Fără Măhramă
Legea înmulţeşte Păcatul
(Romani 5:20)
Legea a venit ca să se înmulţească greşala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo Harul s-a înmulţit şi mai mult (Romani 5:20).
Ce este Legea? Este o Regulă de conduită.
Ce este Harul? Este excepţia de la regulă.
Înmulţirea lor nu-i echilibrată. Harul s-a înmulţit mai mult decât Legea. De ce? Pentru că Legea a fost ignorată. Rezultă că valoarea Legii este zero, dacă a putut fi ignorată.
Porunca care trebuia să-mi de viaţa, mi-a pricinuit moartea (Romani 7:9-10).
După cum Păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi Harul stăpâneşte dând Neprihănirea, ca să dea Viaţa Veşnică (Romani 5:21).
Păcatul era în lume înainte de a fi dată Legea, dar nu era ţinut în seamă datorită inexistenţei Legii (Romani 5:13). Rezultă că Păcatul exista, dar nu avea valoare de încălcare a Legii, deoarece Legea încă nu apăruse. Şi când a venit Legea, nu a stârpit Pacatul, ci chiar l-a înmulţit. Deci pentru ce-i Legea?
≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡
Moartea, necesară pentru înmulţirea lumii.
1:1 ♦ Care a fost interesul primordial a lui Dumnezeu pentru a definitiva lucrările sale? După ce la început a despărţit Lumina de întuneric (Geneza 1:4) EL a vrut să înmulţească Lumina (Ps.97:11). De ce? Lumina fiind chiar EL (Luca 2:32 Ioan 1:4 şi 8:12), şi fiind învelită cu întunericul (Ioan 1:5 Ps.18:11), trebuia să se dezbrace de asemenea veşmânt incomod. Şi cum altfel decât prin expansiune?
1:2 ♦ Am spus că Dumnezeu a vrut să înmulţească Lumina. Nicăieri în Biblie nu se găseşte dovada acestei afirmaţii. Dar eu n-am minţit. Lumina suntem noi, copiii Domnului ca oameni (Matei 5:14). Dacă noi am primit poruncă de înmulţire, începând chiar de la Adam (Geneza 1:28), rezultă că prin înmulţirea omului, de fapt Domnul înmulţeşte Lumina.
1:3 ♦ Înmulţirea Omului se face după principiul înmulţirii Grâului. De aceea voi merge în paralel cu expunerea a ceea ce Domnul mi-a dat ca să vă transmit.
1:4 ♦ Grâul pentru ca să se înmulţească trebuie mai întâi să moară (Ioan 12:24). Dar el cu de la el putere nu poate să moară, pentru că are viaţă permanentă. Grâul este făcut ca să existe permanent, nicidecum să dispară. Moartea ar presupune dispariţia Grâului. Dar el, pe lângă faptul că nu dispare, cât de consumat ar fi, trebuie să se mai şi înmulţească. Condiţia înmulţirii fiind neapărat trecerea prin moarte. Adică ceva/cineva trebuie să-l omoare. Şi cine altcineva decât Neghina?
1:5 ♦ De ce neghina? Pentru că nu are viaţa şi nu o preţuieşte. Viaţa pentru neghină este ceva anormal/incorect. Astfel că neghina luptă pentru ceea ce i se pare ei corect. Neghina fiind băştinaşă în pământ, adică pe teritoriu propriu, fiind inertă, i se pare nefiresc ca sămânţa de Grâu să funcţioneze. Emanaţia de viaţă a Grâului este pentru Neghină o abatere gravă de la Legea morţii. De aceea trece imediat la distrugerea structurii Grâului căzut în teritoriul controlat de ea.
1:6 ♦ Ce a adus Dumnezeu în preajma Grâului pentru a-l face să se înmulţească? A adus neghina/moartea care nu-i era prielnică Grâului de a trăi în pace, şi nu-l lăsa lipsit de suferinţe. A adus neghina ca să-l demonteze fragment cu fragment, ca să-l putrezească, ca să-l nimicească. A adus neghina care-l obligă pe Grâu a se metamorfoza spre a deveni un timp altceva decât fusese la început, după care să ajungă ce a fost la început.
1:7 ♦ Ce fusese Grâul în hambar? Fusese sămânţă. Doar sămânţă. Dar când a apărut neghina ce a devenit Grâul? A devenit plantă. A devenit ceva păios. Ceva ce era obligat să întreţină inclusiv şi pe duşmanul său, şi anume pe parazitul numit neghină. Adică neghina măcar că-i este duşman ca parazit şi ucigaş, Grâul nu are cum să se descotorosească de ea. Nu are asemenea putere. El are putere doar s-o tolereze măcar că-l seacă de vlagă, măcar că-i suge din seva pregătită cu atâta lăcomie, măcar că-l supune la atâtea suferinţe, măcar că devine mai frumoasă şi mai dreaptă fiind lipsită de poveri. Iar Grâul aplecat, umilit şi împovărat, aduce roada care-l înmulţeşte, în timp ce neghina profită ca să trăiască şi ea jefuindu-l cât mai mult cu putinţă, privind pofticioasă la viitoarele victime care se ivesc în spic şi care vor veni mai devreme sau mai târziu în ţărâna pământului controlat de ea spre a le fi călău.
