una. Nu era nici un merit în Iacov că era iubit. Nici un merit. Şi totuşi Domnul a zis: „Eu pe Iacov l-am iubit”. Aşa am hotărât Eu, aşa rămâne, bătut în cuie. Dar pe Esau l-am urât veşnic”.


1:10♦ Şi ce face Domnul ca să demonstreze că de fapt... Măcar că primii născuţi sânt închinaţi Domnului... EL stabilise: „Eu vreau ca Esau să se nască primul. Şi demonstrez lumii că fac ce vreau Eu, nu ce am zis Eu (cândva) că primul născut trebuie să fie închinat Domnului. Nu domnule.  Poftim, ai calitatea de prim născut (Esau)... ieşi afară primul... ieşi în lume... şi-l scot al doilea pe Iacov”. Şi L-o scos al doilea pe Iacov.


1:11♦ A trecut timpul... unul era într-o parte, altul în altă parte... Isaac devenise bătrân nemaivăzând suficient de bine. Cine i-o permis lui Isaac să nu mai vadă? De ce? Oare nu era planul Domnului ca să nu-l mai recunoască pe Esau la vremea împărţirii binecuvântărilor? Că doar el ştia că Esau era primul născut. Nu? Ce, Isaac a orbit cu de la el putere? A vrut el neapărat să nu-l recunoască? Nicidecum. Nu s-o lăsat cu de la el putere înşelat. Dumnezeu a vrut ca să se împlinească planul Lui, ca un fel de scenariu pe care l-o pus din timp înainte, să se petrecă lucrurile de o aşa manieră încât Rebeca să-i zică lui Iacov: „Du-te tu şi-i fă ciorba/mâncarea tatălui tău, şi ce mai trebuie acolo, şi lasă că Esau se duce el... e treaba lui. Nici o problemă”. Ştiţi, deja după ce-şi vânduse dreptul de întâi născut...


1:12♦ Şi-atunci, bineînţeles că Iacov primeşte toate binecuvântările, iar lui Esau nu-i mai rămâne absolut nimic. A plâns Esau. El a vrut să fie-n voia Domnului. El a vrut să fie plăcut Domnului. Ce n-o vrut el să facă pentru Domnul? Că chiar a vrut. Ştia că era primul născut şi că neapărat el trebuia închinat Domnului. Că aşa era scris în Lege. Dar până la urmă, chiar dacă el s-o agitat, chiar dacă el o plâns, nu s-o putut face absolut nimic pentru el. Absolut nimic. Eu zic în continuare că Esau n-o avut nici o vină, iar Iacov n-o avut nici un merit. Alegerea-I aparţine Domnului. EL face ce vrea cu fiecare în parte din noi.


1:13♦ Şi dacă e să mă duc chiar mai sus, adică mai la început. Adam şi Eva. Unde era Eva când Domnul l-o creat pe Adam? Nicăieri. Era într-o coastă a lui Adam. Dar Adam nu ştia. Dar unde era Adam înainte de a fi existat? înainte de a-l fi făcut Domnul. Unde era Adam? Era în gândurile aceluiaş Dumnezeu care l-o creat. De atunci de când Dumnezeu îl avea în gândurile Lui (încă nu era modelat din ţărână). Atunci EL a hotărât ce şi cum să facă cu Adam ca să-l înmulţească. Intenţia Lui era ca să-l înmulţească pe Adam. După aceea îl formează pe Adam, şi Adam arăta ca o statuie. Nu mişca sub nici o formă. N-avea cum. N-avea putere să mişte. Când a mişcat Adam? După ce Domnul i-o suflat suflare de viaţă în nări.


1:14♦ Cine/ce era/intrase în Adam? Acelaş Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu intrase în Adam. Dumnezeu fiind Duh (Ioan 4:24). Şi EL voia să Se autoînmulţească. Cum? Păi stai domnule să vedem cum! Că Domnul o avut în gând şi cum anume trebuie înmulţit Adam. Şi-atunci ce face? Îl secţionează pe Adam, după un somn adânc care l-o pus acolo în el, şi scoate din Adam, o extrage pe Eva. Le dă poruncă: „Înmulţiţi-vă, umpleţi pământul...”. Asta fiind prima poruncă dată omului. Şi-i mai dă încă o poruncă. „De pomul ăla... vezi că acolo sânt mai mulţi pomi în Grădină... de pomul ăla să nu te atingi, ca nu cumva în momentul când te-ai atins... gata, ai murit în ziua aceea”. 


1:15♦ Problema este că ei au ascultat şi-au zis: „Doamne, nu ne atingem de pomul acela. Iată, vom mânca din toţi pomii aceştia, dar de acela nicicum nu ne atingem”. Erau foarte ascultători în privinţa asta. Dar totuşi la una din porunci ei nu dădeau ascultare şi nu o executau, nu o puneau în practică. Ei erau goi şi nu le era ruşine. Da nu se împreunau ferit-a sfântul. Nicicum. Şi Domnul o pus mădularele acelea de împreunare pentru înmulţire... le-o pus la fiecare-n parte aşa cum o trebuit să le pună. Dar ei nu le foloseau.



2
2:1♦ Şi-atunci or stat ei şi s-or gândit... dar ei nu aveau îndemnul/startul. Ei nu aveau îndemnul de împreunare. Nicicum nu-l aveau. Deci cineva trebuia să-i îndemne la aşa ceva. Cine oare? Atunci Dumnezeu dacă n-ar fi vrut ca ei să guste... dacă spunea: „Eu nu vreau să se guste din pomul cunoştinţei binelui şi răului”. Ce putea EL să facă? Domnule, tai pomul de la rădăcină... scot din rădăcină pomul ăsta al cunoştinţei binelui şi răului, şi omul nu-l mai găsea acolo, nemaiavând posibilitatea de a se mai atinge de el nicicum. După aceea putea să mai facă altceva. Putea să zică: „De ce să-i las Eu pe Adam şi Eva singuri? Eu vreau să fiu în prezenţa lor ca să-i îndrum, să le explic... uite domnule, din pomul acela aşa se întâmplă dacă cumva ai mâncat, dacă ai făcut ceva, şi ca să nu faci, mai bine stau lângă tine şi te educ de-aşa manieră încât să nu mori de loc şi să te înmulţeşti”. Plus de asta EL putea să mai facă şi altceva. Putea să-i spună pomului acela: „Eu nu-ţi mai dau putere pomule ca să te ocupi de oamenii aceştia. Să nu cumva să te atingi de ei”. Cine era pomul cunoştinţei? Şarpele. Da? „Nu-ţi mai dau voie să te atingi de ei sub nici o formă”. Şi el dacă nu-i dădea voie, nu se atingea. E clar.


2:2♦ Dar Domnul ce-o făcut? S-o dus deoparte, şi-o stat, şi-o privit prin binoclu de undeva ca să nu fie văzut. Bine, că EL putea să nu aibă nevoie de binoclu, dar am zis aşa ca o parafrazare. I-o lăsat pe oameni acolo în Grădină, şi vine şarpele. Şarpele, vă rog să mă credeţi, eu sincer să fiu eu nu-l văd pe ăla vechi cum îl văd pe ăsta nou de acum. Deci şarpele Edenic de acolo... dacă acel Cain era de la cel rău, că am găsit în Biblie scris, şi Cain arăta a om, tatăl său cum arăta? Tot a om arăta. Ce sameni aceea răsare. Dacă în burta Evei ar fi fost semănată o sămânţă de şarpe n-avea cum să iasă om. Deci şarpele a venit acolo, a vorbit... avea putere să vorbească şi să amăgească. Amăgirea, eu zic după mine că era cuprinsă în planul Domnului, că dacă nu era cuprinsă, ea nu se împlinea. Şi vine acolo şi zice: „Vedeţi că dacă voi veţi mânca din pom, voi veţi ajunge ca Dumnezeu, veţi fi una şi alta”... multe şi mărunte. Eva o privit la el şi i s-o părut interesant.


2:3♦ Ne uităm în Biblie să vedem dacă-i chiar aşa, ca să nu greşesc... Este scris aşa: „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit”. Auzi cum era pomul! Eu mă uit şi la pomii ăştia, mai sânt şi ei aşa... dar ăla nu era ca un pom oarecare. „şi pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, a mâncat, a dat şi bărbatului ei care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el”. Deci atenţie mare! Cine i-a dat lui Adam să mânce? Eva. Da? Nu a luat el. Nu el a păcătuit. Vedem în continuare dacă citiţi la capitolul 4 din Geneza, că Adam nu a fost blestemat de Domnul. Pământul a fost blestemat din cauza lui. Eva nu a fost blestemată de Domnul, ci doar pântecele ei a fost blestemat (îţi voi înmulţi durerile la naştere). După aceea, satan care măcar că a fost prezent acolo fiind direct implicat în toată povestea, nu a fost blestemat de loc. El trebuia să execute întocmai. Că dacă nu trebuia, sigur Dumnezeu l-ar fi blestemat.


2:4♦ Vedem aici că pe şarpe, l-a blestemat Domnul. În acel şarpe era satan tot aşa cum în Iuda (Iscarioteanul) era satan. Uitaţi-vă ce-i zice şarpelui! „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, eşti blestemat între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp”. Deci el ce era? Era o vită, o fiară, care avea formă de om, totuşi. „În toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână”. Ce-nseamnă asta? Asta înseamnă că el dacă a fost blestemat să se târască pe pântece, rezultă că Domnul i-o luat picioarele. Deci nu mai avea picioare. Gata. Şi a trebuit să mănânce ţărână, nu ce mânca el de obicei. „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei, aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zrobi călcâiul”.


2:5♦ Pentru că vreau să mă axez pe „Predestinare” o să mă opresc aici cu subiectul ăsta, ca să vedem mai departe ce se poate întâmpla în viaţa omului, pentru că Legiuitorul... aţi văzut că m-am referit aici că Domnul este Legiuitorul. Este Legea legilor. Aşa suna cântarea. EL o dat Legea. Şi-o dat-o prin Moise. Avraam n-o cunoscut legea aceea. Isaac n-o cunoscut legea aceea. Iacov n-o cunoscut legea aceea. Abea mai târziu, Moise, prin Moise, Domnul a dat asemenea Lege. Această Lege a avut efect tot Vechiul Testament. Toate învăţăturile erau în aşa fel încât trebuia să se respecte Legea. Ce era Legea aceea? Era normă de conduită în societate. Dar în toată Legea nu găseşti acolo, un articol măcar care să dea mântuirea. Legea doar omoară. Doar osândeşte. Şi-acuma vine Domnul Isus, şi zice în Romani 10:4 că EL... „Hristos este sfârşitul Legii”. Deci acelaş Dumnezeu care a dat Legea, a şi abrogat-o.


2:6♦ Şi constatăm că Noul Testament vine cu învăţătura slobozeniei. Şi dacă-i aşa, înseamnă că eu funcţie de Lege nu mai am nici-o obligaţie. Deci nu mai am nici-o obligaţie să păzesc Legea. De ce? Asta nu înseamnă că de-acuma depravare totală, nu înseamnă că de-acuma mă apuc de furat, nu înseamnă că de-acuma tâlhăresc, nu înseamnă că de-acuma mă apuc de cine ştie ce infracţiuni. Nu. Dacă Duhul Domnului este în mine, şi-n tine, şi-n tine, şi-n oricine altcineva, păi EL nu ne va lăsa să facem chestiile astea. Legea nu mai este scrisă ca slovă. Este-n inima fiecăruia din noi. Deci nu putem să facem ce vrem noi. Este scris: „Voi nu puteţi face nimic fără Mine”. Eu fără Domnul nu pot să fac nimic. Nici tu. Nici tu. Nimeni. Şi dacă nu putem face nimic fără EL, noi înseamnă că sântem dependenţi de EL. Şi fiecare din noi sântem mădulare ale aceluiaş Domn. Exact cum piesele jocului de şah nu pot face nimic de la ele putere pe tabla de şah fără a fi mişcate de jucători.


2:7♦ Eu dacă sânt mădular în Domnul... nu ştiu ce fel de mădular sânt eu în Domnul, că acuma m-o pus să vorbesc... dar pot să fiu o mână. De exemplu mâna asta. Mâna dreaptă. Ce fac eu cu mâna asta? Eu vreau să fac cu ea ceva. Şi iau... uite ce fac! Iau acest pahar, şi mă uit la el aşa şi zic că-i prea plin. Nu-mi convine. Îl pun la loc, şi-l iau pe ăstalalt care nu-i aşa de plin. Ce face mâna asta? Face cu de la ea putere ce vrea ea? Sau face ce vreau eu? Face ce vreau eu. Mâna nu se duce că vrea ea acolo, ci eu o duc acolo unde am nevoie. Eu vreau s-o duc acolo, nu ea se duce de capul ei acolo. Deci în condiţiile astea am vrut să vă arăt că dacă eşti mădular în Domnul, indiferent cine-i fi, tu nu poţi să faci nimic de la tine putere. Faci exact voia Domnului, ceea ce EL vrea să facă cu tine. Domnul te-ndeamnă ca să faci... bine sau rău. Nu contează, funcţie de planurile Lui.


2:8♦ Să vă dau un alt exemplu. Sanherib o fost trimis să împresoare Ierusalimul. O venit cu armată puternică, cu care de luptă... puzderie de oameni erau acolo. Ostaşi înarmaţi până-n dinţi, cum era pe vremea aceea. Ezechia fiind împărat în Ierusalim, o văzut că nu mai avea nici o posibilitate de a ieşi din cetate. Ierusalimul fiind împresurat, nu-i mai rămânea decât să consume toate proviziile existente, că dinafară nu mai primeau absolut nimic, şi încet-încet avea să se instaleze moartea tuturor acelora existenţi în cetate. El se roagă Domnului zicându-I: „Doamne, ce să fac? Ăştia mă căsăpesc imediat. Ce fac eu în condiţiile astea? Oamenii aceştia care sânt în Ierusalim, îngădui Tu ca să fie nimiciţi in halul acesta?”. Atunci Domnul îi zice: „Să nu-ţi faci nici o problemă (acelaş Domn care i-o adus, că doar EL l-o adus pe Sanherib), Eu voi pune în el un duh care-l va face ca la auzirea unei veşti să se întoarcă înapoi în ţara lui şi să moară acolo de sabie”. 


2:9♦ Ce-o făcut Dumnezeu cu Sanherib? O pus un duh în el care să-l facă să se întoarcă înapoi în ţara lui. Problema este; o făcut Sanherib ce-o vrut el? N-o făcut ce-o vrut el. El a fost adus de Domnul, simţind îndemnul acesta ca şi cum ar fi fost de la el putere... că el se manifesta că şi cum avea atâta putere încât oştaşii îi răspundeau, executau şi ascultau de el, ş.a.m.d. Dar în realitate nu era aşa. Domnul l-o adus acolo şi tot Domnul l-o dus înapoi. Ca după aceea acelaş Domn să şi împlinească Cuvântul Lui, să-l omoare prin sabia fiilor lui când se închina la Nisroc care era dumnezeul lui pe vremea aceea. Acuma dacă voi vreţi eu pot să vă arăt exact unde este, la 2Regi 19:7, ... am un lapsus acuma, dar n-o să mă fac de ruşine... vă spun imediat.


2:10♦ O să ne uităm în continuare la duhul de minciună care l-o pus acelaş Dumnezeu în gura celor 400 de prooroci ai lui Baal. Ahab fiind rege pe vremea aceea, iar Domnul voind să-l nimicească. De aceea i-o dat în gând lui Ahab să meargă şi să lupte împreună cu Iosafat împotriva Ramotului din Galaad. Intenţia Domnului fiind ca Ahab să fie omorât acolo în timpul desfăşurării luptelor. Aşa era planul Domnului. În aceste condiţii Ahab era entuziasmat şi ar fi vrut să aibă biruinţă, să se întoarcă cu lauri, etc. Dar Domnul îi spusese cu ceva timp în urmă prin Ilie: „Câinii îţi vor linge sângele în via lui Nabot”. Numai că el n-o băgat în seamă.



3
3:1♦ Dacă Dumnezeu a zis aşa, rezulta că numaidecât aşa trebuia să se şi întâmple. Numai că Ahab în discuţia cu Iosafat adaugă şi spusele celor 400 de proroci care-l îndemnau să meargă la acea luptă încredinţându-l de biruinţă şi izbândă. Şi toţi au vorbit la fel. Dar Iosafat mai voia încă o dovadă-n plus, zicând: „Nu mai este şi alt prooroc aci în Israel pe care să-l mai întrebăm? Parcă totuşi n-aş avea încredere în mulţimea de prooroci ai lui Baal, măcar că-s 400”.  Ahab răspunde: „Este unul... proorocul Mica. Dar mă enervează că zice numai de rău. Mă supără. Vorbeşte mereu împotrivă”. Dar l-o adus. Când a venit Mica, el a zis aşa: (vezi 1Regi 22:19-22)


3:2♦ Ascultă, dar, cuvântul Domnului! Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Lui de domnie şi toată oştirea cerurilor stând lângă El, la dreapta şi la stânga Lui. Ce-nseamnă asta? Era ca un fel de şedinţă cu înscrieri la cuvânt acolo, cu toţi îngerii din ceruri. „Şi Domnul a zis: "Cine va amăgi pe Ahab, ca să se suie la Ramot din Galaad şi să piară acolo?” Deci cine a fost cu iniţiativa? Dumnezeu. Da? Că se zice (prin denominaţiuni) că Domnul nu poate să facă rău nimănui. Şi am observat că lui Sanherib i-o făcut rău. Şi-acuma observăm că şi lui Ahab îi face cam acelaş fel de rău.  Şi au răspuns (dintre îngeri) unul într-un fel, altul într-altul. Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului şi a zis: "Eu îl voi amăgi." Domnul i-a zis: "Cum?" "Voi ieşi", a răspuns el, "şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui." Domnul a zis: "Îl vei amăgi şi-ţi vei ajunge ţinta; ieşi şi fă aşa!”.