1:8 ♦ Ce a dat Dumnezeu oamenilor ca supliment indispensabil în vederea înmulţirii lor? Le-a dat Legi care-i obligau/osândeau la moarte (Slova omoară →2Cor.3:6) Adică le-o dat ceva care era opusul vieţii; ceva care întrerupea alternativ puterea de a trăi. Adică puterea de a trăi o făcea să se manifeste în salturi.
1:9 ♦ „Le-am dat Legi care nu erau bune, şi porunci prin care nu puteau să trăiască” (Ezechiel 20:25).
Iar celor care trebuiau să aplice aceste Legi l-i s-o dat o afurisenie:
„Blestemat să fie cel ce-şi opreşte sabia de la măcel” (Ieremia 48:10).
Şi este vorba de acelaş Dumnezeu care dăduse porunca „să nu ucizi”.
1:10 ♦ Hai să vedem dacă prima poruncă dată omului a fost bună.
„Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul” (Geneza 1:28).
Ce făceau primii oameni, Adam şi Eva, pentru a se înmulţi? Nimic. Ei doar comunicau, se priveau reciproc, erau goi şi nu le era ruşine (Geneza 2:25) şi nu simţeau nici un îndemn de împreunare spre procreere. Asta presupunea neascultare de prima poruncă atât de importantă dată omului. Şi neascultarea se pedepseşte. Dar Dumnezeu nu le explicase procesul tehnologic de înmulţire. De aceea vine cu o altă poruncă complementară, strict necesară pentru împlinirea primei porunci.
1:11 ♦ „Din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci... vei muri negreşit” (Geneza 2:17). Nu le-o spus că se vor înmulţi.
Este clar că a doua poruncă nu era bună deoarece era inclusă moartea. Dar prima poruncă fiind combinată cu a doua, era şi ea sub influienţa morţii. În concluzie nici prima poruncă nu era bună pentru om. Dar pentru Dumnezeu erau bune amândouă, pentru că prin ele, EL îşi înmulţea lumea.
Doar pomul cunoştinţei era în măsură a le deschide ochii primilor oameni ca să vadă felul în care aveau să se înmulţească, îndemnându-i la împreunarea strict necesară apariţiei copiilor. Totuşi cunoaşterea acestor amănunte era taxată cu moartea protagoniştilor.
1:12 ♦ Abea după momentul amăgirii Evei a început să apară Cain, Abel, Set şi următorii oameni, astfel încât sântem acum 7 miliarde pe planeta Pământ. Datorită faptului că Eva a fost amăgită, există şi teologii acuzatori de azi. Dacă nu se împlinea episodul cu amăgirea din Eden, unde ar fi fost teologii aceştia? Pe nicăieri. Ar fi rămăs tot în Adam fără să mai urmeze nici o şcoală teologică care să-i îndoctrineze împotriva acelora din care provin şi ei.
Şi nu vorbesc despre toţi teologii, ci doar despre aceia care au devenit acuzatorii primilor noştri părinţi.
1:13 ♦ Dar să continuăm cu similitudinea dintre înmulţirea Grâului şi cea a Omului.
Spuneam că Grâului i-a trebuit un ucigas (neghina) care să-l omoare. Altfel Grâul nu s-ar fi înmulţit nicicum. Chiar Domnul zice despre Grâu şi neghină:
„Lasaţi-le să crească amândouă împreună până la seceris” (Mat.13:30) Reţineţi vă rog! Victima/Grâul trebuie să crească împreună cu ucigaşul/neghina până la recoltare. Adică de la început şi până la sfărşit. Şi aflăm de ce:
„Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod” (Ioan 12:24).
1:14 ♦ Acest verset se află chiar acolo unde Domnul vorbeşte despre moartea Sa. Era o continuare la ce zicea EL că: „A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul Omului” (v23). Adică EL fiind Grâul, trebuia omorât de neghina trecută prin şcoli teologice. De ce? Ca să aducă mult rod. EL era Lumina ce trebuia învăluită în întuneric spre a Se înmulţi. EL trebuia să fie primul născut dintre mai mulţi fraţi (Romani 8:29).
În felul acesta aflăm ce înseamnă Proslăvirea. Este foarte important.
Dacă mă bazez pe „metamorfoza” Grâului, la care Domnul făcea referire, rezultă că Proslăvirea este echivalentă cu transformarea pe care o suferă Omul atunci când trece dintr-o stare de existenţă în alta.
1:15 ♦ Ce presupune Zămislirea? Este conceptul prin care o femeie rămâne însărcinată. Sămânţa este transferată de la bărbat în femeie unde are loc Zămislirea.
Raportat la sămânţa de grâu care moare la intrarea în ţărâna pământului (înainte de a se dezvolta ca plantă), rezultă că şi sămânţa omului moare în burta femeii înainte de dezvoltarea fătului. Înţeleg eu că fecundarea se bazează pe combinaţia dintre materie şi esenţa vieţii care era în sămânţă. De aceea sămnţa este distrusă tocmai ca să iasă din ea energia vitală spre a-şi construi noul trup.
1:16 ♦ Numele Domnului a venit la Maria, adus de Îngerul Gavril (Luca 1:31) pentru ce? Pentru a-Şi zidi propriul Templul în care avea să trăiască pe Pământ 33 ani şi jumătate. Şi nu greşesc de loc. Dumnezeu îi zicea lui David:
„Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău... EL va zidi Numelui Meu o casă” (2Samuel 7:12-13 şi 1Cronici 17:11-12).
Când se extrăgea Esenţa din David? Exact când trupul lui puterezea în mormânt. Ce urma să facă acea Esenţă? Urma să zidească un nou trup în care să locuiască Numele Domnului, şi anume Isus Hristos.
Ce să locuiască în noul Trup? Auzi că Numele lui Dumnezeu. Deci Fiul avea numele lui Dumnezeu, adică Numele mai presus de orice nume. Îngerul Gavril nu i-a spus Mariei „şi îi vei pune numele Iahve”. I-a spus numele Isus. De unde rezultă că numele lui Dumnezeu a suferit o schimbare/transformare.
1:17 ♦ Orice transformare presupune un punct de referinţă, o graniţă dintre ce a fost şi ceea ce urmează a fi.
Atât moartea Sămânţei cât şi moartea Omului reprezintă puncte de referinţă prin care se face trecerea dintr-o stare de existenţă în altă stare de existenţă.
Proslăvirea Domnului era transformarea din starea materială în starea eterică, dar şi altfel de transformări pe care le voi aminti la timpul potrivit.
Procesul tehnologic prin care se făceau asemenea transformări era (una din metode) suferinţa la care Domnul a trebuit supus de către chinuitori.
1:18 ♦ Repet acum ce spunea Domnul despre EL însuşi:
„A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului” (Ioan.12:23). Adică a sosit ceasul să fie transformat/modificat. „Tată, proslăveşte Numele Tău!” Si din cer s-a auzit un glas care zicea: „L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi!” (Ioan.12:28). Ce anume trebuia proslăvit? Auzi că Numele Tatălui. Adică Numele lui Dumnezeu suferea o transformare/schimbare/modificare.
1:19 ♦ „Dupa ce a ieşit Iuda, Isus a zis: „Acum, Fiul omului a fost proslăvit şi Dumnezeu a fost proslăvit în EL” (Ioan.13:31). În Cine a fost proslăvit Dumnezeu? Auzi că în Fiul Său. Adică „Dumnezeu era în Hristos” (2Corinteni 5:19). Cine era în Hristos? Dumnezeu era.
1:20 ♦ „Duhul Sfânt nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit” (Ioan.7:39). Din ce cauză nu fusese dat Duhul Sfânt? Pentru că Domnul nu fusese încă transformat/modificat/schimbat. Când a putut Domnul să-i înzestreze pe ucenici cu Duhul Lui cel Sfânt? Abea după ce fusese trecut prin moarte. Nu înainte. Se poate verifica. „Luaţi Duh Sfânt” (Ioan 20:22). Deci după moarte şi înviere. Atenţie! Nu după înălţare, ci înainte de înălţare.
1:21 ♦ „Numele Domnului Isus era proslăvit” (Fapt.19:17). Adică fusese schimbat din Iehova în Isus Hristos. Dracii care-i bătuse pe fii lui Sceva îl recunoşteau pe Domnul Isus ca fiind Dumnezeu măcar că nu Se mai numea Iehova (v15). Deci Proslăvirea presupune mai multe feluri de transformări.
1:22 ♦ Acum revenim la ideea prin care spuneam că neghina este necesară la înmulţirea Grâului măcar că-l trece prin moarte. Şi este o similitudine la înmulţirea Omului.
Ce era primul om născut din Eva? Cain era un ucigaş. Şi Dumnezeu nu-l pedepseşte aspru pentru uciderea lui Abel, măcar că Abel avea calitatea de prim născut. Şi o să mă contraziceţi. Dar Cain nu putea avea această calitate, măcar că ieşise primul din Eva, deoarece era de la cel rău (1Ioan 3:12). Primul născut din Eva nu putea fi închinat Domnului, tocmai din această cauză. Şi totuşi Cain este tolerat scăpând doar cu un blestem şi cu izgonirea. Domnul chiar îl ocroteşte mai apoi, ca să-l scape de la moarte:
1:23 ♦ „Dacă va omorî cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de 7 ori. Şi Domnul a hotărât un semn pentru Cain spre a nu fi omorât” (Geneza 4:15).
Şi aflăm că Lameh de pe linia lui Cain trebuia răzbunat de 70 de ori câte 7 mai mult. Să nu faceţi confuzia cu Lameh care era tatăl lui Noe (Gen.5:28-29) de pe linia lui Set!
Lameh fiind tot un ucigaş (Geneza 4:23-24) era şi el pe post de neghină/călău în procesul de înmulţire a lumii, tot aşa cum era şi Cain.
1:24 ♦ Rezultă că moartea făcea parte din planul de înmulţire a lumii, iar pentru aplicarea ei era nevoie de ucigaşi. De ce? Pentru că duhul omului fiind la fel cu energia vitală din bobul de grâu, nu se supune morţii, ci doar este trecut printr-o intrerupere necesară transformării/metamorfozei. El are capacitatea de a o lua de la capăt chiar în mai multe alte trupuri noi. Prin înmormântarea trupului mort, duhul acelui om este fragmentat în mai multe seminţe ce au potenţialul de a redeveni ceea ce au fost dacă vor fi plantate spre zămislire.