3:3♦ Duhul acela nu avea nici o putere de a face aşa ceva. El doar s-o pus la dispoziţia Domnului, ca potenţial, ca intenţie, ca o posibilitate de împlinire a ceea ce Dumnezeu voia. Şi i-a zis: „eu vreau să fiu aşa; un duh de minciună în gura tuturor proorocilor lui Baal” ca potenţial. Totuşi, până ce Domnul nu i-o dat putere să execute întocmai, el n-o putut să facă aşa ceva. Adică atunci când Domnul i-o zis: „ieşi şi fă aşa!”. Şi el o făcut aşa. Atunci toţi proorocii aceia au fost induşi în eroare şi-au spus aşa cum era hotărât dinainte de Domnul (predestinare). Ei au proorocit exact cum era duhul acela de minciună în gura lor. De ce? Pentru ca Ahab să ţină cont de încurajarea lor şi să-l ignore pe Mica care spunea adevărul.


3:4♦ Ahab pleacă la războiul amintit, împreună cu Iosafat, dar uzează de o strategie cu schimbarea hainelor între ei doi, care gândea el că l-ar pune la adăpost de un eventual pericol, în urma unei îndoieli care i se cuibărise-n suflet. Imaginaţi-vă că el s-o gândit: „taci că totuşi e ceva; e posibil să fie ceva... Iosafat, ia tu hainele mele de împărat, îmbracă-te tu cu ele, ca să-i inducem în eroare pe ostaşii inamici”.  Iosafat s-o îmbrăcat cu hainele lui Ahab. Dar oştirea inamică au primit dispoziţie să nu se atingă de nimeni altcineva, să nu iasă la atac în mod neînţelept, să lupte doar pentru autoapărare, căutând capturarea sau uciderea împăratului Ahab pe care-l cunoşteau. Ei îl cunoşteau şi pe Iosafat pe care nu voiau să-l omoare, nici să-l captureze. Iar Ahab ştia despre aceste amănunte. De aceea a şi făcut schimbul de haine.


3:5♦ Bineînţeles că ostaşii inamici când au ajuns ameninţători la cel pe care-l credeau ca fiind împăratul Ahab, au avut surpriza să vadă alt chip în hainele împăratului lui Israel şi să audă din ele ţipătul lui Iosafat. Că era cât pe ce să-l omoare. Aşa l-au lăsat în pace, continuând să-l caute e Ahab care nu era de găsit în haine schimbate. Dar ca să se împlinească totuşi ceea ce Domnul a plănuit a împlini, o săgeată trasă de un anonim (nu se ştia cine a tras-o) la întâmplare, se duce/zboară şi se înfinge în încheietura din umăr (de sub braţ) a mâinii lui Ahab, secţionând artera principală de alimentare a acesteia, acolo unde platoşele metalice lăsau loc de mobilitate a braţului. Astfel că era imposibil de făcut un garou spre a opri sângerarea. Dacă rana străpunsă ar fi fost la încheietura de la cot, sigur că un garou desupra ar fi oprit sângerarea, după care ar fi rezolvat el cumva săgeata aceea s-o extragă, pe când aşa era imposibil. Degeaba o extrăgea. Sângele venea pompat direct de la inimă, ţâşnind cu putere afară, astfel încât să aibă ce linge câinii în via lui Nabot şi unde să se scalde curvele, aşa după cum fusese Cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ilie.


3:6♦ Auzi unde se afla Ahab când săgeata l-a străpuns! Exact în via lui Nabot. Şi el doar auzise din gura lui Ilie unde anume câinii îi vor linge sângele în care se vor scălda şi curvele. Cum de n-o evitat el locul acela? Mă gândesc că dacă el ocolea via lui Nabot, sângele lui n-ar mai fi fost lins de câini nicăieri şi nici nu mai avea în ce să se scalde curvele. Poate că nu l-ar fi nimerit nici săgeata. Este ceva asemănător ca la jocul de şah. Domnul ca un jucător desăvârşit, te duce acolo unde EL vrea să te sacrifice doar în felul cum plănuieşte în gândurile Lui, cu multe mişcări anticipate dinainte. Dacă Ahab ar fi ocolit via lui Nabot, eu n-aş mai fi avut nici un motiv să predic azi despre Predestinare deoarece Domnul ar fi fost zădărnicit în planurile Sale de creaţia Sa care i-ar fi dat peste cap strategia. Dar cum strategia Domnului anunţată din timp prin Ilie s-a împlinit, eu n-am cum să nu văd predestinarea aşa cum mulţi predicatori actuali se încăpăţânează să nu o vadă.


3:7♦ Eu vreau acuma să mă ţin de cuvânt, şi să ajung la duhul acela despre care ziceam că Domnul l-o pus în Sanherib, că mai devreme mă uitam la 1Regi... de aceea m-am şi rătăcit şi nu găseam... îmi cer scuze pentru asta... Căutăm la 2Regi 19:7 de unde citim: „Voi pune în el un duh care-l va face ca la auzirea unei veşti să se întoarcă înapoi în ţara lui şi să moară ucis de sabie în ţara lui”. Corect. Deci n-am greşit unde am făcut trimiterea, dar cum eu căutam la 1Regi fără să bag de seamă... era normal să nu văd versetul cu pricina. Dar iată că acum am reparat greşeala. Şi căutăm la versetul 37, tot din capitolul 19, unde zice aşa: „Pe când se închina în casa dumnezeului său Nisroc, fii săi Adramelec şi Şareţer l-au ucis cu sabia şi au fugit în ţara Ararat”. Deci s-o împlinit exact cum Domnul hotărâse a se împlini (predestinare).


3:8♦ M-am mai consultat şi cu alţi credincioşi foarte... care-L iubesc pe Domnul... dar care cred în Liberul Arbitru foarte mult. Eu în toată Biblia pe care am studiat-o atât cât Domnul mi-o dat s-o studiez... nu pot studia mai mult decât îmi dă Domnul... am observat că de Liberul Arbitru s-o bucurat doar David, o singură dată (nimeni altcineva) atunci când i s-o pus în faţă trei urgii, de către Domnul, prin care să fie lovit poporul. La care el a ales: „Mai bine să cădem în mâna Domnului decât să cădem în mâinile oamenilor”. Atunci cine a venit acolo de a omorât 70000 de bărbaţi care scoteau sabia? Cine a venit acolo? Îngerul Domnului. Nu zice c-ar fi venit satan. Nu. Nu satan a omorât, ci Îngerul Domnului. Şi el ar fi omorât în continuare dacă Domnul nu i-ar fi spus „Destul. Trageţi mâna” părându-i rău de răul acela care l-a făcut. Şi s-o oprit atunci. N-o mai omorât pe nimeni.


3:9♦ Hai să ne uităm la Iov un pic! Noi nu ştim în ce perioadă de timp a existat Iov. El era neprihnit înaintea Domnului în toate cele ce făcea, şi nu era neprihănit din cauza faptului că el se străduia să fie neprihănit, ci el era neprihănit pentru că aşa voia Domnul. Atunci Domnul face o şedinţă cu îngerii din ceruri (tot aşa cum am văzut că a făcut şi privitor la Ahab când a fost implicat un duh de minciună), unde vine şi satan neinvitat. Astfel că Domnul îl întreabă pe satan: „De unde vii satan?” „De la cutreierarea pământului Doamne, de un’ să vin?” „Dar pe robul Meu, Iov, l-ai văzut?” „L-am văzut Doamne, cum să nu-l văd?” „Ce părere ai despre el?” „Păi, Doamne, dacă i-ai dat cât unui împărat... cum să Te vorbească de rău? cum să Te blasteme? N-are decât cuvinte bune la adresa Ta. Dar dacă-i vei lua tot, el Te va blestema în faţă”. Şi-atunci Domnul îi zice: „Ţi-l dau pe mână. Fă-i ce vrei!


3:10♦ Atunci, satan, cu autoritate din partea lui Dumnezeu, cu autoritate din partea Creatorului său (că satan nu este la egalitate cu Dumnezeu, fiind doar o creaţie), cu autoritate din partea lui Dumnezeu, se duce şi-i ia tot. Dar tot. Omoară vite, omoară copii... cei 10 copii. Îi omoară. A rămas Iov sărac lipit pământului. Ce a zis Iov? „Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat (n-o zis c-o luat satan), Dumnezeu fie lăudat”. După toată povestea asta, măcar că Iov plângea în inima lui după cei 10 copii, după tot ce agonisise şi-i dispăruse... el ştia că nu era meritul lui, de aceea el a zis „Dumnezeu a dat” pentru că nu era meritul lui, nu el adunase atâtea din propiile lui puteri. Nu era el stăpânul puterilor ca să dispună de ele după bunul lui plac.


3:11♦ Apoi Dumnezeu face o altă şedinţă unde se prezintă din nou şi satan care este reîntrebat: „De unde vii satan?” „De la cutreierarea pământului Doamne, de un’ să vin?” „Dar pe robul Meu, Iov, l-ai văzut?” „L-am văzut Doamne” „Ce părere ai acum despre el?” „Păi, Doamne, ştii, ai avut dreptate, dar dacă ai umbla la sănătatea lui aşa ca să nu se simtă el bine, eu sânt convins că el te-ar blestema în faţă”. Şi Dumnezeu îi zice: „Ţi-l dau pe mână, numai cruţă-i viaţa”. Satan pleacă din nou cu autoritate de la Creatorul său, de la Dumnezeu... că el fără putere de la Dumnezeu, el este neputincios, este un înger neputincios de a face ceva. El nu poate să facă absolut nimic de capul lui, dacă nu primeşte putere de la Dumnezeu. Lui Iov n-o putut să-i facă nimic până n-o primit putere de la Domnul. Bineînţeles că o bubă rea îl macină pe Iov din cap până-n picioare... şi stând el pe o grămadă de gunoi, scărpinându-se cu un ciob de sticlă, nevasta lui îi zice: „Blastămă-L pe Dumnezeu! Poate te ia de pe faţă pământului şi ai scăpat”. La care Iov răspunde: „Femeie nebună, cum adică? să primim binele de-atâta timp, şi răul de ce să nu-l primim?”


3:12♦ De unde vine Binele şi răul? De la acelaş Dumnezeu. Deci dacă se predică prin tot felul de denominaţiuni... am văzut că se predică precum că Dumnezeu este foarte bun şi c-ar fi incapabil de a face vre-un rău. De-acord că face bine-n tot ce face, dar EL poate să facă şi rău. Că dacă nu poate, ar însemna să fie neputincios în ceva anume, ştirbindu-I-Se foarte mult din Atotputernicie. Deci ce-nseamnă a fi Atotputernic? Înseamnă că poate face inclusiv şi răul, nu numai binele. După aceea dacă ne uităm un picuţ mai atent, vom vedea că lumea este aşa cum o lăsat-o Dumnezeu, împărţită-n două categorii.


3:13♦ Părerea mea este cunoscută de mulţi care mă cunosc, dar amintesc aici despre pilda grâului şi a neghinei pe care mă bazez. Am constatat că sânt oameni de tip grâu şi oameni de tip neghină, măcar că au aceeaşi formă. Grâul, el are viaţa-n el, da are viaţa de aşa natură încât dă şi pe dinafară. Iar neghia, măcar că o sameni într-un pământ reavăn, pământ afânat pus la punct cu tot confortul asigurat, nu v-a răsări nimic. Dar nimic. Absolut nimic. Ea cu de la ea putere nu răsare. S-au făcut cercetări de tot felul, şi nimic. N-o ieşit nimic din sămânţa de neghină. Rezultă că neghina este moartă din start, dar se poate manifesta ca şi cum ar fi vie. Dar de ce nu apare ea cu de la sine putere? că nu poate. Nu i s-a dat puterea asta. Dar ea fură puterea de a răsări.


3:14♦ Cercetătorii au făcut tot felul de teste, pe tot felul de pământuri (pe tot felul de soluri), semănând grâu cu cea mai mare grijă, fain de tot, alese şi curăţate, fiind curăţată şi ţărâna să nu aibă vre-o boabă de neghină prin ea... erau şi camere de luat vederi pentru a se urmări evoluţia şi eventualele greşeli, timp îndelungat, cu laboranţi, cu tot ce trebuie... şi ce să vezi, măcar că au semănat grâu la încolţit, prima dată a ieşit neghina. O neruşinată de neghină... că aia a ieşit prima deşi nu fusese semănată de nici o culoare. A ieşit prima. Adică sameni grâu şi iese neghină. Ei cum vine asta? Ciudăţenie. După puţin timp a răsărit şi grâul, uşurel aşa, dar a răsărit. Numai că a răsărit alături de neghină. De ce este necesară neghina? Ca să omoare grâul căzut în pământ (semănat).


3:15♦ Domnul spune că dacă grâul nu moare, nu aduce roadă. Deci cineva trebuie să-l omoare. Cine-l omoară? Neghina. Dar neghina se clădeşte pe resturile materiale ale grâului, pe putreziciunea grâului. Se clădeşte pe aşa ceva, şi iese aşa de frumoasă şi la tupină, şi la floare... e super... de zici că-i mac văzându-i floarea. Aşa-i de frumoasă la floare. Şi grâul, săracul, iese şi el supărat, necăjit, gârbovit, dar are spic. Are mai multe boabe acolo. Aduce unul 10 boabe, altul cât are, cât aduce, 60-80... câte boabe poate să aducă fiecare. Dar aduce roadă cât îi el de supărat. Pe când neghina doar profită de existenţa grâului. Ce este neghina? Este un parazit, exact cum este vâscul care-i verde şi iarna, măcar că copacu-i fără frunze. Au căzut toate frunzele la copac, dar vâscul şade pe el fiind verde şi făcându-i în ciudă.



4
4:1♦ Această neghină (referitor la vâsc) verde iarna, obligă copacul să fie folosit ca şi vara, măcar că-ngheaţă afară,  nelăsându-l a se odihni cum ar fi normal. Obligă copacul să-i trimită hrana/seva direct din rădăcină, prin vasele capilare din inima copacului, pentru ca ea să trăiască. Îl obligă pe copac. Copacul fiind supus împotriva firii şi împotriva legilor naturii, la muncă suplimentară şi gratuită. Aşa se întâmplă şi cu oamenii de tip neghină care trăiesc alături de noi şi pe spinarea oamenilor de tip grâu.


4:2♦ Ce sânt oamenii de tip grâu? Vă rog să mă credeţi. Oamenii de tip grâu n-au ce căuta pe acest pământ. Ei sânt străini şi călători pe acest pământ. Şi dacă ei sânt străini şi călători pe acest pământ, ei trebuie să suporte consecinţele la care îi supun băştinaşii. Pentru că oamenii de tip neghină sânt pe acest pământ băştinaşi. Şi ei vor... ce vor face ei? Vor avea parte de soarta pământului. Că pământul va fi nimicit. În Apocalipsa nu s-o mai găsit loc pentru el nicăieri în Univers. Că Domnul face ceruri noi şi un pământ nou. Nu s-o mai găsit loc pentru acest pământ. S-o terminat cu el şi cu băştinaşii săi.


4:3♦ Eu zic aşa. Cine este sămânţă din Domnul, simte ca Domnul. Cine nu este sămânţă de la Domnul, el doar extrage energia necesară ca să funcţioneze. Şi el astfel funcţionează, şi poate trăieşte chiar mai bine decât sămânţa din Domnul, mai bine decât mădularul Domnului. Poate trăieşte chiar mult mai bine. Super de bine trăieşte. Dar de ce? Uitaţi-va un pic la bogatul nemilostiv şi la săracul Lazăr.  Ce era săracul Lazăr? Era bolnav şi sărac de când s-o născut şi până a murit. Iar bogatul nemilostiv a fost bogat şi sănătos de când s-o născut şi până a murit. Dar în momentul când Lazăr a murit, bogatul n-o mai putut trăi nici el. N-o mai putut, că n-o mai avut de unde să extragă seva/sursa de viaţă. Şi unul a ajuns într-o parte de prăpastie, iar altul în cealaltă parte a acelei prăpăstii. Astfel că la un moment dat, Avraam îi zice bogatului: „între noi şi voi este o prăpastie aşa de mare încât nu se poate trece dintr-o parte în cealaltă”.


4:4♦ Deschidem Biblia acuma la Matei 25... eu mi-am notat aici o grămadă de chestii... le şi iau de aici că nu ştiu ce se-ntâmplă, n-am ţinut pasul cu ele... Adevărul e că Domnul vorbeşte cum vrea EL, nu cum am pregătit eu. Deci la Matei 25 versetul 33. Sau mai degrabă de la 32. Zice aşa: „Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;” Auzi ce face Domnul acolo! Îi desparte. Caprele la stânga şi oile la dreapta. Da? O să vedeţi acuma că spune aici la versetul 33 şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui”. Continuăm cu versetul 34. „Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: "Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii”. Auzi de când a fost pregătită! Cine erau în dreapta Lui? Oile. Da? Deci cei care sânt mădulare ale Lui. După aceea ce le zice celor din stânga lui? Găsim la versetul 41. Uitaţi-vă ce zice acolo! „Apoi va zice celor de la stânga Lui: "Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!”