1:25 ♦ Intr-o predică de-a mea „Glasul Domnului” am dat exemplu cu duhul lui Ilie care a condus trupul lui Elisei şi a lui Ioan Botezătorul (şi a mortului înviat prin atingerea oaselor lui Elisei). Dar eu nu discut despre reîncarnare, ci despre felul cum a plănuit Dumnezeu să înmulţească lumea, în mod asemănător cum se face înmulţirea grâului.
1:26 ♦ La început ziceam ceva despre Legea care este bună doar pentru a înmulţi greşala. Probabil de aceea se bat mulţi Invăţători ai Legii cu pumnul în piept propovăduind Legea de la amvoane, ca s-o impună altora spre înmulţirea păcatelor lor, în timp ce ei înşişi nu se străduiesc s-o ţină ştiind prea bine că nici nu reuşesc chiar de-ar încerca.
1:27 ♦ Unii Invăţători ai Legii mai ştiu că prin respectarea Legii nu capeţi mântuirea, dar se feresc să afirme aşa ceva de la amvoane de frica excluderii lor din denominaţiune. Totuşi versetele cu pricina rezistă în Biblie, măcar că nu-s băgate în seamă de mulţi predicatori. Iată câteva din ele:
„Nimeni nu este socotit neprihănit prin faptele Legii” (Galateni 2:16).
„Nu s-a dat nici o Lege care să poată da viaţa si neprihănirea” (Galateni 3:21).
„Toti cei ce se bizuiesc pe faptele Legii sânt sub blestem, iar cei blestemaţi sânt nimiciţi” (Galateni 3:10 Psalm 37:22).
„Cine vrea sa fie socotit neprihănit prin Lege, se desparte de Hristos şi cade de sub Har” (Galateni 5:4).
„Neprihănirea nu vine prin Lege” (Galateni 3:21-24).
„Neprihănirea pe care o da Dumnezeu fără Lege” (Romani 3:21).
„Sântem izbăviţi de Lege” (Romani 7:6).
„Le-am dat Legi care nu erau bune, şi porunci prin care nu puteau să trăiască” (Ezechiel 20:25).
1:28 ♦ Legea este bună doar pentru a nu se ajunge la anarhie în lumea asta, nicidecum pentru mântuire. De aceea ea este ignorată în multe privinţe rezultând înmulţirea păcatului.
Dacă Legea ar fi fost bună pentru Mântuire, Domnul n-ar mai fi adus sabia şi dezbinarea (Matei 10:34 Luca 12:51) dacă tot ne dă Pacea Lui astfel încât să nu n-i se tulbure inima, nici să n-i se înspăimânte (Ioan 14:27).
Sabia şi dezbinarea presupune război, revoltă, luptă, măcel. Ori prin aşa ceva refuzăm să credem că s-ar înmulţi lumea. Şi totuşi lumea se înmulţeşte în pofida tuturor războaielor unde mor foarte mulţi oameni. Biblia este plină de războaie.
Însuşi Dumnezeu este un războinic viteaz (Exodul 15:3).
1:29 ♦ Chiar Domnul zice: „Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume (Mat.24:6-7). Aceste lucruri vor fi începutul durerilor (Marc.13:8) vor fi arătări înspăimântătoare şi semne mari în cer (Luc.21:11)”. Deci războaiele, cutremurele, foametea, ciumele, arătările înspăimântătoare şi semnele mari în cer, toate acestea sunt fireşti a se întâmpla, măcar că prin ele oamenii mai şi mor. Rezultă că moartea devine necesară în procesul de înmulţire a lumii.
1:30 ♦ Şi întreb din nou. De ce toate aceste lucruri trebuie să se întâmple? Pentru că Dumnezeu vrea să înmulţească lumea. Duhurile oamenilor care mor în războaie, în cutremure, din cauza valurilor uriaşe ale oceanelor şi a accidentelor nucleare, din cauza sărăciei şi a bolilor, deci aceste duhuri măcar că sunt obligate a lăsa trupurile pradă prăpădurilor, ele nu sunt supuse morţii, transferându-se în alte familii unde se instalează şi le accentuiază dorinţa de împreunare spre a naşte copii. Aşa se face că duhul unui om rămas fără trup din diferite motive, v-a acţiona spre înmulţirea sa în conformitate cu principiul înmulţirii grâului. El are putere să construiască nu numai un nou trup pentru a se instala în el, ci chiar mai multe, şi nu neapărat doar într-o singură familie. De aceea lumea se înmulţeşte.
1:31 ♦ Deci este firească şi justificată izbucnirea războaielor, a ciumelor, a cutremurelor devastatoare şi a valurilor uriaşe distrugătoare. Raportul dintre numărul celor ucişi şi înmulţirea care urmează este în favoarea înmulţirii lumii.
1:32 ♦ Suprimarea procesului de înmulţire a lumii/luminii trebuie să coincidă neapărat cu ajungerea la celălalt capăt al segmentului de Timp. Nu se poate mai devreme şi nici a se depăşi Segmentul nu se poate. Domnul spune destul de clar: „Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului” (Matei 24:37-39 Luca 17:26-30). Adică procesul de înmulţire este curmat brusc doar prin potop (de data asta prin potopul cu foc).
1:33 ♦ Vă rog să observaţi că versetele acestea se găsesc exact în capitolul 24 din Evanghelia după Matei, unde este vorba de dărâmarea şi pustiirea Ierusalimului, adică de călcarea în picioare de către neamuri a Ierusalimului.
1:34 ♦ „Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape (Luca 21:20). Când veţi vedea urâciunea pustiirii stând acolo unde nu se cade (Marcu 13:14)... zilele acelea vor fi de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris” (Luca 21:22). Citind în Daniel 9:26-27 şi 12:11, este prevăzut acolo perioada de timp după aşezarea urâciunii pustiitorului până la capătul segmentului de Timp. Indiferent cum veţi calcula şi cu câtă precizie, nu veţi afla data exactă a ultimei zile a Timpului, pentru că numai Tatăl din ceruri o ştie (Marcu 13:33 Matei 24:36).
1:35 ♦ Dacă aleşii Domnului sunt copiii Luminii, şi EL îi înmulţeşte, rezultă că pe întreaga suprafaţă a Pământului se va extinde suprafaţa locuibilă de oameni tip Grâu, în timp ce aria locuită de oameni neghină se va restrânge. Adică se micşorează numărul neghinelor umane în raport cu înmulţirea Grâului uman. Dar neghinele umane nu vor fi exterminate definitiv decât la finalul Timpului când Gheena îşi intră în drepturi depline.
1:36 ♦ Degeaba a fost Tzunami în Indonezia, Chile şi Japonia, din cauza cutremurelor de foarte mare intensitate pe scara Richter în largul oceanelor. Degeaba a izbucnit războiul recent din Libia. Aceste evenimente nu au nici o legătură cu Apocalipsa. Ele sânt doar nişte repetiţii cu mult timp înaintea finalului. Asta demonstrează că nu-i deajuns doar 7 miliarde de locuitori ai planetei Pământ. Lumea trebuie să se mai înmulţească până la strâmtorări şi mai grozave. Dacă Ierusalimul nu este pustiit, sfârşitul încă nu se profilează la orizont. Şi oricât se va abţine omenirea să nu-l pustiască, la final se va întâmpla în mod sigur.
1:37 ♦ De fapt este şi scris in Luca 21:
22. Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris.
23. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în acele zile! Pentru că va fi o strâmtorare mare în ţară şi mânie împotriva norodului acestuia.
24. Vor cădea sub ascuţişul sabiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile; şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de Neamuri, până se vor împlini vremurile Neamurilor.
25. Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor;
26. oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate.
27. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare.
28. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.
1:38 ♦ Trebuie de observat că Ierusalimul încă nu este călcat în picioare de către neamuri, şi puterile cerurilor încă nu-s clătinate. Încă nu-s semne deosebite în soare, în lună şi în stele. Urletul mării şi al valurilor uriaşe încă n-a ameninţat toate ţărmurile, ci doar pe ici, pe colo, câte o repetiţie înaintea finalului. Încă mai trebuiesc construite noi reactoare nucleare ca să fie suficiente pe întreaga planetă, iar amortizoarele lor antiseismice (cât de performante vor fi) să nu reziste cutremurelor mai mari de 10 grade pe scara Richter. La asemenea intensitate seismică se produc schimbări foarte importante de relief, astfel încât se va ajunge să se împlinească ce spunea Ioan Botezătorul: „Orice vale va fi astupată, orice munte şi orice deal va fi prefăcut în loc neted;... şi orice făptură va vedea Mântuirea lui Dumnezeu” (Luca 2:5-6).
2
2:1 ♦ Calculez acum ceva la repezeală. La ora actuală funcţionează pe suprafaţa Terrei şapte miliarde de suflete omeneşti. Citeam într-o predică relativ recentă (despre o lume în agonie) că în jurul anului 1800 erau cam un miliard de oameni. Cât timp a trecut de la Noe până ce lumea s-a înmulţit de a ajuns un miliard? Aproximativ 5000 ani. Nu ştiu dacă-i chiar exact, dar sunt nişte mii de ani în care lumea a ajuns să depăşească numărul stelelor de pe cer de multe ori.
Cât a trecut de la anul 1800 până-n prezent? Doar 210 ani. Deci în numai 210 ani populaţia s-a majorat cu încă 6 miliarde de oameni în pofida celor două războaie mondiale şi a altor catastrofe naturale unde au murit extraordinar de mulţi oameni. Studiaţi statisticile ca să vă documentaţi. Este ceva teribil. Cu toate astea lumea nu-i stârpită. De ce se omoară mai mult, înmulţirea va fi nu în aceeaşi măsură ci chiar mult mai accentuată.
2:2 ♦ Priviţi la Evreii care au fost deportaţi în lagărele de exterminare în masă de la Birkenau, Dachau, Auschwits. O perioadă de timp Statul Israel dispăruse de pe harta lumii. Număraţi acum câţi Evrei funcţionează-n lume, nu numai în interiorul graniţelor Israelului.
2:3 ♦ Ce le pronostica Moise poporului Său? „Domnul vă va împrăştia printre popoare, şi nu veţi rămânea decât un mic număr în mijlocul neamurilor unde vă va duce Domnul” (Deut.4:27).
Ce zicea Domnul că se întâmpla cu poporul? „Oile Mele au ajuns de jaf şi sunt prada tuturor fiarelor câmpului” (Ezec.34:8). „voi veni în ajutorul oilor Mele, ca să nu mai fie de jaf” (Ezec.34:22).