4:5♦ Auzi că era pregătit şi aici. Asta înseamnă că era pregătit dinainte. Asta-nseamnă predestinare. Ce erau oamenii aceştia? Erau şi ei la fel ca toţi ceilalţi oameni, numai că ei erau în postură de capre. Nu erau în postură de oi. Ce făceau ei? Ei au primit lumina de la acelaşi Dumnezeu... şi dacă au primit-o, au şi folosit-o. Că acelaş Domn zice... că îi supără într-un fel... atunci când ei au zis: „Doamne, dar n-am făcut noi minuni în numele Tău? N-am scos noi draci în numele Tău? N-ai învăţat Tu pe oameni în uliţile noastre? N-am stat noi la masă împreună? Ei, cum poţi să zici că nu sântem de-ai Tăi?” Şi Domnul le zice: „Plecaţi de aici blestemaţilor. Nici nu vă cunosc”. Nici nu vă cunosc. Deci ce au făcut ei? oamenii de tip neghină. Or făcut şi ei exact ca şi oamenii de tip grâu. Dar ei fiind neghină sânt predestinaţi focului. Iar oamenii de tip grâu sânt predestinaţi să meargă în Hambar.


4:6♦ Deci neghina nu va ajunge nicicum în Hambar. Pentru că la pilda nunţii fiului de împărat este scris: „Împăratul a venit, s-a prezentat acolo unde deja nunta era în toi, şi unul din nuntaşi nu era în haine de nuntă. „Unde-ţi sânt hainele de nuntă?” l-a întrebat. Acela a amuţit. Nu ştiu ce şi nu ştiu cum... „A, nu ai haine de nuntă. Foarte bine. Legaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară”. Deci dacă o boabă de neghină va ajunge din greşeală în Hambar (cine ştie cum) ea este vizibilă, pentru că este neagră şi-i mai mică, şi n-are cum să nu fie aruncată de acolo. Pentru că dac-ar ajunge să faci pâine din ea, nu-i chiar... este toxică... nu-i chiar aşa o plăcere să mănânci pâine cu tot cu neghină la un loc. De aceea este despărţită în aşa fel încât neghină să fie sortită focului împreună cu paiele, iar grâul să ajungă în hambar. Exact ca piesele de la jocul de şah. Unele sânt albe iar altele sânt negre, măcar că au forme asemănătoare. Dar fiecare culoare la locul de care aparţine.


4:7♦ Fraţilor şi surorilor. Îmi pare rău că nu pot să stau mai mult în faţa voastră... eu aveam pregătită aici o predică de aproximativ 8-9 ore... dar dacă voi nu vreţi să mă ascultaţi mai mult decât atâta, eu nu ştiu ce să fac acuma... sincer să fiu eu nu mă pot opri, dar mie m-i s-o spus că la ora 12:30 să mă opresc. Acuma ce să fac? Pun limită şi eu aici. Poate că v-a veni o vreme când ne vom mai întâlni, cine ştie cum şi în ce condiţii... eu aş sugera fratelui Filu dacă ar putea el, să facă cumva, pentru că sincer să fiu, eu când mă pornesc, tare greu mă opresc. Acuma fac un efort deosebit, ştiţi... să facă cumva o adunare de durată mai mare, mai lungă ca timp aşa, ca să pot să mă încadrez... şi cred că şi-atunci depăşesc. Nu ştiu cum să fac. Dar acuma pentru că programul este program, Îi mulţumesc Domnului că mi-o dat ceea ce o vrut ca să vă spună, şi... totuşi, totuşi, vreau să vă mai spun ceva. Extraordinar. Chiar nu pot să mă opresc aici.


4:8♦ Uitaţi-vă ce spune aici! Despre cei care ei ziceau că slujesc Domnului. Ei spuneau în felul următor. ≡Cinci minute frate Filu. Vă rog! Da?≡ Ei spuneau: Domnule, noi am învăţat Teologia. A... nu ştiţi... eu n-am învăţat nici un dram de Teologie. Habar n-am eu de teologie. Dar ei au învăţat Teologia. Şi pentru că au studiat-o, ziceau că-s slujitori ai Domnului, străduindu-se să facă aşa cum era scris acolo în ce-au studiat ei la Institutul Teologic. Cine erau cei trecuţi prin şcolile teologice? Erau Fariseii, Cărturarii, Saducheii, Invăţătorii Legii, şi Preoţii cei mai de seamă. Ce le spune lor Domnul? „Am multe de zis despre voi şi de osândit în voi”. O, ce s-or supărat... O, ce s-or supărat... Priviţi ce le spune mai departe lor la capitolul 23 din Matei, versetele 13 şi 14. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare osândă”. Cine să ia o mai mare osândă? Auzi cine! Cărturarii, Fariseii, etc, trecuţi prin şcolile Teologice.


4:9♦ A zis cumva Domnul către ucenici „Vai de voi”? N-o zis niciodată. Da? Bun. După aceea zice: „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul ca să faceţi un tovarăş de credinţă; (deci îl atrage în denomnaţiune) şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă” (vers. 15). Şi zice mai departe: „Vai de voi, povăţuitori orbi, (Auzi ce erau ei; Povăţuitori orbi măcar că au trecut prin Institutul Teologic) care ziceţi: "Dacă jură cineva pe Templu, nu este nimic; dar dacă jură pe aurul Templului, este legat de jurământul lui." (şi-i face în continuare Nebuni şi Orbi) Nebuni şi orbi! Care este mai mare: aurul sau Templul, care sfinţeşte aurul?
 "Dacă jură cineva pe altar, nu este nimic, dar dacă jură pe darul de pe altar, este legat de jurământul lui." (şi iarăşi îi face) Nebuni şi orbi! Care este mai mare: darul sau altarul, care sfinţeşte darul?” (la versetul 33 le zice) „Şerpi, pui de năpârci! Aşa le spune celor care au luat doctoratul în Teologie, măcar ca ei au pretenţia că-i slujesc Domnului. Ei erau şerpi şi pui de năpârci.


4:10♦ Ce făcuse şarpele cel vechi? O amăgise pe Eva. Deci umbla cu înşelătoria. Ce fac şerpii actuali? (indiferent că-s trecuţi prin şcoli teologice sau nu). Îi amăgeşte pe credincioşi. Unii din ei cu asta se ocupă şi acum (în gândul meu mă refeream la Radu Luţaş). Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?” Şi le zice: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan.3:16). Astfel că lumea nu-şi dă seama că după acest paravan se ascunde faptul că lumea este împărţită-n două categorii. Deci l-i se pune versetul acesta în faţă şi cu asta basta. Toţi vor fi mântuiţi. Şi-atunci acela care-i neghină (funcţie de faptele lui) poate zice: „Am şi eu o scăpare. Am şi eu parte. Voi fi şi eu mântuit. Na! Taci că i-am făcut-o grâului. Şi eu voi fi mântuit. Nu numai el v-a fi mântuit”.


4:11♦ Dar nu e aşa. Pentru că ce face Fariseul? ce face Saducheul? ce face Învăţătorul Legii? ce face Cărturarul? ce face Preotul cel mai de seamă? Ascunde aceste versete din Matei 25 şi din Luca cu „Vai de voi”, şi din Efeseni (prin care se spune că alegerea s-a făcut înainte de întemeierea lumii), şi nu le dă frâu liber spre a predica din ele şi despre ele. Eu n-am văzut pe cineva să predice din Luca şi din Matei despre versetele astea care încep cu „Vai de voi” şi cu „Şerpi, pui de năpârci”. Văd că eu o fac. Predic despre aşa ceva, spre disperarea celor trecuţi prin şcoli teologice. Nu ştiu de ce, dar o fac. Că o să mă bată cu pietre... stau la bătaie. Dar nu va fi cazul.


4:12♦ Mulţumesc Domnului pentru Cuvântul Lui atât de minunat, şi sper... nu ştiu... bănuiesc că o să mai vin pe aici când voi mai fi invitat. Dacă voi mă chemaţi, eu vin.
Glorie Domnului! Slăvit şi lăudat să fie-n veci de veci! Amin.

joi, 26 mai 2011

Semnalul de alarmă


Fără măhramă
Semnalul de alarmă
„dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma” (Marcu 16:18).
„pentru că nici nu vor putea muri” (Luca 20:36).

Urmariti paragrafele 2:2*1 - 3:7 - 5:15 unde sunt cateva amanunte despre jefuitor

In videoclipul urmator, de la minutul 3:50 este vizibil vicleanul jefuitor:


1:1♦ După câteva decenii am ajuns să mă întreb de ce tot auzeam un glas lăuntric care-mi tot zicea: „ai fost otrăvit” oridecâteori se consuma câte un episod din viaţa mea când trebuia să cedez ceva de valoare, sau când trebuia să pierd serviciul ori unele drepturi, sau când urma să fiu jefuit de către invidioşii care socoteau că nu trebuia să am ceea ce aveam, sau când refuzam să preiau neputinţele altora ori chiar sarcini de serviciu incomode, sau când aveam curajul să desconspir incompetenţa unora... şi nu muream.

1:2♦ Dar cel mai mult mă întrebam, de ce şi când eram copil auzeam glasul care-mi zicea acelaşi lucru? măcar că pe-atunci nici nu ştiam ce putea să însemne. Şi într-adevăr chiar eram otrăvit... şi nu muream. Şi chiar nu vedeam motivul pentru care ar fi trebuit să nu mai exist după opinia unora. Atunci nu ştiam nimic despre interese privitoare la moştenire sau la purtarea numelui cuiva. Abea când eram trecut de majorat am aflat.

1:3♦ Simţeam totuşi unele efecte ale otrăvirii care mă punea în mod serios pe gânduri, dar nu mă îngrijoram, ştiind prea bine că nu-i decât ceva trecător, încercări din care trebuia să ies obligatoriu. În mod special datorită convingerilor religioase, m-i se dorea înlăturarea din decor. Eram otrăvit... şi nu-mi era uşor... dar nu muream. Cine mă băga în asemenea încercări, mă şi scotea din ele.

1:4♦ Dar când eram prunc nu ştiam nimic de Dumnezeu, nici motivul pentru care a trebuit să apar în lumea asta atât de ostilă mie. Nici când am crescut mai mărişor nu ştiam... şi nu ştiam ce tot avea lumea cu mine de tot încerca câte cineva să mă omoare într-un fel sau altul, nu neapărat folosind otrava... şi totuşi nu muream în ciuda tuturor strădaniilor acelora care-mi doreau trecerea în nefiinţă.

1:4*1►Pe vremea când eram proaspăt născut, adică în preajma revelionului dintre 1955 şi 1956, cineva mă răpise de lângă mama ca să nu mă mai aducă înapoi niciodată. Adică voia să mă treacă in nefiinţă imediat ce tocmai venisem pe lume. Sângele meu i s-o fi părut atât de important încât dorea să-l extragă din mine cu un instrument numit seringă, direct din jugulară. Şi nu oriunde pe vre-un pat de spital, ci undeva într-un pod al spitalului. Asta se întâmpla la „Vila Greierul” care se afla în „Bucium” în partea dinspre Vaslui a Iaşului.

1:4*2►Mama aştepta de ceva timp că să mă aducă înapoi cineva. Şi cum eu nu mai apăream la orizont, ea s-o fi gândit că-i mai bine să mă caute prin spital, spionând cabinetele. Dar nevăzându-mă în niciunul din ele, a intrat în alertă întrebând de lehuzele ale căror copii nu dispăruseră. Una dintre ele zărise pe cineva cu un prunc ca mine ce urca către podul clădirii, ceea ce nu părea normal. Dar cum nu era copilul ei, nu avea de ce s-o deranjeze aspectul. Atunci mama împreună cu alte trei lehuze au urcat în pod să mă caute, ştiind prea bine că nu puteam urca de unul singur... fiindu-le frică de oarece probleme din partea persoanei care cine ştie ce interese o fi având.

1:4*3►Acolo în pod, pe o mesuţă improvizată, m-i se extrăgea sângele din jugulară. După aprecierea mamei cam un sfert de litru era deja extras într-un vas de sticlă special. A reacţionat imediat şi m-a smuls din mâinile persoanei ucigaşe fără a identifica călăul. Important era să mă salveze pe mine care nu mai aveam puls, nu mai gânguream, nu mai mişcam, nu mai suflam. Dar când am ajuns în salonul unde era patul de lehuzie a mamei, am înviat ca prin miracol de parcă nimic nu se întâmplase. Lacrimile mamei de supărare se transformase în lacrimi de bucurie, fără să fie nevoie de perfuzie/transfuzie sau de reanimare.

1:4*4►După aceea a aflat că era o grupare mafiotă ce comercializa sângele proaspăt-născuţilor pe bani foarte mulţi unor bande criminale sovietice. Nu ştiu cine era la putere în Uniunea Sovietică, dar simţea nevoia să i se înlocuiască sângele propriu (la anumite perioade de timp) cu altul lipsit de toxine de la sugari. De la mine s-a ales doar cu un sfert de litru, fără ca să mor din cauza asta. Şi acum sânt în situaţia de a face o paralelă cu situaţia lui Moise de pe vremea unui Faraon când toţi copii evreilor de parte bărbătească proaspăt născuţi în Egipt trebuiau ucişi prin aruncarea în Nil (Exodul 1:22). Numai că în cazul meu a fost doar o diferenţă de nuanţă, cu tentativa de omorâre prin extragerea totală a sângelui din micuţul corp de 4Kg pe care-l aveam.

1:5♦ Am scris un exemplu în predica „Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască” de felul cum am fost accidentat de o maşină căzând în cap pe caldarâm (ca să nu mă lovesc la picioare) după ce am zburat (de pe bicicleta cu care circulam regulamentar) la oarece înălţime, fiind destul de şifonat încât inima a refuzat să mai pulseze câteva minute. Şi-am înviat fără respiraţie artificială şi fără ajutorul medicilor. Habar n-aveam eu de ce a trebuit să continui a mai trăi, atunci când îmi revenisem.

1:6 ♦ După cum ziceam, mă tot întrebam de ce trebuia să tot trec prin experienţe mortale. Şi nu dădeam mare importanţă otrăvii. Eu ştiam că otrava este necesară doar pentru omorât insecte, dăunători ai plantelor, şoareci, omizi, paraziţi... fără să gândesc că şi oamenii pot fi omorâţi cu ajutorul ei din greşeală, din sinucidere, accidental sau crimă premeditată.

1:7Osama bin Laden era terorist, fiind legitimă dorinţa celor care-l voiau mort. Dar eu ce eram de m-i se dorea moartea? Nu înţelegeam ce pericol prezentam eu, sau ce bogăţii aveam, pentru ca cineva să-mi dorească moartea, în scopul deposedării de bogăţie sau a eliminării pericolului.

1:8♦ Motive de a dori moartea cuiva, probabil că or fi multe, parte din ele şi întemeiate, dar din cauza propagandei adevărate pentru ca lumea să cunoască adevărul, nu mi-am închipuit niciodată c-ar putea fi un motiv în acest sens. Sigur că aş fi înţeles un motiv ca ăsta, din cauza propagării minciunii periculoase şi a inducerii în eroare gravă a publicului, a înşelării, a furtului, a jefuirii, a tâlhăriei, a genocidului, a invidiei, a luptei pentru un titlu într-o concurenţă, etc... dar pentru a spune adevărul şi a-l proopovădui, chiar nu pot înţelege.

1:9♦ Am ajuns la concluzia că undeva există un laborator unde se fac combinaţii noi de substanţe otrăvitoare ce se dau spre testare chiar pe cobai umani, printr-o filieră subterană bine organizată, discretă, influentă asupra autorităţilor care se fac că nu observă, măcar că sânt avizate de multe plângeri înregistrate şi nesoluţionate corect.

1:10♦ Poate n-aş fi ajuns la asemenea concluzie dacă n-aş fi fost unul din cobai chiar eu (evident fără ştirea mea). Neânţelegând ciudăţeniile din manifestările trupului meu chinuit de o sumedenie de stări anormale şi şubrezirea rapidă a sănătăţii, am căutat pe internet cauzele care ar putea provoca asemenea anomalii. Asta pentru că consultaţiile medicale generau diagnostice de boli instalate rapid fără antecedente şi fără o evoluţie preventivă. Iar medicamentele se dovedeau neputincioase a stopa efectele nefaste.

1:11♦ Din cauza că nu-mi permiteam a cumpăra medicamente scumpe, am lăsat la voia Domnului, ştiind prea bine apartenenţa mea în mădularele Lui, şi cum EL este perfect sănătos (măcar că a purtat bolile noastre), înţelegeam că această sănătate nu are cum să nu se răsfrângă şi asupra mădularelor Sale. Apoi am cugetat mult la filmul vieţii mele aducându-mi aminte prin ce trecusem, şi mă gândeam dacă-i bine sau nu să-i desconspir pe cei care se comportaseră cu mine exact cum se comportă Neghina cu Grâul.

1:11*1►Eram tentat de a aşterne tăcerea şi de a-i ierta pe călăii mei, dacă tot am supravieţuit tentativelor de ucidere prin otrăvire. Dar asta însemna protejarea criminalilor chiar de către victimă. Cineva mă sfătuia că nu trebuie să spun nimănui nimic, pentru că neavând probe, aş putea fi dat în judecată pentru calomnie. Dar de m-ar da în judecată criminalii... dacă eu care am supravieţuit atacurilor lor, nu voi spune nimănui şi nu-i voi denunţa, cine să-i denunţe?... cei care au apucat să moară? De asta îşi şi fac de cap, tocmai că nimeni nu îndrăzneşte a-i reclama. Şi ei sânt încurajaţi astfel a curma din ce în ce mai multe vieţi, ca să-şi rezolve scopurile lor.

1:11*2►Criminalul care foloseşte otrava, fie ea şi în doze mici (cu efect întârziat), de obicei ori părăseşte victima când observă semnele perioadei de graţie, ori se debarasează de ea alungând-o, abandonând-o, sau asigurându-i cazare în alt parte la cât mai mare distanţă. Moartea îşi va face datoria asupra victimei când ucigaşul are alibiul asigurat, în sensul că nu mai avusese contact cu victima de destul timp. Deci sănătatea este pusă în pericol în mod sigur şi evident. Dacă omul nu moare, cel puţin îi este avariată sănătatea în proporţie de cel puţin 80%. De aceea parte dintre otrăviţi rămân paralizaţi de unele mădulare pentru a se justifica utilitatea cărucioarelor cu rotile.