Ce urmează a se întâmpla după reapariţia Statului Israel? „Averile lor vor fi de jaf (din nou), si casele lor vor fi pustiite; vor zidi case, si nu le vor locui, vor sădi vii, si nu vor bea vin din ele” (Tef.1:13). Exact ce spunem mai înainte despre călcarea în picioare a Ierusalimului de către neamuri. Nu este de dorit aşa ceva, dar Biblia nu-i scrisă degeaba.
2:4 ♦ „In vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului Tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta...” (Daniel 12:1).
„ Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi.” (Matei 24:21).
Dar ca să se ajungă în asemenea situaţie Terra trebuie să fie şi mai aglomerată.
2:5 ♦ Să presupunem că din 7 miliarde de oameni, femeile ar fi cam 4 miliarde. Doar jumătate din ele dacă dau naştere la câte un prunc fiecare într-un an, la finele acestui an 2011 Terra va avea 8 miliarde de oameni (luând în calcul şi rata inevitabilă şi normală a mortalităţii). La sfârşitul anului 2012 se vă depăşi 10 miliarde de locuitori ai planetei. Depinde de Dumnezeu care a hotărât în Carte cât de accentuată trebuie să ajungă a fi strâmtorarea, de a atinge cota maximă la limitatorul/senzorul de final al Timpului.
2:6 ♦ Când marile puteri ale lumii acesteia vor ajunge la concluzia că datorită războaielor, lumea se înmulţeşte alarmant de mult, luând măsuri de interzicere a măcelurilor şi a naşterilor, va fi deja prea târziu. Nu vor mai avea timp de punere în practică. Şi nu vor putea interzice calamităţile naturale şi catastrofele accidentale inevitabile ce se vor amplifica în ritm accelerat.
2:7 ♦ „Când vor zice: „Pace şi linişte!”, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însarcinată; şi nu va fi chip de scăpare” (1Tes.5:3).
2:8 ♦ Fac o paranteză aici ca să vedeţi bilanţul victimelor din Japonia în urma Cutremurului de 9 grade pe scra Richter care a produs acel Tsunami devastator ce a măturat partea de nord a arhipeleagului Nipon, plus a dezastrului nuclear ce a urmat imediat prin cedarea amortizoarelor generatoarelor atomice de la Fukushima.
Este vorba de peste 21000 de suflete ce au părăsit trupurile înnecate, moarte, îngropate, iradiate, sufocate, etc. Şi Japonia conţinea înainte de nefericitul eveniment între 124-127 milioane de locuitori. Statisticile mediatizate nu-s suficient de clare asupra numărului.
2:9 ♦ Ce au devenit acele 21000 de suflete la ora actuală? Au devenit seminţe cu potenţial de reproducere şi de înmulţire. Să presupunem că mai sunt în Japonia 75 milioane de femei din care doar o treime din ele ar naşte numai câte un prunc anul acesta, populaţia s-ar reface imediat şi chiar ar depăşi pierderea, luînd în calcul şi rata mortalităţii normale. Iar peste încă un an se va adăuga încă pe atâta sau chiar mai mult. Ce va fi peste trei ani când populaţia Japoniei va fi în jur de 130 milioane? O populaţie prea densă conduce neapărat la strâmtorări dintre cele mai dificil de controlat oricât de bine educat ar fi poporul. Şi în măsura în care creşte densitatea în Japonia, în aceeaşi măsură creşte şi în restul lumii.
2:10 ♦ Nici o teorie de stopare a înmulţirii lumii nu este valabilă nici prin măcel, nici prin interzicerea naşterilor, nici prin natalitate şi mortalitate controlată. Practic nu se poate asigura niciodată un echilibru între rata mortalităţii şi rata natalităţii.
În conformitate cu principiul reproducerii Grâului care este asemănător cu al omului, şi care nu este valabil neapărat şi la alte specii de plante sau animale, orice individ sau sămânţă care moare, neapărat va genera cel puţin un alt individ sau doi de acelaş fel ori chiar mai mulţi, şi respectiv cel puţin 30 sau 60 de seminţe de acelaş fel în cazul Grâului (Matei 13:23).
Moartea nu va stopa niciodată înmulţirea Omului tot aşa cum nu o poate stopa pe cea a Grâului.
Principiul de înmulţire a Grâului nu cred că se aplică la alte vieţuitoare deoarece împerecherea nu se poate face continuu decât în anumite perioade ale anului, plus ca au dispărut unele specii de-a lungul timpului.
2:11 ♦ De ce a fost eliberat tâlharul Baraba, scăpând astfel de răstignire? El prin răstignire ar fi murit mai înainte de vreme, iar duhul lui s-ar fi instalat/răspândit în alte trupuri noi care ar fi continuat tâlhăriile cu mai mare pericol social.
2:12 ♦ Atunci a fost făcută schimbarea cu răstignirea Domnului Isus care nu era tâlhar, care nu prezenta pericol social. De ce? Prin moartea Lui se dădea startul înmulţirii Lui astfel încât devenea primul dintre mai mulţi fraţi de o calitate deosebită. Duhul Lui este Duhul Sfânt (vezi paragraful 1:26 din predica „Mila Domnului”) care sălăşluieşte nu numai într-un singur trup, ci în chiar foarte multe trupuri în care credinţa s-a instalat prin auzirea Cuvântului. Şi nu-s cei care susţin că vorbesc în „limbi neînţelese” ci sunt cei care nu-s farisei făţarnici.