1:11*3►V-aţi întrebat vre-odată care ar fi motivele pentru care un om face un atac cerebral, un stop cardiac, o insuficienţă renală, un blocaj hepatic, o însuficienţa respiratorie, pietrificarea splinei, sau pancreatită? În cele mai multe cazuri, dacă nu în totalitate, stopul/blocajul cardiac/miocardic survine în urma otrăvirii acumulate în timp. Tot din această cauza se pot bloca ficatul, rinichii, pancreasul, splina, plămânii, etc. Otrava este aceea care produce tetania musculară la orice mădular, adică un soi de înţepenire a musculaturii care refuză astfel de a mai fi elastică şi maleabilă, nemaiândeplinindu-şi rolurile lor.

1:11*3a►Dacă muşchiul inimii este paralizat brusc de otravă, sau chiar după un timp (efectul întârziat), cine să mai pulseze (să absoarbă şi să împingă) sângele din şi către organism? Deasemeni dacă muşchiul plămânilor este anchilozat de către otravă, cum să mai respiri ca să-ţi oxigenezi ţesuturile? Dacă muşchii rinichilor se blochează din cauza otrăvii, ei nu mai pot filtra nici drena toxinele din sânge. Acestea prind a se pietrifica, şi medicul făcând radiografie găseşte piatra la rinichi pe care o va extrage prin operaţie. La fel se întâmplă şi cu ficatul. Rolul ficatului, printre cele 500 de funcţii ale lui, este de a neutraliza substanţele toxice din organism, prevenind astfel apariţia bolilor. El transformă chiar şi otrava în uree netoxică spre eliminare. Important este însă a nu fi supraaglomerat cu toxine peste capacitatea lui de funcţionare.

1:11*4►Creierul este primul care cedează din lipsa oxigenului... apoi inima degeaba mai pompează sânge văduvit de oxigen. Nici un mădular nu supravieţuieşte fără oxigen, măcar de-ar fi suficient de nutrit cu substanţe hrănitoare. Şi otrava nu se elimină din organism decât cu foarte mare greutate, după foarte mult timp. Dacă victima mai este şi consumatoare de alcool, efectul final al otrăvirii se va instala mai rapid. Dacă îi place să mănânce sărat şi/sau preparate prăjite în ulei, ori diferite grăsimi, îi va da de lucru ficatului mai mult decât poate duce.

1:11*4a►Astfel că ficatul în loc să se ocupe de eliminarea otrăvurilor din organism, se va ocupa de transformarea Sodiului şi a Clorului din sare (NaCl), de descompunerea acizilor graşi, de alte repere mai uşor transformabile, decât de prelucrarea otrăvii care este mai anevoioasă. Şi atunci va trimite acea otravă să fie depozitată sub formă de urticarie pe suprafaţa pielii sau sub formă de bulbi la articulaţiile braţelor ori picioarelor şi/sau sub formă de noduli la sânii feminini ori la aparatul genital, noduli la glanda tiroidă şi la alte glande, edemul pulmonar (cavernă la plămâni), gastrită la stomac, noduli la şezut, cancere de tot felul.

1:11*4b►Boala de astmă care face omul să nu mai poată respira datorită contracţiilor musculare blocate (muşchii circulari din jurul traheii) este o consecinţă a otrăvirii acestor ţesuturi care nu mai reuşesc a se destinde. Orice contracţie musculară trebuie să fie un semnal de alarmă şi să dea de gândit dacă nu cumva este o acţiune criminală a cuiva care doreşte a te elimina din decor. Poate fi cel mai bun prieten sau cea mai bună prietenă care-ţi zâmbeşte şi se agită, şi se îngrijorează de şubrezirea sănătăţii tale. Nu este obligatoriu să fie un duşman deja ştiut. După ce-ai murit declară cu seninătate şi cu mult cinism că „a murit în braţele mele” reuşind să scape şi o lacrimă. „N-am avut nici măcar o lumânare la îndemână” va continua să spună.

1:11*4c►Despre „ciroza la ficat” oamenii sânt tentaţi a spune că este/era un beţiv cel care suferă de aşa ceva, sau a murit din această cauză. Şi trist este că medicii susţin asemenea motiv. Nu este adevărat. Nu alcoolul este motivul cancerului la ficat, ci otrava acumulată care i-a fost administrată de către cineva în doze mici cu efect întârziat. Alcoolul doar a bruiat activitatea ficatului şi l-a deviat de la a mai prelucra substanţa otrăvitoare spre a o transforma în uree netoxică destinată eliminării. Ficatul a preluat transformarea alcoolului, neglijând otrava pe care a depozitat-o chiar în el însuşi pentru a o prelucra printre picăţele când avea mai puţin alcool pe bandă. Dar cum beţivul este rob patimii lui, era normal să bulverseze ficatul de la activitatea cea mai importantă.

1:11*5►Victima pur şi simplu îşi grăbeşte moartea în mod inconştient prin beţiile alcoolice şi prin folosirea uleiului comestibil şi a sării în mâncarea de toate zilele. Acestea contribuind la menţinerea otrăvii peste limita admisă în ţesuturile mădularelor. Omul devine sensibil la anumiţi factori de mediu prin aşa numitele alergii. Şi medicul îi administrează antialergice care nu fac altceva decât să-i prelungească agonia. Otrava în doze mici este ceva asemănător cu îmbolnăvirea de silicoză din cauza inhalării (o perioadă de câţi-va ani), a prafului de cărbune şi a gazului de sondă. Dacă apuci a ieşi la pensie (măcar de boală), va trebui să consumi multă slănină cât mai ai de trăit. Se pare că slănina (clisa) încetineşte evoluţia bolii de silicoză. Dar în cazul unor otrăvuri, laptele şi/sau slănina nu te ajută de loc.

1:11*5a►Ceva în genul acesta s-a întâmplat cu Nicolae care fusese soţul Georgetei Bădişor de la Sibiu. Mereu îi ameninţa pe Tuşa Nuty Margine şi pe Unchiul Nelu pe care-i făceau răspunzători de situaţia în care ajunsese prin contribuţia lor sectantă de vrăjitori mascaţi şi ascunşi într-o biserică baptistă (folosesc cuvintele lui pe care le-am aflat de la Georgeta). Pe ei îi socotea vinovaţi de patima beţiei de care nu putea scăpa. Şi sânt convins că avea dreptate, tot aşa cum avea dreptate când le învinovăţea pe Georgeta şi pe Alina despre faptul că îl otrăviseră. El a murit când Georgeta şi Alina erau în Spania. De ce? Pentru că otrava acumulată în timp rămăsese în el făcându-şi datoria înclusiv şi din cauza nelipsitului alcool, a nelipsitei sări (sarea din bucate), a nelipsitului ulei ars de la cartofii prăjiţi. A murit de ciroză la ficat pe la sfârşitul anului 2009.

1:11*5b►S-o fi văzut atunci pe Georgeta cum se lamenta la telefon, discutând cu Ion care era fratele lui Nicolae, şi cu celelalte rude ale lui... Ea divorţase de el după ce l-o îndopat cu otravă şi l-o lepădat ca pe ceva spurcat. Dar nu reuşise încă să-l alunge din apartament. Ar fi vrut ca să fi rămas ea singura titulară a apartamentului, fără ca el să mai aibă vre-un drept. Procesul de partaj fiind pe rol, şi nemaiavând cu cine se judeca, trebuia să-l împartă cu rudele lui moştenitoare. De fapt se aştepta ca el să moară, dar tocmai când nu trebuia... Dacă ar mai fi aşteptat un pic moartea lui, Georgeta ar fi reuşit să-i smulgă semnătura de cedare a jumătăţii de apartament prin promisiuni deşarte... pe când aşa devenea mai complicată situaţia.

1:11*5c►Dar nu era disperată. Maşina mea cea nouă ar fi fost numai bună pentru a fi valorificată încât să plătească jumătatea revendicată de moştenitorii lui Nicolae. De aceea mi-o şi sechestrase în Germania ca s-o treacă pe numele Alinei. Şi cum Alina avea să câştige bani frumoşi (salar), locuinţa fiind asigurată de statul German, nici n-ar mai fi trebuit vândută maşina. Banii se depozitau la bancă şi împreună cu ce câştiga Georgeta, în termen de câteva luni ar fi adunat suma necesară. Numai că cu mine nu s-o putut juca aşa cum s-o jucat cu Nicolae. Dozele dublate şi triplate de otravă m-i le-o administrat şi mie... dar dacă n-am murit... a trebuit să caute alte variante.

1:12♦ Călăul nu poate fi călău, dacă nu foloseşte instrumentul de curmat vieţi. La fel se întâmplă şi cu lupii îmbrăcaţi în blănuri de oaie care-s infiltraţi printre creştini (Fapte 20:29). Ei folosesc otrava ucigătoare cu bătaie lungă în timp, deoarece este cea mai bună strategie de a nu fi descoperiţi ca autori ai crimelor săvârşite. Puţini sânt cei care practică otrăvirea rapidă ca în cazul Mădălinei Manole. Dar mai bine să vă povestesc un caz destul de recent, din propie experienţă, petrecut la Barcelona.

1:13♦ Ucigaşii care folosesc otrava sânt cel mai greu de dovedit atunci când victima este din sânul familiei iubitoare, sau dintr-o grupare (colegi de servici sau de şcoală) aparent stabilă şi lipsită de certuri interioare, ori din cadrul unor reuniuni festive de amploare unde numărul mare de participanţi măreşte şi numărul potenţialilor suspecţi. Chiar şi lunetiştii sânt greu de depistat. Distanţa foarte mare dintre ucigaş şi victimă, plus că de obicei lipsesc relaţiile anterioare între ei, fac aproape imposibilă descoperirea autorului crimei. Doar o iscusinţă deosebită a minţii anchetatorului ar putea detecta pe cel care a angajat ucigaşul plătit, măcar că nu el a apăsat pe trăgaci.

1:14♦ Dau exemplul meu din perioada recentă când locuiam cu chirie la o familie tânără de basarabeni (Ivan şi Mariana) care închiriase un apartament în Sabadell, provincia Barcelona (Spania), şi care pe lângă mine mai aveau încă o altă familie subânchiriată din Ucraina. În felul acesta reuşeau să adune mai uşor banii de chirie pe care o negociase cu propietarul spaniol. Vorbeau limba rusă cu cei doi ucraineni (Roman şi Lylia), iar cu mine vorbeau româneşte. Se împăcau destul de greu cu limba spaniolă, eu fiindu-le de oarece ajutor la traduceri.

1:15♦ Despre mine, ei aflaseră că aveam o maşină nouă, şi ar fi vrut să le-o dau gratis, bătând apropo-uri „dacă tot te considerăm de-al nostru ca din familie”. Promiteau că mă cooptează în familia lor, şi că se vor comporta cu mine ca şi cu un părinte, că vom mânca împreună la masă, că voi avea asigurat un acoperiş permanent deasupra capului, şi o să mă simt respectat, etc, etc... gogoşi. Şi-mi atrăgea atenţia să nu arunc mâncarea... că ei o pregătesc pentru mine exact ca şi pentru ei. Chiar repeta de câte ori avea ocazia că cel ce locuise înainte de mine la ei, la un moment dat a aruncat piftia (răciturile) de faţă cu ei, după care a plecat din mijlocul lor.

1:16♦ În realitate ei aveau în plan să capete maşina gratis cu orice preţ, înainte sau după eliminarea mea din decor prin otrăvire lentă cu stricnină, cu arsenic ori cu ierbicide sau pesticide (exclus etnobotanicele că induc dependenţa). Aceste substanţe otrăvitoare pe care bănuiesc că le adăuga în doze mici în apa de băut sau în mâncare, le mai combina şi cu ceva somnifere plus Vitamina C. Rezultă că nu degeaba aruncase răciturile, cel de dinainte de mine. Probabil că şi el fusese supus la acelaş tratament ca şi mine, dacă o fi având ceva avere de care trebuia deposedat.

1:17♦ Şi atenţie mare! Ei nu puneau otrava numaidecât în măncarea sau băutura destinată mie (ca să nu dea de bănuit în cazul în care i-aş fi surprins – cel puţin aşa gândesc eu), ci în toate alimentele din care consumau şi ei; numai că ei luau antidotul/neutralizantul pentru a nu simţi efectul nefast, fără ca mie să mi-l administreze. Deasemeni ei mai ştiau că n-aveam bani de medicamente, iar bruma de bani pe care o mai primeam pe şomaj aveau grijă să mi-o ia pe chirie şi pe cadouri pentru copiii lor. Deci erau convinşi că n-aveam cum scăpa de sfârşitul prevăzut al acţiunii otrăvii, mai ales că practicase şi pe alţi cobai umani, bucurându-se de rezultatele dorite cu multă satisfacţie, fără remuşcări ulterioare şi fără mustrări de conştiinţă.

1:18♦ Numai că cu mine ei aveau o problemă. Deşi vedeau cum eram îndopat cu otrava ce mi-o administra zilnic în mod regulat (ei luând antidotul, iar eu nu), l-i s-o părut că cei de la care făceau rost de acele otrăvuri i-ar fi păcălit cu substanţe de calitate îndoielnică, deoarece eu nu mai muream şi nici măcar la spital în stare gravă nu ajungeam. Eu mă mişcam pe picioarele mele, conduceam maşina, eram vioi... şi ei priveau la mine cum dădeam semne vizibile de oarece somnolenţă şi de oboseală accentuată (fără eforturi deosebite), dar care reuşeam să le maschez destul de bine astfel încât să pot face faţă în orice situaţie.

1:19♦ Un timp au tot tatonat terenul în ideea că poate şi eu eram dintr-o grupare ucigaşă paralelă care aş fi ştiut să mă apăr de atacurile prin otrăvire, administrându-mi singur antidotul prin ascuns. Dar văzând că această variantă nu putea fi viabilă, întrucât m-i se scotocea prin lucruri în mod sistematic, au ajuns la concluzia că aş fi un agent ale autorităţilor spaniole sau europene, infiltrat printre ei pentru a culege informaţii. De aceea şi-au luat măsuri de prevedere întrerupând atacul şi antrenându-mă în multe voiaje de cunoaştere a familiei lor numeroase, spre impresionarea mea, pe la Lisabona în Portugalia şi prin Basarabia aproape de Călăraşi (la Pituşca), şi în Chişinău.

1:20♦ Probabil că după aceea ei au vrut să testeze pe ei înşişi efectul substanţelor otrăvitoare pe care le bănuiau a fi contrafăcute sau cel puţin diluate. De aceea Mariana care nu pleca decât rareori de acasă, a fost dispusă a consuma acelaşi fel de alimente ca şi mine, însă fără a lua antidotul. Ei între ei s-or fi înţeles aşa. Şi efectul a fost destul de grav şi riscant pentru ea, mai ales că ei socoteau că dacă mie nu m-i se-ntâmpla nimic, n-ar fi trebuit nici ei să i se-ntâmple.

1:21♦ Noroc că eram acasă şi am dus-o repede la dispensar unde era cât pe ce să dea ortul popii căzând de-adevăratelea din picioare de faţă cu mine, prinzând-o în ultima clipă astfel încât să nu se lovească cu capul de beton. Cadrele medicale considerându-mă o rudă apropiată (ca şi cum aş fi fost tatăl pacientei), m-au introdus şi pe mine în cabinet, mai ales că trebuia să le explic cele întâmplate în limba spaniolă, deoarece Mariana încă nu ştia s-o vorbească.

1:22♦ Analizele efectuate au scos la iveală faptul că ea se intoxicase cu o substanţă otrăvitoare pentru care era nevoie stringentă de a i se administra o injecţie direct în venă. După un sfert de oră se înzdrăvenise şi insista să-i spun soţului ei tot ce i se întâmplase deoarece ea n-ar fi fost crezută. Îi dispăruse urticaria şi i se dezumflase ficatul, nemaiavând ce-i arăta soţului ei ca dovadă.

1:23♦ Deci testul confirma calitatea otrăvii, numai că eu refuzam să mor şi nici nu mă manifestam cu efecte vizibile specifice acestei otrăviri. Aşa că ei erau speriaţi de un fenomen la care nu se aşteptau, privindu-mă cu mare interes şi curiozitate. Au adus prieteni de-ai lor care practicau aceleaşi îndeletniciri, cu care foarte des mergeau la câte un grătar (frigărui) undeva la marginea localităţii lâng-o pădurice. Mă luau cu ei (că să mă simt bine şi eu chipurile), deşi ştiau că refuzam alcoolul. Dar gustam pe săturate din mâncărurile gustoase în văzul lor... ei care aşteptau altceva de la mine... ar fi vrut să fie puşi în situaţia de a chema ambulanţa şi să declare că şi ei au consumat aceleaşi alimente ca şi mine, şi că lor nu l-i s-o întâmplat nimic, etc.

1:24♦ Până la urmă or fi ajuns la concluzia că eram un fenomen excepţional, dându-le sfaturi lui Vanea (Ivan) si Marianei, să-mi supradozeze cota de otravă administrată; ceea ce au şi făcut după părerea mea. Dar rezultatul era acelaş, cu mici diferenţe de manifestări mai puţin confortabile. Trebuie să menţionez că Vanea sau Ivan este basarabeanul care în acte apare cu numele de Ion Radu. Nevasta lui fiind Mariana Radu.

1:25♦ Şi n-aş fi ştiut vre-odată cu certitudine aceste amănunte, rămânând doar cu bănuiala, dacă după ce am plecat de la ei (cam după două luni) nu mă întâlneam întâmplător cu o persoană din grupul lor (care mă simpatiza) şi al cărui nume nu-l voi dezvălui, care văzându-mă arătând mult mai bine decât cu două luni înainte, m-a întrebat cum de-am rezistat atacurilor secrete... nevrând să spună ce fel. Atunci am întrebat: „Nu cumva e vorba de otravă?”

1:26♦ M-a privit câteva clipe cu mare atenţie după care m-a întrebat cine mi-a spus şi de unde ştiu. Am fost sincer zicându-i că doar am intuit, la care ea a confirmat, rugându-mă să o iert că nu m-o avertizat mai devreme, dar cum era în grupul lor, îi era teamă pentru propia ei viaţă, deoarece oricine din ei dacă doar era suspectat de trădare ar fi fost înlăturat urgent din decor în chinuri de tortură cu stricnină în văzul tuturor membrilor lor, chiar dacă era vorba de soţie, de soţ, de frate sau de soră. De aceea stăruia pe lângă mine ca în cazul în care aş face de cunoscut autorităţilor, să nu zic de unde am aflat, întrucât ar fi în foarte mare pericol de moarte.

1:27♦ În felul acesta nu am nici o dovadă, pentru că nu mă pot baza pe ea ca martor, dar tot ce pot face este să trag un semnal de alarmă adresat tuturor acelora care se lasă ademeniţi în nişte anturaje, să fie foarte vigilenţi la ce bagă în gură spre înghiţire, mai ales dacă de pe urma lor, cineva s-ar putea câştiga cu ceva. De aceea arăt (şi voi mai arăta) câteva exemple pe care le-am trăit eu însumi, şi altele pe care le-am cunoscut din întâmplare.

1:28♦ Intuiesc pentru ce erau necesare toate combinaţiile de substanţe otrăvitoare împreună cu unele produse farmaceutice aparent inofensive... Internetul mi-a dezvăluit multe amănunte pe care nu le-aş fi căutat niciodată dacă nu aş fi avut de suferit de pe urma unor ucigaşi zâmbitori şi „binevoitori” ce nu se sfiesc a folosi otrava chiar şi împotriva celui mai bun prieten sau a membrilor din familia proprie.

1:29♦ Vitamina C (chiar acidul citric sau tartric) era necesară pentru creşterea poftei de mâncare, astfel încât să simt o foame permanentă şi să nu mă pot abţine de a consuma mâncărurile pe care aveau grijă să m-i le pregătească (că să nu fiu obligat a mă ocupa eu de bucătărie) plus că fructele nu trebuiau să lipsească din coşul aflat la îndemână.

1:30♦ Somniferele şi tranchilizantele (barbiturice, diazepam, etc...) erau necesare pentru a asigura permanenta stare de somnolenţă obligatorie spre accentuarea sedentarismului. Aceste două elemente contribuiau la îngrăşarea trupului, implicit la obturarea vaselor sanguine, la creşterea rapidă a volumului şi a greutăţii corporale, la îngreunarea circulaţiei periferice şi la atrofierea muşchilor.

1:31♦ Adăugând la acestea şi otrava, simţeam cum se instala treptat un fel de tetanie, un fel de înţepenire a membrelor inferioare, un fel de amorţeală a extremităţilor, un fel de respiraţie din ce in ce mai greoaie cu dureri de plămâni, o oboseală accentuată la cel mai neînsemnat efort, de suflam ca o locomotivă cu abur, din te miri ce. Articulaţiile de la genunchi erau atât de afectate încât cu greu mă puteam ţine pe picioare, iar pe toată suprafaţa pielii aveam sumedenie de blânde şi chiar bube cu puroi.

1:32♦ Călcâiele îţi pot da semnalul de alarmă îmediat după ce ai consumat alimente otrăvite. Simţi săgetături inconfortabile în călcâi atunci când te ridici de la masă. Simţi furnicături la degetele de la picioare şi un fel de amorţeală. După aceea vezi cum gleznele picioarelor se umflă alarmant de mult, cu ligamente vizibile înroşite. Ochii se înroşesc şi devin usturători. Pleoapele se umflă. Simţi ficatul umflat şi rinichii deasemenea. Dar voi reveni asupra manifestărilor ciudate, un pic mai jos.

1:32*1►Era prin anul 2004 când încă nu aveam documente spaniole (papele), fiind destul de greu să găseşti ceva de lucru. Fără acte spaniole nimeni nu te angaja legal, decât doar empresarii (patronii) şi autonomii români... la negru (ilegal). Ei veniseră mai demult, chiar de după ’89 reuşind a-şi face acte de rezidenţă, şi implicit câştigând drepturi aproximativ egale cu ale spaniolilor. Aşa şi-au făcut emprese (societăţi) devenind empresari. Se ştie cine ieşiseră primii din ţară după revoluţie. Exact aceia care au fost despăgubiţi, recuperându-şi aurul confiscat de regimul comunist.

1:32*2►Găsind biserici româneşti de diferite confesiuni, participam cu prezenţa fără a mă lăsa cooptat de vre-una. M-i se permitea să mai ies şi în faţă, pentru a lăuda pe Domnul cu câte o poezie, sau o scurtă predică care să nu incomodeze şi dacă nu se abătea de la învăţăturile denominaţionale (de obicei acolo unde adunarea era sub 100-150 membri). La adunările mari de 1000 membri cum era la penticostali, adventişti, baptişti, nu aveam loc de alţii cu vechime, mai ales că nu eram înregistrat în numărul lor.

1:32*3►Dar la o adunare de reformişti (în stil aproximativ adventist), simţeam că mă acceptau printre ei, în ideea lor că mă vor coopta într-o zi, măcar că eu veneam cu descoperiri noi imbatabile care le năruia învăţăturile lor. Considerau că nu-s destul de şcolit, că aş mai avea multe de învăţat, şi cu răbdare din partea lor, aş putea deveni un membru de nădejde în viitorul apropiat; ceea ce nu s-a întâmplat, şi nici nu se v-a întâmpla vre-o dată.

1:32*4►Aşa am fost descoperit de un empresar din acea biserică ce-şi deschisese de curând o firmă de construcţii (demolări, reparaţii, reforme). El avea nevoie de câţi-va inşi care să-i facă publicitate şi să lucreze pe bani foarte puţini. Cum eu nu aveam nici un venit, desigur că aş fi acceptat să lucrez orice ca să am bani de chirie şi de mâncare, că de îmbrăcăminte încă nu eram îngrijorat. Timp de 6 luni am lucrat la el câte 12-14 ore pe zi, deoarece promisese că-mi face şi acte. Doar sâmbăta mă odihneam când şi când, dacă voia. Oricum el nu lucra sâmbăta, dar eu puteam lucra 7 zile pe săptămână.

1:32*5►După ce el „şi-a văzut sacii în căruţă” nu s-o mai ţinut de cuvânt, căutând a scăpa de mine prin otrăvire lentă. Dacă eu muream, nu mai avea de ce să-mi facă acte. Actele presupunând cheltuieli suplimentare pentru el, cum ar fi taxele către statul spaniol. În cazul în care aş fi renunţat la acte, nu m-ar mai fi otrăvit, continuând a lucra la negru. Sau dacă totuşi voiam actele, ar fi trebuit să-i dau măcat 7000€ cash pe care mi-i ceruse. Şi cum n-aveam atâţia bani, era normal să am pretenţii. Doar lucrasem la el cu plata simbolică prin care reuşeam doar chiria s-o achit pentru o cămăruţă şi foarte puţină mâncare ca să nu mor de foame. În schimb munca era de ocnaş.

1:32*6►Deci singura soluţie de a scăpa de mine, era să mă înlăture din decor. El ştia că actele de rezidenţă mi-ar fi asigurat posibilitatea de a mă angaja oriunde legal, şi de aceea căuta să profite cât mai mult de pe urma mea. Cum eu doar promiteam că voi mai lucra la el încă un an cu acelaş tratament, el nu era sigur că mă voi ţine de cuvânt. De aceea nici n-a mai continuat negocierile cu mine, preferând a mă otrăvi în mod tacit. Dacă plecam de la el din proprie iniţiativă sau din cauză că nu-mi putea asigura de lucru, se putea aştepta să-i fac denunţie. Deci mai convenabilă era otrăvirea.

1:32*7►Mai întâi a început primii paşi în vederea întocmirii actelor, alergând pe la autorităţi cu dosarul meu, în timp ce eu lucram de zor ca să nu-l dezamăgesc şi să nu-l determin a se răzgândi. Devenise foarte prietenos de mă minunam cât de bine ne înţelegeam... şi într-o zi îmi zice că vrea să mă avanseze ca encargado secundo (şef de echipă). Mă lua cu el pe la depozite ca să-l ajut la aprovizionare... şi mâncam împreună în pauzele de prânz. El consuma vegetariene, iar eu salam cu pâine sau lapte. Dar cum se apropia termenul de scoatere a actelor de rezidenţă, trebuia să ia repede o hotărâre.

1:32*8►Intr-o zi îmi dă bani să cumpăr de la magazinul românesc „Gugulanu” carne tocată pentru mici la grătar. Zicea că-i era poftă şi că nu-şi putea permite a cumpăra el însuşi, deoarece fiind foarte cunoscut ca reformist, dacă l-ar fi văzut careva, risca să fie exmatriculat din denominaţiune unde avea oarece poziţie destul de avantajoasă. Tot eu trebuia să prepar micii la grătar, după care în maşina lui să facem schimb de mâncare. El avea să mănânce micii preparaţi de mine iar eu trebuia să mănânc salata lui vegetală pe care o aducea de acasă. Asta se întâmpla la Castellón.

1:32*9►Am adus micii cu tot cu muştar. Erau fierbinţi. Venise cu maşina să mă ia de acasă. Chiar l-am invitat să mâncăm în bucătărie. A refuzat motivând că cei la care locuiam eu deja îl cunoşteau ca fiind reformist şi n-ar fi putut mânca micii fără riscul de a fi aflat consiliul de conducere al bisericii. Nu-mi spusese niciodată despre acest amănunt. Adică Nicu şi Doru (despre care voi mai pomeni), erau cunoscuţi de-ai lui. Interesant. Poate o fi durat 10 minute sau un sfert de oră ca să terminăm de mâncat.

1:32*10►Mă folosesc de acest prilej să-l anunţ fără răutate pe Anăstăsoaie Dragoş că n-am murit nici atunci, nici de atâtea alte ori de câteori am fost otrăvit înainte şi după acel episod. Tot ce am simţit când am coborât din maşină a fost o puternică săgetare în călcâie, de cu greu puteam a mă ţine pe picioare. O ameţeală combinată cu întunecarea imaginii care pâlpâia intermitent, şi parcă o tendinţă de blocare a muşchilor plămânilor. Parcă m-i se îngreuna respiraţia concomitent cu apariţia unei mâncărimi a pielii. Dar am ajuns în camera mea cufundat în gânduri şi neînţelegând ce se petrecea cu mine. Pe vremea aceea încă nu aflasem nimic despre otrăvire, punînd pe seama inaniţiei şi anemiei toată manifestarea aceea atât de inconfortabilă. Şi persista o arsură usturătoare în gât şi o sete supărătoare. Apa nu reducea cu nimic starea aceea de rău.

1:32*11►De ce fără răutate? Pentru că sânt conştient că aşa trebuia să se întâmple. Dacă nu era Dragoş ar fi fost altcineva care să mă otrăvească. De parcă a fost un blestem pentru mine. Pe oriunde am fost, s-a găsit cineva care să mă otrăvească. La Iaşi am fost otrăvit de cele mai multe ori. La Ruginoasa deasemeni. Dac-am plecat la Bucureşti, nici acolo n-am scăpat de otrăvire intenţionată. În Bihor şi Banat la fel. Venind în Spania n-am ocolit pe cei care mă otrăveau la Castellón, Madrid, Valencia şi Barcelona.

1:32*12Dragoş era din Dărmăneşti (Comăneşti) din câte-mi aduc aminte. Era un tip plăcut la înfăţişare, măcar că pielea feţei şi a mâinilor era pătată. Vorbea calm cu o voce caldă. Cunoştea bine Cuvântul Domnului. Chiar construise un lăcaş de cult acolo în Dărmăneşti. Casa lui o arăta destul de des în fotografii celor de la care aştepta ceva ajutoare substanţiale văzând cum a fost ea avariată de avalanşa de stânci, măcar că primise o despăgubire substanţială de la asigurări.

1:32*13►Văzând că n-am murit, posibil că a fost surprins dar a încercat din nou în câteva rânduri. In final a zis că nemaiavând lucrări n-avea nici posibilitatea să-mi mai facă acte. M-i le-a făcut un spaniol care n-a avut nici o pretenţie măcar că nu lucrasem la el înainte. Dar trebuie să ştie Dragoş Anăstăsoaie că nu am nici o pretenţie la el, tot aşa cum un om mort din cauza otrăvirii nu mai poate avea pretenţii asupra celui care l-a omorât. Problema este că eu n-am murit, şi n-am cu ce dovedi că el este autorul otrăvirii din acea perioadă. Dacă eu am scăpat cu viaţă, este pentru că aşa a vrut Domnul, dar câte alte victime o mai fi având el pe conştiinţă care n-au supravieţuit?

1:32*14►Să fi fost eu informat atunci (aşa cum sunt acuma), mă duceam la medicina legală şi la poliţie şi facem o denunţie. Altfel ar fi fost situaţia. Pe când aşa, fiind informat atât de târziu (de pe internet), nu pot decât să constat că funcţie de manifestările trupului meu de atunci, în mod sigur am fost otrăvit. Rezultă că memoria nu mi-a fost otrăvită pentru ca să nu mai ţină minte. Iar a acuza, ar fi o prostie din partea mea, pentru că n-am probe. Cine să mă creadă că am fost otrăvit atâta timp cât n-am murit?... Dar să continui cu otrăvirea din Barcelona.

1:33♦ La masă, în procesul normal de alimentaţie, mereu m-i se zicea că mănânc prea puţin şi că am slăbit, deşi eu vedeam cum prindeam proporţii îngrijorătoare. De aceea ei insistau să iau şi supliment de mâncare adăugându-mi încă o porţie, ştiind prea bine că mă voi îndopa din cauza efectului produs de Vitamina C. Nu-i exclus că şi otrava să provoace asemenea starea de foame exagerată.

1:34♦ După aceea urma program de voie, de obicei somnul produs de somnifere. Şi trebuie să nu uit că ascundeau de mine cafeaua motivând pericolul măririi tensiunii, dar de fapt o ascundeau că să nu combată efectul somniferelor. Dar somnul mi-l recomanda şi din cauză că aveam ochii roşi, pe care trebuia să-i odihnesc, deoarece ziceau că aveam tensiune oculară şi riscam să orbesc. La medic nu mă îndemna să merg. Preferau să-mi dea nişte ceai din buruienile fără nume aduse din Basarabia.

1:35♦ Aveau obiceiul să mă controleze să vadă dacă funcţionează strategia lor. Şi observau că dormeam mai mult, că transpiram abundent, că eram foarte însetat trebuind a consuma foarte multă apă sau sucuri în care ei strecuraseră picăturile otrăvitoare, că mă mişcam cu dificultate, că nu mai puteam urca scările, că prezentam prurit din cauza urticariei, etc.

1:36♦ Dacă deschidea uşa în timp ce ciocănea aproape insesizabil (şi mă găsea treaz), Vanea mă întreba: „Ce faci? Dormi?” Şi doar vedea destul de bine că nu dormeam. Chiar l-am întrebat: „De ce mă tot întrebi dacă dorm?” şi-mi răspundea „Crezi că nu ştiu ce faci?” Deci el ştia cam ce făceam eu, funcţie de tratamentul pe care mi-l aplica... nu se putea ca să mă comport altfel. Pentru el era anormal să mă găsească treaz, când prin efectul soluţiei otrăvitoare ar fi trebuit să mă găsească dormind.

1:36*1►Trebuie să fac o paranteză aici deoarece trupul reacţionează la substanţele toxice. Unele din ele obligă trupul să moară imediat (cianura şi veninul), iar altele administrate în doze mici distruge trupul încetul cu încetul până când îl doboară definitiv. Aşa apar bubele cum le avea „săracul Lazăr” (Luca 16:20) din belşug. Îmi imaginez cum bogatul nemilostiv îl mai hrănea şi cu câte ceva combinat cu ierburi otrăvitoare, pe lângă şuturile pe care i le aplica la partea dorsală atunci când se plictisea de el.

1:36*2►Altele provoacă vărsături cu senzaţie de greaţă şi sufocare plus inconfortabile arsuri în gât. Dacă te duci la medic, oricare ar fi el, niciunul nu v-a zice că ai fost otrăvit, ci că manifestările ar putea surveni din cu totul alte motive studiate în laborator. De ce? Pentru că diagnosticul de otrăvire ar presupune unele investigaţii de ordin penal la care medicul nu poate să-şi asume riscul. N-are cu ce dovedi. Până faci analizele anevoioase de laborator, pacientul moare. Astfel că medicul preferă un diagnostic microbiologic ce-l absolveşte de o eventuală incriminare penală. Despre alte manifestări ale truplui uman în caz de otrăvire, am descris mai sus şi voi mai adăuga pe parcurs.

1:36*3►Otrăvirea presupune luare de măsuri urgente specifice, în paralel cu anunţarea procurorului şi deschiderea unei anchete... ori, care medic se complică cu aşa ceva? Când este criză de medici şi avalanşa de pacienţi (ca în România), cine mai are timp de formalităţi? Plus că din cauza salariilor mizerabile medicii îşi reduc considerabil interesul de a presta un serviciu de calitate (cu unele excepţii de cunoştinţe, rude, prieteni, şpagă, chiar şi pe motive politice, etc). Se rezumă doar la intervenţii minore... iar dacă organismul cedează, declară stop cardiac... şi morga se va ocupa de restul problemelor.