2:13 ♦ Avem exemplul cu natalitatea controlată din China. Acolo este interzis a avea mai mult de un copil de fiecare familie. Nu m-am documentat temeinic, dar aşa am înţeles din ce s-a mediatizat. Dar această măsură nu asigură stabilitatea unui nivel al numărului populaţiei care să nu poată fi depăşit. Cu toate metodele contraceptive folosite, tot vor fi multe femei care rămân însărcinate în mod accidental (făra să vrea) fiind obligate mai apoi să suprime viaţa fătului suplimentar, deoarece legea nu permite a avea mai mulţi copii. Asta presupune tot moartea unui individ, fie că s-a născut, fie că n-o apucat a se naşte. Şi se ajunge în aceeaşi situaţie de generare (în altă conjunctură) acolo unde nu este asemenea lege sau acolo unde legea respectiva poate fi depăşită sau ignorată. Familiile chinezeşti stabilite pe alte continente îşi permit a avea şi câte doi sau trei copii, deoarece legea lor funcţionează doar în interiorul graniţelor ţării.
2:14 ♦ Ce s-a întâmplat cu Avraam, cu Ismaiel, cu Isaac, cu Iacov, cu Aaron şi cu Moise imediat după moartea lor? Au fost adăugaţi poporului lor (Gen.25:8 / 25:17 / 35:29 / 49:33 / Num.20:26 / Deut.32:50). Duhurile lor au preluat alte noi trupuri pentru repopulare sporită. Nu câte unul de fiecare, ci chiar mai multe, spre a înmulţi poporul. Adică a fost aplicat principiul prin care şi grâul se înmulţeşte. Şi pot dovedi. Oasele celor 600000 de oameni scoşi din Egipt de către Moise au rămas în Pustie în timpul celor 40 ani, dar poporul Domnului nu a fost stârpit prin aceasta, ci a ajuns să fie un norod cât numărul stelelor de pe cer (Deut.1:10).
2:15 ♦ Ce a făcut Domnul pentru ca poporul să fie înmulţit în pustie? Pe lângă că a asigurat pâinea direct din cer, a asigurat ape meriba funcţie de cerinţe, prepeliţe la comandă, animale prădate de la popoarele nimicite din partea de nord a Sinaiului... deci pe lângă toate acestea a mai trimis şi vipere veninoase şi alte urgii spre a ucide. De ce? Pentru ca poporul să se înmulţească în ritm accelerat, în progresie geometrică.
2:16 ♦ Bobul de grâu omorât prin putrezire eliberează energia vitală din el spre a se instala în viitoarele noi boabe din spicul care urmează a se recolta la coacere. Astfel că energia vitală dintr-un singur bob se fracţionează, se divide, se fragmentează într-un număr egal cu numărul de viitoare boabe de acelaş fel din spicul care urmează a se forma în vârful plantei. Deci vor fi mai multe boabe de acelaş fel care vor face exact ce a făcut şi bobul din care au emanat.
2:17 ♦ La finalul cărţii Judecătorilor este scris cum a fost nimicită aproape toată seminţia lui Beniamin. Şi ce dacă a fost atât de mult rărită? Oare nu s-au mai reînmulţit? Bărbaţii care au mai rămas din acea seminţie au căpătat 400 de fecioare din ţinuturile Iabes şi Galaad, plus că au mai răpit fetele din Silo care veneau la joc de sărbătoarea Domnului. Eu cred că în 20 ani au redevenit acelaş număr de popor numeros care fusese înainte de măcel, dacă nu chiar mai mulţi.
2:18 ♦ Nimicirea cetăţilor Sodoma şi Gomora, a redus populaţia lor la doar un bărbat şi două femei. Cele două fete ale lui Lot au simţit îndemnul de împreunare cu tatăl lor spre a începe din nou refacerea populaţiei. Incestul pe vremea aceea încă nu era pedepsit prin Lege. Deci reînmulţirea începuse chiar şi-n mod paradoxal.
2:19 ♦ Populaţia de dinaintea Potopului lui Noe a fost nimicită, rămânând doar 4 perechi de oameni (Noe, cei trei feciori ai lui, şi nevestele lor). Şi ce? Populaţia globului nu s-a reînmulţit? Chiar riscă să depăşească orice imaginaţie, cu toate că durata de viaţă a scăzut drastic la doar o zecime din ce fusese înainte de Potop.
2:20 ♦ Am arătat într-o predică cum Faraonul de pe vremea lui Moise era îngrijorat de înmulţirea accelerată a poporului Israel, zicând:
„Iată că poporul copiilor lui Israel este mai mare şi mai puternic decât noi. Veniţi să ne arătăm dibaci faţă de el, ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întâmpla un război, să se uneasca şi el cu vrăjmaşii nostri, să ne bată şi să iasă apoi din ţară” (Exod.1:9-10). Decizia a fost asuprirea accentuată şi munci istovitoare. O aspră robie din care rezultau mulţi morţi.
„Dar cu cât îl asupreau mai mult, cu atât poporul se înmulţea şi creştea; şi s-au scârbit de copiii lui Israel” (Exodul 1:12).