1:37Vanea (Ivan) ar fi putut să-mi pună o recomandare acolo unde lucra el la „Dia” ca să-i fiu „adjutant” ca un fel de manipulant. Mai ajutase şi pe alţii prin recomandare. Dar mie îmi zicea „Nu poţi să lucrezi, este prea greu pentru tine”. Păi interesul lui nu era ca eu să lucrez, ci să dau cât mai repede „colţul”, ca să-i rămână maşina, indiferent dacă o putea trece pe numele lui sau nu.

1:38♦ După 10 luni cât am locuit împreună cu basarabenii, aud o voce interioară care-mi zicea: „Trebuie să pleci de aici repede. Ţi-am pregătit să mergi în altă parte”. Şi n-am stat pe gânduri. M-am pregătit de plecare în secret, fără să ştiu unde mă voi duce. Tot ce ştiam era că Domnul urma să mă conducă exact acolo unde EL a pregătit. Când eram cu bagajele într-o maşină, abea atunci am întrebat de unii şi de alţii evitând cunoscuţii. Cum chiriile-s destul de piperate mă aşteptam să am surpriza de a înopta sub cerul liber funcţie de cât puteam eu oferi. Dar am găsit exact cum mi-am dorit.

1:39♦ Am plecat cântărind 110Kg, gâfâind din greu, aproape înţepenit de mâini şi de picioare, umflat de nu mai încăpeam în pantofi şi în haine, cu rinichi care mă dureau, cu limba din gură care-mi sângera, cu ochii înroşiţi usturând şi lăcrimând, cu inima bătând neregulat în salturi accelerate, văduvit de multe lucruri care au rămas la ei... Eu cred că dacă mai rămâneam acolo încă o lună, amănuntele acestea nu mai avea cine să le scrie pentru a fi citite de cei care au multe de învăţat din aceste experienţe.

1:40♦ După două luni constatam că mă înzdrăvenisem pierzând 20Kg mai ales că nu mai simţeam foamea aceea cumplită, că puteam alerga fără să obosesc aşa de repede, că nu-mi mai erau anchilozate picioarele, că puteam respira fără ca muşchii plămânilor să mă mai doară, că ritmul bătăilor inimii se restabilise, că nu mai aveam umflate picioarele şi că pantofii şi hainele parcă s-au lărgit, că nu mai eram somnoros, că nu mă mai durea capul...

2:1♦ Mi-am mai amintit ceva. Factorul psihologic era destul de bine cunoscut de ei. Adică în afară de substanţele toxic-otrăvitoare pe care ţi le administra în mâncare şi băuturi, îţi inocula în memorie că-ţi miroase din gură a „maţe” şi a „hoit” astfel încât tu prin autosugestie chiar credeai, mai ales că te alimenta cu gumă de mestecat, cârnind nasul ca şi cum ai fi mirosit a hidrogen sulfurat.

2:2♦ Chiar m-am dus la medic să văd dacă-mi mirosea gura. Nu era adevărat. Şi nu mă spălasem pe dinţi de-o săptămână. Am întrebat mai mulţi oameni necunoscuţi de pe stradă care mi-au confirmat lipsa mirosului urât din gură. După aceea am întrebat şi pe cunoscuţi care deasemeni nu sesizau că mi-ar fi mirosit din gură.

2:2*1►Interesant că procedau exact la fel (din acest punct de vedere) cu Georgeta Badişor ce era din Sibiu cu care locuisem împreună la Madrid şi la Valencia. Mai interesant este că jefuitorul meu din Satu Mare pe care-l cheamă Radu Luţaş (str. Trandafirilor 55), pomeneşte despre această Georgeta într-un mesaj către mine după ce m-a jefuit de maşină prin înşelăciune şi crimă organizată. Voi detalia şi despre aceasta în curând. Iata o poza cu jefuitorul meu:


2:3♦ Dar ei îmi spuneau cu atâta seninătate ca şi cum doreau să mă avertizeze de ceva probleme cu măruntaiele. Ei ştiau că autosugestia trebuia să funcţioneze în urma sugestiei venită de la cineva din exterior. Ştiau că prin comportamentul lor ca şi cum ar fi avut în faţa lor un muribund măcinat de boală, victima trebuia chiar să şi moară. Adică aplicau anticiparea fenomenului pe care-l aşteptau, şi care nu se mai făcea vizibil.

2:4♦ Poate că eram un caz mai deosebit. Cred că până la mine n-au mai întâlnit un om atât de rezistent la atacurile lor amplificate de otrăvire. Vedeau că mărise doza de otravă de câteva ori, şi eu refuzam să mor. Vedeau că murise leuşteanul lor din ghiveci pe care-l stropeau din belşug împotriva puricilor... şi eu nu muream.

2:5♦ Criminalul studiaza şi urmăreşte simptomele victimei, ştiind evoluţia otrăvii administrată treptat în doze mici, şi că ar trebui ajutată printre altele şi de somnifere. Dacă te vei lăuda că ai maşină sau o casă, ceva propietăţi sau cine ştie ce alte valori materiale, imediat se va găsi cineva care să te întrebe dacă ai şi familie, că dacă nu ai moştenitori, în mod sigur vei fi vânat pentru a fi uşurat de averea ta.

2:6♦ Unde vezi multe flori în ghivece, trebuie să ştii că cineva foloseşte şi ceva otravă pentru puricii plantelor sau alţi dăunători. Dar florile pot fi doar un motiv prin care se justifică existenţa otrăvii. Deci la un eventual control criminalistic acolo unde sunt suspiciuni de crimă prin otrăvire, măcar că se ia în calcul şi sinuciderea, anchetatorul vede florile şi ar putea presupune un omor prin imprudenţă ori un accident de ingurgitare voluntară de către victimă.

2:7♦ De obicei mortul pare a fi vinovat de crima propie când nu-i vorba de sinucidere, ca să se încheie dosarul mai repede. La o anumită vârstă când omul este trecut de 40-50 ani, nici nu se mai căznesc anchetatorii să investigheze cazul, decât dacă sânt informaţii precise despre crimă. Se consemnează atac cerebral sau stop cardiac, şi gata.

2:8♦ Persoana ucigaşă care foloseşte otrava în doze mici asupra unei victime, va asigura acesteia fructe şi legume ce pot fi consumate cu tot cu coajă, cum ar fi: mere, pere, prune, caise, piersici, nectarine, cireşe, vişine, struguri, căpşuni, roşii, castraveţi, ardei graşi, etc. De ce? Pentru ca în cazul morţii survenite, probele de laborator în urma autopsiei să constate că victima consumase fructe nespălate, drept urmare bănuielile să nu mai cadă asupra unui eventual ucigaş.

2:9♦ Am avut ocazia să cunosc mai îndeaproape pe basarabeanul Vanea la care locuiam.  El fiind şofer de camion, rămăsese fără servici din cauza practicării furtului calificat la un depozit de produse alimentare de la „DIA”. Timp de 5 luni de zile a tot căutat un alt servici, şi cum din cauza crizei era foarte greu să găseşti aşa ceva, a preferat să se împrietenească cu un camionagiu de la un alt depozit alimentar (ce aproviziona un lanţ de magazine Condis), care să-l ia drept ajutor la manipularea paleţilor de mărfuri, fără pretenţia de plată, chipurile doar pentru a căpăta experienţă.

2:10♦ Între timp trebuiau să mai şi mănânce, sau să mai bea câte o cafea sau un suc, o bere, un vin... Folosind împrejurările de căpătare a încrederii, ucigaşul profita de ocazie să toarne în băutură ceva otravă (sau în mâncare), care să-şi facă efectul în timp de 8 săptămâni. Aşa am aflat după ce am plecat de la ei. În această perioadă el urmărea comportamentul victimei, şi funcţie de somnolenţa de care se plângea sau de oboseală ori de febră musculară, sau de dureri de rinichi, ori greaţă, vărsături, stări de anxietate, etc. el ştia cam pe când victima va fi în imposibilitatea de a mai veni la servici.

2:11♦ În această perioadă ucigaşul Vanea reuşea să se împrietenească cu şeful de coloană şi cu ceilalţi şefi care-l vedeau muncitor, serios... căpătând experienţă, ştiind magazinele unde trebuia descărcată marfa, mai ales că avea şi permis de conducere pentru camioane... astfel că el devenea un potenţial înlocuitor al cuiva care din diferite motive ar lipsi nemotivat sau şi-ar da demisia ori ar fi spitalizat pe o perioadă mai mare de trei zile. Şi victima aleasă de ucigaş era chiar cel care-l ajuta în mod dezinteresat, care poate că împărţea şi din salar un pic spre a îndulci traiul celui care-l vedea în nevoie. La un moment dat această victimă chiar n-a mai putut a se prezenta la servici.

2:12♦ După două zile de neprezentare, nerăspunzând nici la telefon (probabil că murise sau fusese dus în comă la spital), ucigaşul lucrează în locul titularului în mod provizoriu apoi îi ia locul de muncă definitiv, triumfător, cu contract. Aşa a făcut rost de servici prin eliminarea din decor a altuia care avea experienţă şi vechime. Nu mai conta ce se întâmpla cu victima. Important era că ucigaşul avea serviciul dorit, fără remuşcări sau mustrări de conştiinţă. Asta s-a întâmplat în finalul lunii martie sau pe la începutul lunii aprilie 2011. Depozitul Condis fiind la aprox. 40Km de Sabadell.

2:13♦ Un alt caz aproape asemănător l-am văzut la alt amic de-a lui care l-a înlocuit chiar pe fratele propriu la munca pe care o avea (fratele lui fiind obligat a se întoarce în Basarabia), apoi face ucenicie cu un camionagiu înţelegător cu suflet bun, cam două luni, după care aud că îi luase locul acestuia devenind titular din cauza faptului că fostul titular ajunsese în stare letargică la spital. Şi părea un om deosebit. Privindu-l, nu-ţi puteai imagina că el ar fi putut ucide cu sânge rece pe cineva cu otravă. Este doar o intuiţie de-a mea tot fără dovezi, dar nu-i exclus să fi fost chiar aşa.

2:14♦ Femeia despre care spuneam că o dusesem la dispensar (Mariana), fiind nevasta lui Vanea,  măcar că simţise pe propia-i piele ce înseamnă otrăvirea, a practicat otrăvirea altei femei care avea un serviciu de menajeră la o familie de spanioli bogaţi de prin Valldoureix (aporoape de San Cugat), în mod special ca să rămână ea acolo după ce în prealabil o înlocuise doar o săptămână pe timpul perioadei de concediu. Pur şi simplu cred că a omorât-o funcţie de cum se confesa ea soţului ei pe şoptite. Am auzit fără să vreau din cauza pereţilor subţiri, ei neştiind că eram acasă.

3:1♦ Nişte vecini din blocul în care mă mutasem (tot cu chirie) doar de câteva zile, erau oarecum liniştiţi. La vârsta lor de peste 50 ani fiecare, îşi vedeau de-ale lor până-ntr-o zi când el rămas singur acasă a simţit ceva care l-a determinat să deschidă uşa de la intrarea în apartamentul lor, cu ultimile puteri, probabil să strige după ajutor. Ceva l-o fi supărat cumplit de a recurs la asemenea gest. Dar nu cred să-l fi auzit careva. Sau poate nici n-o mai apucat să mai scoată vre-un sunet.

3:2♦ Când am ajuns eu din oraş, deschizând uşa de la intrarea blocului, am auzit gemetele unui bărbat de undeva de la un etaj superior. Nu ştiam precis ce se aude. Credeam că vre-un câine a cuiva, lăsat pe casa scării, mârâia nemulţumit de tratamentul pe care i-l aplicase stăpânul său. Dar pe măsură ce urcam scările mi-am dat seama că mă înşelasem. Un bărbat în vârstă, căzut cu faţa-n jos chiar înaintea uşii lui deschise, încă mai sufla gemând anemic. Nu-l cunoşteam c-ar fi fost chiar vecinul, zicându-mi în sinea mea că putea fi un beţiv căruia nu aveam de gând să-i sar în ajutor. Totuşi am anunţat pe propietarul apartamentului în care locuiam de curând.

3:3♦ Acesta a anunţat alţi vecini care au chemat ambulanţa ce a sosit cam în 5 minute împreună cu poliţia. Dar bărbatul nu mai avea puls. Au încercat resuscitarea prin presiune pectorală repetată în zadar. Omul a murit cu toate eforturile lor. Ceilalţi vecini au intrat să vadă dacă mai este cineva în casa lui. Nu era nimeni. Şi ei se cunoşteau de mult. Spuneau că bărbatul avea nevastă.

3:4♦ O altă vecină o văzuse pe femeia omului, pe la aprozarul de alături. A coborât repede s-o anunţe. Femeia nu s-e agita, nu s-a grăbit, nu a plâns, nu s-a manifestat cu durere în suflet... nici o lacrimă. A venit agale ca şi cum ar fi fost firesc să se întâmple nenorocirea. Poliţiştii şi cadrele sanitare au constatat că bărbatul nu consumase alcool, nici spume la gură nu avea. Ei înclinau să creadă c-ar fi stop cardiac. Dar nu era aşa.

3:5♦ Omul fusese otrăvit lent, în doze mici, cu arsenic, de către nevasta lui. Aşa am surprins o discuţie mai târziu pe terasa blocului unde înşiram rufe la uscat, de la alţi vecini care păreau siguri pe bănuielile lor. Ziceau că n-ar fi fost doar un caz izolat în familia lor ci chiar şi printre rudele cu drepturi la moştenire.

3:6♦ De aceea femeia când a văzut manifestările victimei sale că-s de finalul perioadei de graţie, a plecat să stea la taclale cu vânzătoarea de la aprozar ca şi cum totul ar fi fost în regulă. Dac-ar fi rămas acasă, nu i s-ar fi iertat atitudinea ei de a nu anunţa ambulanţa în timp util, şi-ar fi fost suspectată de otrăvire intenţionată. Deci, fiind găsită la aprozar, nimeni nu-i putea reproşa nimic.

3:7♦ Mai cunosc şi alte exemple pe care le-am suferit de-a lungul timpului, dar şi din ce au avut alţii de suferit, pe care le voi adăuga în această povestire pe parcurs funcţie de cum îmi permite timpul şi funcţie de ceva care urmează a se întâmpla. Este vorba despre acel Radu Luţaş din Satu Mare str. Trandafirilor 55 care m-a jefuit de maşină, punându-mă să-i dau scris că i-aş dona-o fără pretenţii ulterioare, etc, etc. Dar toate la timpul lor. 

Iata un videoclip cu vicleanul jefuitor: a se vedea incepand cu minutul 3:50


Iata o alta poza cu jefuitorul meu:


4:1♦ Acum însă pentru a veni în sprijinul celor care ar putea deveni victime de otrăvire intenţionată din partea cuiva, în cazul că încă mai trăiesc şi simt unele anomalii ale sănătăţii în cădere vertiginoasă, e bine să meargă la medic şi să spună până nu-i prea târziu că se autosuspectează de otrăvire, ca să i se facă analizele speciale ale sângelui. Altfel medicul e posibil să-l diagnosticheze cu oarece boli, eliberându-i reţete care nu-i vor fi de nici un folos.

4:2♦ Având în vedere că unele otrăvuri induc organismului stări identice cu ale unor boli cunoscute din cauze microbiologice, este uşor a înşela medicul în constatarea diagnosticului real. De aceea pacientul să solicite analiza sângelui chiar dacă aceasta nu pare a fi necesară.

4:3♦ Am extras de pe internet o serie de produse toxice şi tulburările pe care ele le pot produce într-un trup uman, în mod special pentru ca o victimă care tocmai citeşte să-şi dea seama că ar putea fi otrăvită, nicidecum ceea ce presupun cadrele medicale ce nu se complică cu analize de sânge. Le voi enumera după ce trebuie să dau unele lămuriri.

4:4♦ Unele otrăvuri acţionează (printre alte manifestări ciudate) şi se instalează făcând mici depozite extrem de dureroase la genunchi. În asemenea condiţii (când simţi asemenea efect), ucigaşul care afişează sărirea în ajutor şi chiar te sfătuieşte să mergi la spital, zice printre altele că e posibil să ai apă la genunchi, pentru că ar cunoaşte el un caz asemănător care n-a scăpat fără operaţie.

4:5♦ Şi tu te duci la spital cum poţi, sărind într-un picior al cărui genunchi încă nu a fost afectat, sau folosindu-te de nişte cârje, ori chiar pe targa ambulanţei. Acolo te va verifica prin tunelul de rezonanţă magnetică, probabil cu ultrasunete şi cu raze X, pentru a localiza bulbii aflaţi între oasele genunchiului. Ceva asemănător cu bulbii de azot care se găsesc în lujerii plantei de soia şi de fasole, dacă nu mă înşel.

4:6♦ Medicul chirurg este bucuros astfel că-şi găseşte utilitatea prin numărul mare de pacienţi operaţi. Pe el nu-l interesează faptul că omul pe care-l operează ar fi fost otrăvit, ca să-i facă un test de sânge în acest sens. El să aibă activitate în domeniul în care-i specialist. Am aflat că unii medici chiar discută între ei cu medici de alte specialităţi ca atunci când se prezintă pacienţi la analize, ei să fie trimişi şi pe la cabinetele unde nu prea sânt pacienţi. Nu generalizez, ci este ceva ce am auzit în Germania de la un psiholog.

4:7♦ Deci spuneam că ai făcut rezonanţa magnetică şi medicii au hotărât că trebuieşti operat numaidecât. Şi n-ai încotro. Te operezi... îţi scoate bulbii de otravă dintre oasele genunchiului... dar deranjează pe acolo nişte ligamente şi tendoane care te v-a ajuta în timp să devii o legumă din punct de vedere al deplasării pe propiile picioare. Oricum din sânge nu ţi-a scos nimeni otrava, şi dacă continui a te afla aproape de ucigaşul care-ţi va continua tratamentul otrăvitor, tu ai toate şansele să te îmbolnăveşti de leucemie sau de cancer la ficat ori la plămâni sau la rinichi, etc.

4:8♦ Am cunoscut un asemenea caz când un ucigaş otrăvitor l-a nenorocit pe cumnatul propietarului de apartament în care era colocatar la Castellón în Spania. Locuiam şi eu împreună cu ei. Nu ştiam atunci ce ştiu acum, dar acum am în imagine cam ce s-a întâmplat acolo. Datorită credinţei mele, probabil că am devenit incomod pentru Dorel, un ortodox înfocat care căuta o soluţie ca eu să dispar din mijlocul lor.

4:9♦ Cred că mi-o fi pus ceva otravă în alimentele mele din frigiderul compartimentat, dar cum fiecare din noi aveam mâncarea separat, nu-i exclus să fi furat mâncare de la mine şi cumnatul propietarului, sau să-i fi pus şi acestuia din greşeală. Astfel că amândoi ne plângeam la un moment dat de probleme la câte un genunchi. Se inflamase genunchiul cu tot cu picior la amândoi la fel. Eram 7 persoane în acel apartament cu 4 camere, şi restul se mirau cum de doi din noi toţi eram afectaţi de suferinţe identice.

4:10♦ Nu cred că greşesc dacă dau şi numele lor. Dorel era din Topliţa şi părea că-mi era prieten, măcar că acuma sunt convins că el era ucigaşul otrăvitor. Nicu era propietarul apartamentului. Doru era cumnatul propietarului. Dar ucigaşul era şi un fumător înrăit. Din cauză că nu puteam respira în prezenţa lui, l-am rugat să nu mai fumeze de loc. A reuşit a se abţine vre-o trei luni. Credeam că-l salvasem de la acest viciu. N-a fost să fie. A reluat fumatul cu şi mai mare intensitate.

4:11Dorel avea un frate care rămăsese la Topliţa, şi cred că l-o fi otrăvit cu acelaş fel de otravă ca şi în cazul meu, numai că medicii au ajuns la concluzia că trebuia să-i amputeze piciorul afectat. Bănuiesc că otrava i-a fost administrată exact înainte ca Dorel să plece în Spania. Toată povestea asta se întâmpla prin anul 2004.

4:12♦ Ştiu că la un moment dat Dorel m-i se jăluia cu lacrimi în ochi cum că fratele lui a trebuit să-şi piardă un picior din cauze necunoscute. Acum îmi dau seama că el ştia motivul, dar atunci când el îl otrăvise pe fratele lui, nu-şi închipuia că ar putea deveni atât de gravă situaţia. Poate că voia doar să-l îmbolnăvească uşor (cred eu din răzbunare pentru o ceartă, sau ca să nu se ţină de el în Spania), nicidecum să-l schilodească de tot.

4:13♦ Deci eu şi Doru eram şchiopi după ce aflasem de povestea cu fratele lui Dorel. Situaţia se agrava pe zi ce trecea. Dar Dorel ar fi vrut să facă cumva că să intre şi el acolo unde Doru lucra împreună cu Nicu la un patron spaniol care monta uşi de apartamente pe la obrele (şantierele) aproape de final. În felul acesta înţeleg acum că nu degeaba voia el să-l elimine şi pe Doru (să-l bage în spital), deoarece numai în acest fel ar fi reuşit să-i ia locul la servici. Doar procedase tot la fel şi atunci când furase serviciul de ipsosar, intrând în locul aceluia care-l învăţase timp de o lună de zile. De ce n-ar fi funcţionat la fel şi în acest caz?

4:14♦ Eu şi cu Doru nu ştiam că am fi fost otrăviţi şi că din acest motiv n-i se trăgea inconfortabila durere de genunchi ce prevestea o apropiată intervenţie chirurgicală. Numai că eu i-am spus lui Doru că deşi el va fi operat, nu v-a rezolva problema, urmând operaţie după operaţie şubrezindu-i-se mult sănătatea, în timp ce eu mă voi însănătoşi fără a fi operat. Nu ştiam cum, dar aşa credeam. Şi aşa a fost.

4:15♦ După asta Doru s-a operat fiind însoţit la spital chiar de soţia lui, împreună cu Dorel ucigaşul care se prefăcea că vrea să-l ajute. Este interesant cum cel care te bagă în spital cu premeditare, reuşeşte să te înşele în asemenea măsură încât să crezi că chiar îţi este un prieten de nădejde. O noapte întreagă au fost obligaţi să-l aştepte ca să iasă din operaţie. A fost adus acasă împreună cu o pereche de cârje.

4:16♦ Eu încă nu trecusem prin tunelul de rezonanţă magnetică. Dar eram programat. În ziua aceea Dorel se oferă să meargă cu mine ca să-mi fie de ajutor, evident văzând cât de greu mă deplasam, *nicidecum din cauza dozei de cinism din el* care voia să asiste să vadă cum mă chinuiam. Sânt convins că ar fi mers cu mine şi dacă mă operam. Dar i-am spus atunci, mergând spre spital, că indiferent ce-mi v-a găsi rezonanţa magnetică la genunchi, şi indiferent că medicii îmi vor prescrie necesitatea operaţiei, în final ei vor constata inoportună operaţia din lipsa cauzelor. Şi aşa a fost.

5:1♦ Numai că între timp a trebuit să mă mut cu chirie în altă parte unde am nimerit peste altcineva cu aceleaşi îndeletniciri otrăvitoare ce folosea o soluţie toxică care forma noduli la şezut. Aşa numiţii hemoroizi. Nu mi-am imaginat că aveam să cad din lac în puţ. Dar medicii au hotărât operarea de urgenţă şi extirparea nodulilor. Doar o săptămână mai trebuia să aştept pentru a se vedea cum evolua inflamarea. Şi persoana care m-a însoţit era fix Georgeta Badişor din Sibiu care-mi administrase otrava. Acelaş fel de prefăcătorie în sensul că dorea să mă ajute la mers.

5:2♦ Şi încă nu eram operat la genunchi mergând destul de greu. Acum se adăuga astălaltă problemă ce amplifica durerea în timpul mersului. Dar i-am spus că la verificarea dinaintea folosirii bisturiului, medicul v-a constata că nu mai avea ce să opereze din cauza lipsei nodulilor. Şi exact aşa a fost. Habar n-am cum a fost posibil aşa ceva dar medicii şi însoţitoarea mea rămăseseră ca la dentist.

5:3♦ Apoi a urmat prezentarea la spital pentru operaţia de la genunchi. Însoţitoarea mea era foarte curioasă cum voi scăpa eu şi de această operaţie mai ales că semnele erau atât de vizibile că fără operaţie aş fi fost pus în situaţia de amputare a piciorului funcţie de cum evolua umflătura şi ganglionii. Eram suspect de cancer. Dar eu eram optimist. Am spus că medicii nu vor mai găsi cauza pentru care să mă opereze. Şi aşa a fost. Toate clişeele lor demonstrau ceva care trebuia neapărat operat ca să-mi salveze piciorul, dar ei înainte de a folosi bisturiul, au căutat nodulii prin palpare şi prin radiografie, şi nu i-au mai găsit, iar eu mă puteam deplasa fără nici un fel de jenă, măcar că până acolo de-abea mersesem.

5:4♦ Însoţitoarea mea rămăsese din nou ca la dentist împreună cu toţi medicii care nu mai ştiau ce să mai creadă. Dar ea nu s-a descurajat. Ceva-ceva tot pregătise în mintea ei să-mi facă. Reuşisem să cumpăr maşina nouă (în rate), iar ea se lupta ca să şi-o însuşească gratis de la mine. Cum locuiam în acelaş apartament din San Sebastian de Los Reyes (la Nord de Madrid) crezând că ne înţelegem bine, nu refuzam cererea ei de a-i împrumuta maşina oridecâteori avea nevoie. Numai că a devenit un obicei, folosind-o fără s-o mai ceară. La fel proceda şi după ce ne-am mutat la Massamagrell aproape de Valencia.

5:5♦ Ea aştepta ca eu să achit ratele, după care să mă înlăture din decor, ca să-i rămână maşina îndiferent dac-aş fi fost deacord (ori nu) s-o trec pe numele ei sau a fiicei ei. Problema era că eu refuzam. Atunci au trecut amândouă la atacuri susţinute de otrăvire lentă. Priveam mirat la picioarele mele cum se umflau, cum iar nu mă ajutau să mă deplasez cum trebuie, cum îmi sângera limba din gură şi m-i se umfla, cum inima o lua razna de la funcţionarea ei normală, cum se amplificau durerile de cap ce deveneau uneori insuportabile (şi medicii ziceau că-i sinuzită), cum mă dureau plămânii... dar nu muream aşa cum a murit Nicolae fostul ei soţ de la Sibiu.

5:6♦ Văzând că nu mai muream şi că rezistam dozelor de otravă, a chemat în ajutor rudele ei (Tuşa Veta şi Unchiul Nelu-maistru electrician la un liceu din Sibiu) care aveau mai multă experienţă în domeniul otrăvirii lente. N-au reuşit nici ei în cele 10 zile de prezenţă (în perioada Paştelor anului 2009) când m-au răsfăţat cu tot felul de bunătăţuri din care nu cred că a lipsit otrava. Vedeau cum picioarele mele se umflaseră de ziceai că urmau să explodeze, cum oboseam instantaneu, cât de roşii deveniseră ochii zicându-mi că s-ar putea să orbesc din cauza tensiunii oculare mărite... dar se lăsa nepermis de mult aşteptarea trecerii mele în nefiinţă.

5:7♦ Ei nu mai întâlniseră asemenea caz. De aceea au trecut la tratative să donez maşina deoarece ei îmi vor purta de grijă ca şi cum am fi în familie. Susţineau că dacă eu voi continua să mă îmbolnăvesc mai rău, cui îi va rămânea maşina? Mai bine făceam schimbul de titular şi ei se vor îngriji de sănătatea mea. Dar n-am cedat zicând că oricum maşina putea fi folosită îndiferent de faptul că aş face transferul cu acte sau nu.

5:8♦ Între timp fiica ei (Alina) a mers undeva în Germania (pe muntele unde fusese reşedinţa lui Hitler) în localitatea Berchtesgaden aproape de Salzburg (Austria) să se prezinte la un interviu pentru un loc de muncă foarte bine plătit ca educatoare într-un sanatoriu de copii cu dificultăţi de respiraţie. Acolo un psiholog o recomandase la solicitarea mătuşei ei care-l cunoştea. Psihologul era român căsătorit cu o nemţoaică. Aveau şi un copil urmând a mai avea încă unul după cum am observat eu când am ajuns pe acolo.

5:9♦ Psihologul era un bărbat firav care a ajutat cu ce a putut, având o influienţă deosebită printre cadrele de conducere ale sanatoriului. Era tânăr, câştiga foarte bine şi genera invidie din cauză că nu se putea elibera de nevastă. Dar bunătatea lui a fost repede evaluată de neghinele umane Georgeta şi Alina care voiau să-l stoarcă de vlagă, eventual de a-l ajuta a se despărţi de nevastă, în sensul de a se recăsători cu Alina, fiica Georgetei care încă mă mai prelucra şi pe mine.

5:10♦ Acest psiholog, om inteligent, absolvent a unei facultăţi de psihologie cu note foarte bune, nu a reuşit să intuiască cu ce se ocupa neghina tânără (Chibulcutean Alina-Petruţa) proaspăt apărută în apropierea lui şi pe care el voia s-o ajute din multe puncte de vedere. El a fost atât de orb încât, nu ştiu în ce împrejurări, i s-a administrat o otravă care repede l-a pus pe chituci. Trebuie să specific că atât Alina cât şi psihologul erau baptişti.

5:11♦ A fost operat de urgenţă la ambii genunchi. A doua oară când am revenit pe acolo, el era în cârje. Şi nu trecuse decât trei luni de la mutarea tinerei neghine Alina aproape de el. Este foarte interesant cum dintr-un om perfect sănătos, aceste neghine umane (Georgeta şi Alina) reuşiseră să-l transforme într-un om suferind în aşa de scurt timp. Interesul fiind despărţirea lui de familie ca să poată fi la dispoziţia Alinei trup şi suflet.

5:12♦ Oricum am apucat să văd cum executa tot ce-i dicta Alina proaspăt venită. Ea îi conducea maşina lui, măcar că şi a mea era la dispoziţia ei, şi pe care nu ştiam dacă o mai puteam recupera, deoarece mi-o sechestrase acolo. Avea intenţia de a o trece pe numele ei cu orice risc, să-i schimbe numerele spaniole cu altele nemţeşti... deja făcuse inspecţia tehnică pe numele ei acolo. Şi totuşi maşina mea a ajuns înapoi la mine în Spania, oricât s-a străduit să nu mi-o mai restituie.

5:13♦ Întâi intuisem că amândouă neghine (mamă şi fiică) se ocupau cu vrăjitorii, măcar că erau baptiste, apoi am văzut concret după felul în care a trebuit să-i mobilez noua locuinţă din Germania. Interiorul era specific vrăjitoarelor, şi nu se mai ferea ca să lucreze în ascuns faţă de mine. Credeau că mă înebuniseră de cap, că n-ar mai fi trebuit mult ca să devin irecuperabil... pentru ce să se mai ferească?

5:14♦ Dar pe atunci încă nu ştiam că ele foloseau şi otrava în doze mici cu acţiune lentă. Poate că era prea devreme ca Domnul să-mi descopere acest amănunt. Abea acum după ce a trebuit să trec prin acelaş fel de tratament, şi simţind aceleaşi efecte, să fac legătura şi să-mi dau seama ce pericol deosebit depăşisem fără ca măcar să bag de seamă.

5:15♦ Interesant este că ceva asemănător m-i s-a întâmplat şi la Satu Mare în iarna care tocmai a trecut. Tot maşina mea a fost motivul. Un creştin deosebit, Radu Luţaş (str. Trandafirilor 55), care nu era baptist, specialist în calculatoare (hacher) a venit până-n Spania ca să mă ia cu tot cu maşină, folosind o anumită înşelătorie (ca să-i rămână lui gratis), după ce mă convingea să i-o donez ori se întâmpla altceva. Este vorba despre „crimă organizată” unde nişte autorităţi cred că au fost atrase în anturajul lui. Iata inca o poza cu jefuitorul meu:


5:16♦ Dacă rămâneţi pe-aproape şi urmăriţi blogul http://faramahrama.blogspot.com veţi afla amănunte în curând. O să vedeţi de când mă urmărea el pe internet folosind metode de monitorizare ilegale... corespondenţe electronice aparent inofensive despre credinţă... despre o activitate legală pe care voiam s-o pun pe picioare, la care se oferise să mă ajute „complet dezinteresat”... despre voiajul prin Italia... despre ceva care nu mi-am putut imagina la un adevărat creştin ce începuse activitatea de răspândire a Cuvântului încă de pe vremea când avea doar 16 ani.

6:1♦ Citind unele referate pe internet, am ajuns la concluzia că din îngrăşământul numit „Azotatul de Amoniu” care se găseşte în comerţul liber, se poate extrage Azotul care este un gaz ce nu întreţine arderea (nici viaţa) şi care asigură oarece echilibru în dezvoltarea formelor de viaţă. Chiar şi din stingătoarele de incendiu se poate recolta ceva praf, pentru ca în laborator să se extragă Azotul din care se poate fabrica otrava.

6:2♦ Vrăjitorul sau vrăjitoarea va şti să se folosească şi de Amoniac pentru a pune în valoare efectele mortale ale Azotului care se găseşte în acea soluţie care de obicei este cam în orice gospodărie pe la bucătărie şi pe la baie. Mirosul înţepător al Amoniacului şi senzaţia că nu mai poţi respira, atunci când îl foloseşti la curăţenie, ar trebui să dea de gândit, deoarece într-un spaţiu închis poate curma viaţa aceluia care-l foloseşte, tot aşa cum se poate întâmpla şi din cauza Diluantului/Acetonei.

6:3Otrava - cuvânt cunoscut de toata lumea ca o substanta chimica nociva pentru organismele vii, este o arma atat de discreta si periculoasa încât cazurile de crima prin otravire sunt cele mai dificile de rezolvat. Din fericire toxicologia a evoluat mult, iar astazi se pot depista cu ajutorul tehnologiei avansate cele mai mici urme dintr-o substanta toxica.

6:4Printre cele mai vechi substante toxice care sunt si astazi cele mai cunoscute se numara arsenicul, cianura, sarurile metalelor grele (plumb, mercur) etc. Foarte des sunt folosite aceste substante anorganice in omucideri si in zilele noastre. Cianura are efect fulgerator si poate ucide in cateva minute. 

6:5Sarurile metalelor grele si trioxidul de arsen provoaca moartea dupa un timp mai lung (cateva zile). Compusii taliului provoaca caderea parului. Clorura de bariu, des folosit in laborator pentru determiarea ionului sulfat, este letal in cantitate de 0,8-1 g. Clorul a fost folosit ca si gaz de lupta iar inhalarea sa produce edem pulmonar grav si moarte.

6:6Desi substantele acestea clasice sunt mortale si se iau masuri stricte de securitate la manipularea lor, ele par absolut inofensive in comparatie cu multe otravuri organice naturale, cu structuri bizare si complicate.

6:7Este cunoscut faptul ca, in general, nu substantele sintetice create de om ci substantele naturale (
alcaloizi, proteine extrem de complexe si, mai rar, molecule neproteice) sunt cele mai puternice. Cateva exemple de substante sunt insiruite mai jos, impreuna cu structura lor si cateva caracteristici: 

6:8STRICNINA-natural, alcaloid. Stricnina se gaseste in frunzele si semintele de turta-lupului (Strychnos nux vomica). Acest alcaloid heptaciclic a fost prima oara sintetizata de Woodward in circa 30 de etape. Bastinasii o folosesc la otravirea sagetilor. Toxicitatea stricninei este foarte ridicata. Este un excitant medular si al centrilor bulbari, vasoconstricor si respirator. Este folosita utilitar ca raticid si pesticid. 

6:9Doza toxica este de 10-15 mg, iar cea letala de 20-50 mg. Convulsile consituie principala manifestare clinica. Ele sunt precedate de gust amar in gura, anxietate, jena respiratorie, hiperreflectivitate, contracturi si extensia fortata a membrelor, moarte. Stricnina provoaca moartea in chinurile cele mai groaznice ce se pot imagina.

6:10Narcisa este o planta/floare delicata si in acelasi timp, foarte toxica. Bulbul ei contine mai multe substante alcaloide (denumite narcisina si narcopoetina) care provoaca stari de somnolenta, scaderea tensiunii arteriale. Nu lasati bulbii de narcise la indemana copiilor! In ciuda aparentelor, bulbul sau ascunde cateva substante narcotice, alcaloizii numiti narcisina si narcopoetina care provoaca hipotensiunea si induc o stare de somnolenta. Bulbii se planteaza toamna la o adancime de 20 cm, fiind mai mari in diametru decat cei ai zambilelor si lalelelor.

6:11Bulbul de zambila are un continut foarte toxic in alcaloizi care, la contact, provoaca inflamatii si inrosiri in zona. Daca se inghite, provoaca vomismente urmate de sangerari, diaree si stari depresive. Alcaloizii sunt substante organice care contin azot/nitrogen, sunt de origine vegetata, cu caracter bazic, rezultate in urma metabolismului secundar al plantelor. Dau reactii caracteristice cu actiuni foarte toxice asupra organismelor animale. In plante pot fi mai multi alcaloizi, dar unul este prioritar. In bulbul de zambia, se pare ca prioritar este licorina, un inhibitor de sinteza proteica foarte otravitor (extras din Agenda, cu linkul de mai jos).

6:12Azotul (sau nitrogenul) se gaseste atat in stare libera cat si sub forma combinata in substante anorganice (amoniac, azotati etc.) si organice (proteine etc.) 
Azotul este principalul constituent al aerului (78.08%), un gaz incolor, inodor si insipid. Azotul este considerat ca fiind descoperit oficial in 1772   de catre Daniel Rutherford care il numeste “aer metific” deoarece nu intretine viata. Antoine Lavoisier a recunoscut prima data acest gaz ca un element chimic si l-a numit azot (din grecescul azotos – fara viata).

6:13♦ Omenirea este compusă din două categorii de oameni.
Unii sânt făcuţi să fie asemeni Grâului, iar alţii să fie asemeni neghinei.
Cei care-s de tip neghină nu se sfiesc să pună-n practică otrăvirea celor de tip Grâu.
Dar am considerat că este bine de ştiut aceste amănunte nu pentru ucigaşi ci pentru cei care-s potenţiale victime, ca să ştie a se apăra din o serie de manifestări ciudate atunci când e posibil a fi atacaţi în mod subtil de vre-un „binevoitor sau o binevoitoare”.

6:14♦ De exemplu observi că-ţi cade părul din cap, parcă prea mult. Unii te trimit la doctor să-ţi dea citostatice fiind suspectat de cancer. Dar dacă medicul ar lua în calcul otrăvirea, eu cred că ar fi mai uşor de vindecat pacientul. Lupusul fiind o formă de cancer al pielii generat în urma unei otrăviri. Chiar aş propune ca în orice caz de cancer să se dispună o cercetare criminalistică deoarece nu-i exclus ca cineva să fi procedat la otrăvirea bolnavului.

6:15♦ Am cunoscut un caz când o femeie în vârstă de 71 ani (Jacotă Lucia), sufletistă, plină de viaţă, a făcut cancer la sân parcă din senin. Ea avea o afecţiune specială pentru mine, purtându-se ca o mamă atunci când vedea cât de maltratat eram de Leonte Filoteia care deasemeni căuta să mă deposedeze de apartament şi de Dacia 1310 cu care fusesem în Polonia.

6:16♦ Această femeie Lucia Jacotă făcuse sport de performanţă (atletism) în tinereţea ei. A rămas în memoria mea exact ca şi cum mi-ar fi fost mamă. Avea un singur băiat absolvent al institutului Teologic din Iaşi. Numele lui era Gruia Jacotă. Timp de trei ani el a studiat prin Egipt, apoi s-a căsătorit cu o indiancă. Mi-amintesc doar că s-au stabilit în Hong Kong la foarte mare distanţă de mama lui naturală.

6:17♦ Eu o mai vizitam pe Mamina (aşa o numeam pe bătrână) deoarece simţeam o afecţiune deosebită. Exact după o discuţie aprinsă ce a avut loc în casa Maminei (Iaşi str. Cuza Vodă) coafeza ei a plecat foarte supărată, dar reuşind a-şi masca grimasa de nemulţumire, cu promisiunea că v-a reveni periodic aşa după cum se înţeleseseră. Atunci Mamina mi-a luat apărarea, şi coafezei nu i-a convenit. Coafeza fiind Filoteia Leonte tot din Iaşi, cartierul Nicolina II. Această coafeză provenea din familia Vrabie de la Şipote, jud. Iaşi. Tatăl ei fusese poştaş şi murise otrăvit, nu mult timp după revoluţia din decembrie 1989.

6:18♦ După un timp coafeza a revenit pe la Mamina o singură dată, după care a refuzat s-o mai coafeze motivând că are altceva mai bun de făcut decât să pieptene o muribundă. Exact atunci Mamina dădea primele semne de inconfort din cauza şubrezirii sănătăţii. M-i se plângea mie (că fiul ei era prea departe) cum de la ultima vizită a Filoteiei, ea simţea ceva ciudat care n-o afectase până atunci niciodată.

6:19♦ Ducând-o la medic cu maşina mea, toate testele au ieşit cu cancer galopant. Găsiseră 24 de noduli la un sân. A fost nevoie urgentă de extirparea sânului. Dar a început apoi să-i cadă părul de pe cap. Citostaticele erau din plin folosite, dar degeaba. Au apărut ganglionii la celălalt sân care în scurt timp a trebuit şi el extirpat. Nu mai ştiu mare lucru că a trebuit să plec din localitate. Mai ţineam legătura prin telefon până când la un apel nu mi-a mai răspuns, şi nici la următoarele. Atunci am ştiut că a murit.

6:20♦ Şi coafeza Filoteia este bine-mersi, fără remuşcări şi fără mustrări de conştiinţă. Eu sânt convins că ea a fost autoarea crimei prin otrăvire lentă a Maminei, măcar că atunci nu ştiam mare lucru despre substanţele otrăvitoare. Dar acum că tot m-am documentat, m-am convins şi mai mult despre această situaţie. Şi-mi pare rău că n-am cum dovedi despre acea blestemată Filoteia Leonte care a prosperat prin nenorocirea altora.

7:1♦ În preajma anului 1980 când a murit bunicul meu din partea tatei, am venit şi eu la procesiunea de înmormântare ce a avut loc la Ruginoasa, aproape de Paşcani în jud. Iaşi. Apoi am mai venit şi după 7 ani când a avut loc dezgroparea osemintelor lui. Atunci am aflat ceva cutremurător ce-mi dădea de înţeles să nu cumva să am vre-o pretenţie la moştenire după ce tatăl meu avea să moară.

7:2♦ Era vorba de nişte cumătri care n-aveau duşmani, dar cineva nu uitase de o promisiune cu nuanţă de ameninţare la adresa părinţilor acestora. Cândva a fost o ceartă nu ştiu din ce motive, dar atunci a fost făcută ameninţarea privitoare la o posibilă trecere în nefiinţă a cuiva din acea familie adversă care nu trebuia să se bucure de copilul său imediat după ce vă fi botezat în stil ortodox.

7:3♦ Invitaţii de la fiesta botezului erau mulţi, printre care şi persoana ameninţătoare de pe vremea acelor certuri. Dar cum timpul a trecut, se credea că şi motivele de supărare au fost şterse. Chiar se ceruse iertare pentru nesăbunţa de a face ameninţări... iertare care s-a acordat. Totuşi persoana ucigaşă nu se împăca cu ideea doar a resemnării. Voia neapărat pedepsirea aşa după cum ameninţase. Şi avea cu ce... otrava.

7:4♦ După consumarea fiestei, oamenii trebuiau să se retragă la casele lor, iar părinţii copilului proaspăt botezat trebuia să petreacă pe participanţi măcar până la poartă. Aşa a fost şi în cazul când i-a condus şi pe naşii copilului. Era exact la finalul sindrofiei. Numai că tatăl copilului a simţit o ameţeală bruscă chiar în dreptul porţii, căzând mort din picioare. Cauza morţii stabilită de medicii legişti a fost o substanţă necunoscută.

7:5♦ Asta mă face să înţeleg că substanţele otrăvitoare sânt studiate în laboratoare unde se fac multe combinaţii chimice astfel încât să nu se cunoască provenienţa în cazul cercetărilor criminalistice precedate de un oarecare caz de omucidere. La Ruginoasa nu s-au mai făcut cercetări din cauza necunoaşterii substanţei otrăvitoare.

7:5*1►Maria Trifan, care devenise nevasta de-a doua a tatălui meu Gheorghe Trifan, pe vremea când eu aveam doar 6 anişori, era recunoscută ca vrăjitoare moştenitoare de la mama ei. Ar fi vrut ca să mă casătoresc cu o fată recomandată de ea, de acolo din Ruginoasa, nicidecum cu cine voiam eu. Şi pentru că am refuzat-o, m-a ameninţat ca nu cumva să am vre-o pretenţie la moştenire. Tata fiind un bun gospodar, agonisise destulă avere astfel încât era invidiat de săteni. Am preferat să renunţ la moştenire bănuind că acolo locul era blestemat din cauza lucrurilor necurate.

7:5*2►A urmat căsătoria mea cu Huţuşoru Maricela din Bivolari jud. Iaşi. Tata şi Maria (nevasta lui) nu au participat la nuntă. Poate că tata ar fi venit dar Maria îl ţinea din scurt. N-am ţinut mânie. Chiar le-am făcut prima vizită împreună cu proaspăta mea soţie. Era după cutremurul din 1977 prin toamnă. Atunci am văzut prima dată patima băuturii la Maricela. A avut grijă Maria să-i dea suficient de băut încât nu se mai sătura. Astfel după 11 ani de coşmar a trebuit să divorţez. O dusesem de două ori la dezalcolizare, dar degeaba.

7:5*3►Şi parcă nu a fost deajuns că trebuia să tolerez alături de mine o femeie beţivă ce-mi făcea viaţa insuportabilă ani în şir, dar după următorul cutremur din 1986 când Maricela era a doua oară la dezalcolizare, crezând că în sfârşit se însănătoşise şi renunţase la alcool, am hotărât să petrecem revelionul la Ruginoasa. Dar pe 30 decembrie nu s-a putut abţine reluând beţiile şi mai abitir.

7:5*4►Totuşi am ajuns în noaptea de revelion la Ruginoasa. Tata era la servici, fiind acar la o Haltă CFR. Acolo n-am ascuns că Maricela se apucase iar de băutură. Nu ne-am certat, dar eram mâhnit de căsnicia nereuşită. Totuşi nu cred că Maria a fost străină de ce urma să m-i se întâmple încontinuare. Aparent se instalase calmul între noi şi totul părea că merita luptat să menţin casnicia în speranţa reparării relaţiilor şubrezite.

7:5*5►Dar n-a fost să fie. Pe data de 3 ianuarie 1987 trebuia să merg la servici. Maricela ca niciodată se trezeşte devreme, îmi pregăteşte cafeaua şi ceva de mâncare, de mă minunam ce schimbare radicală în bine se contura. O maşină mă lua de acasă pentru a mă duce la locul de muncă. În 10 minute eram acolo, şi toţi colegii mei împreună cu cei 40 de subalterni m-au văzut umflat de nu mai încăpeam în haine. A venit rapid şeful meu să mă înlocuiască şi să mă trimită la spital. Se speriase de cum arătam.

7:5*6►La spital am aflat că fusesem otrăvit. Şi n-am vrut să-mi denunţ nevasta. Am iertat-o pentru ca apoi în repetate rânduri să-mi aplice acelaş tratament. Mă mir şi acum de ce o tot iertam măcar că ea voia să-mi curme viaţa. Dar cum nu muream, ea înteţea tratamentul care s-a dovedit a fi un coşmar pentru mine. Aveam blânde pe toată suprafaţa pielii, din tălpi până-n creştetul capului. Cred că arătam ca săracul Lazăr plin de bube. Iar medicii dermatologi îmi dădeau alifii care nu mă ajutau defel.

7:5*7►După un timp cineva îmi zice să merg la alergologie. Acolo doctoriţa Sinischi cu multă experienţă îmi recomandă divorţul, pentru că altfel mi-ar fi prescris o reţetă pentru un sicriu. Trebuia cât mai repede să rup orice legătură cu nevasta mea şi să nu mănânc nimic din ce-mi prepara ea. Eram alarmat şi nu ştiam încotro să apuc. Deja mă obişnuisem cu coşmarul. Cum să fi divorţat când eu încă mai speram în repararea căsniciei? Dar după un nou atac cu otaravă când fusesem aproape să dau ortu popii, am hotărât sa divorţez. Au urmat doi ani cu 100 de infăţişări la Tribunal. Oribil. Am pierdut atunci enorm de mult, dar eram în viaţă.

7:6♦ Eu nu ştiu cum am devenit rezistent la otravă încă de mic copil când am intrat prima dată în contact direct cu ea (soluţia de stropit viţa de vie), dar ştiu că deseori după aceea am tot fost în pericol de moarte din cauze otrăvitoare. Şi nu muream, nu din cauză că aş fi fost credincios. Chiar eram ateu convins, îndemnându-i şi pe alţii să nu creadă în Dumnezeu. Dar moartea nu putea să-şi facă datoria într-un mădular al Domnului.

7:7♦ De ce nu mureau oamenii din pustie muşcaţi de viperele veninoase? Că doar mulţi dintre ei muriseră înainte de „şarpele de aramă”. Viperele erau la fel de veninoase. Ele nu erau stârpite şi atacau cu aceeaşi intensitate, şi la fel de agresiv. Muşcătura era fatală şi nu a fost modificată prin dotare cu altfel de venin inofensiv. A fost modificată natura potenţialelor victime. Oamenii muşcaţi deveneau excepţia de la regulă. Ei nu mai mureau ca de obicei, spre mirarea multor teologi de renume.

7:8Şarpele de aramă nu era un antidot. Dar el era un mit înţeles doar de Moise. Ceilalţi n-au înţeles, dar au beneficiat de efectul atât de benefic. Îngerii erau la lucru. Ei hotărau ca veninul să nu mai aibă efect letal asupra victimelor muşcate, funcţie de cum suna Cuvântul Domnului. „Fă-ţi un şarpe înfocat, şi spânzură-l de o prăjină; oricine va fi muşcat... va trăi” (Numeri 21:8). Important era să-l fi văzut. Adică să fi luat la cunoştinţa de acel şarpe de aramă din vârful prăjinii.

7:9♦ Eu ştiam despre Dumnezeu, chiar dacă-L negam pe când eram ateu. Dar copil fiind nici nu aveam posibilitatea să disting ce putea însemna Dumnezeu. La o vârstă de 3-4 anişori ce ştie un copil despre Dumnezeu? Şi eu cam pe-atunci mi-amintesc că mâncasem struguri verzi şi acri ce fuseseră stropiţi chiar în aceeaşi zi. Şi n-am murit. Prezentam urticarie agresivă, ficatul m-i se umflase... cei de la dispensar se minunau cum de n-am murit înainte de a fi adus acolo, că durase ore bune de când m-au găsit în vie şi până am fost transportat cu o căruţă la dispensar, cam 8-9Km.

7:10♦ Poate că şi mai înainte am avut asemenea ocazii, că nu-mi amintesc, dar cert este că nu ştiam nimic despre Dumnezeu. Dar EL ştia despre mine pentru că eram mădular în EL. Efectul nociv al otrăvurilor nu a fost modificat, dar ele erau limitate ca să nu mă omoare. Exact cum a fost limitat satan ca să nu-l omoare pe Iov. „Domnul a zis satanei: Iată ţi-l dau pe mână, numai cruţă-i viaţa” (Iov 2:6).

7:11♦ Deci satan a putut să-i facă orice rău lui Iov, dar era limitat în a-l omorî. A omorât turmele toate, a omorât cei 10 copii... numai pe Iov n-avea voie să-l omoare. Aşa şi cu veninul din vipere... el nu mai avea voie să omoare pe cei care erau muşcaţi. Şi nu era nevoie de antidot. De aceea cred că nici eu n-am avut voie să fiu mort ca mădular al Dumnezeului cel viu. Cred că încă nu am dreptul la moarte. Nici Moise nu a avut dreptul la moarte până cănd nu i-a poruncit Domnul (Deuteronom 34:5).

7:12♦ Războiul nu poate asigura viaţa, dar se mai întorc şi oamenii vii acasă. Aceştia n-au fost ocoliţi de gloanţe în mod întâmplător, ci ei nu trebuiau să moară. N-aveau dreptul de a muri atunci. Războiul n-avea voie să-i omoare. Gloanţele nu erau deviate din direcţia lor, dar ei aveau un scut invizibil. Domnul era scutul lor, fie că credeau, fie că nu. (Psalm 89:18) „Avrame, nu te teme, Eu sânt scutul tău” (Geneza 15:1). De aceea Avraam a venit biruitor de la măcelul împăraţilor (Evrei 7:1 Geneza 14).