2:21 ♦ De ce se înmulţea poporul? Pentru că se aplica politica de represiune ce conducea la moarte şi la tensiuni sociale care cu greu puteau fi stăpânite, devenind necesară descărcarea surplusului de energie şi a surprusului de stres prin împreunare/împerechere necontrolată, de unde rezultau copiii.
2:22 ♦ În concluzie, Legea care s-a dorit a fi unealta de distrugere a păcatului şi de îndreptare a greşelii, nu a reuşit a face altceva decât să înmulţească ceea ce trebuia să stârpească.
Eu nu cred că Dumnezeu ar fi fost luat prin surprindere despre acest efect al Legii. EL chiar a dorit ca să se înmulţească greşala. Altfel n-ar mai fi dat Legea.
Greşala era necesară pentru a avea motiv de omorâre a oamenilor pe care voia să-i înmulţească. De aceea a fost lăsat să fie omorât martirul Ştefan. În mod intenţionat a fost lăsat Irod să-i taie capul lui Ioan Botezătorul. Nici Apostolii Domnului n-au fost lăsaţi să moară sătui de zile, în afară de Ioan care trebuia să vadă Sfârşitul şi să scrie Apocalipsa.
2:23 ♦ Acum o să încerc să comentez nişte texte dintr-o predică recent apărută pe care aveam intenţia să n-o numesc şi să nu dezvălui autorul, pentru protecţie. Dar nu mai vreau să fac asemenea greşeală, deoarece predicatorul nu se va corecta niciodată. Este vorba despre predica „O lume în agonie” de Lori Blogh, afişată public pe 25.03.2011. Voi aminti că se ating în ea nişte subiecte despre câteva feluri de criză, despre creşterea demografică a planetei, despre naveta spaţială Chalenger şi despre Legea care este adusă la rang de ceva sublim şi pe care o propovădueşte ca şi cum ar aduce mântuirea. Celelalte aspecte nu le voi comenta, dar despre Lege nu pot rămâne nepăsător. Iau aşa câte un paragraf în ordinea expunerii:
Citat 1: „Nimeni, cand este ispitit, sa nu zica: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Caci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca sa faca rau, si El Insusi nu ispiteste pe nimeni.” (Iacov 1:13). Textul ne arata clar ca nu Dumnezeu este sursa raului din lume. Nu sta in caracterul Lui sa faca vreun rau fiintelor create de El. El este izvorul binelui, frumosului, neprihanirii si adevarului. Din tronul Sau nu izvoraste si binele si raul deopotriva. Daca ar fi asa, de ce ar mai fi acuzat Satana? ◄ Citat încheiat.
2:24 ♦ Interpretare eronată prin ascunderea versetelor care demonstrează că Dumnezeu poate face rău omului creat de EL, cum ar fi: „Domnul omoară... EL pogoară în locuinţa morţilor” (1Samuel 2:6) etc. Versetul citat exprimă doar un punct de vedere a lui Iacov fratele Domnului.
Am dat suficiente exemple în predicile mele unde am explicat că satan este doar un înger întunecat supus Domnului care execută o parte din lucrările Domnului. În comentariile „Suntem din naştere copii ai mâniei” care se găsesc pe Blogul „Fără Măhramă” sunt acolo răspunsuri despre ispitirea şi caracterul Domnului.
Citat 2: „Cine nu iubeste, n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este dragoste.” (1Ioan 4:8). Daca Biblia ar fi alcatuita doar din acest singur verset, ar fi suficient sa intelegem un lucru esential. Textul nu ne spune ca Dumnezeu iubeste, ci ne asigura ca EL ESTE DRAGOSTE. Aceasta este natura Lui pe care nu o poate schimba: „Eu sunt Domnul, Eu nu Ma schimb” (Maleahi 3:6).◄ Citat încheiat.
2:25 ♦ Este complet eronată interpretarea. Dacă Domnul nu se schimbă nu înseamnă că nu-Şi schimbă natura Sa. Versetul din Maleahi se referă la făgăduinţele făcute mai demult poporului, nicidecum la natura Sa. Dacă Dumnezeu este Dragoste nu înseamnă că nu-i şi Răzbunător, că nu-i Războinic, că nu omoară, că nu răneşte, că nu urăşte... EL l-a urât pe Esau, iar dragostea i-a oferit-o doar lui Iacov (Rom.9:13). Dacă nu vezi măcar aceste aspecte care completează imaginea şi natura Lui, Il faci pe Dumnezeu mincinos.
Citat 3: „Inima Sa de Creator si Tata este sfâşiată la vederea lucrurilor care se intâmplă pe pamânt” ◄ Citat încheiat.
2:26 ♦ Interesant punct de vedere; de parcă Dumnezeu l-ar fi scăpat pe OM de sub control şi nu-l mai poate stăpâni. Asta ar suna ca şi cum desfăşurarea evenimentelor în care este implicată creaţia Sa ar ieşi din limitele planurilor Sale, depăşindu-L pe Creator. Modul eronat prin care explici natura Creatorului, duce în rătăcire pe credincioşii care-L ştiu pe Dumnezeu Suveran, Atotputernic, Atoateştiutor chiar înainte de petrecerea faptelor. Dacă Dumnezeu spune până şi gândurile omului (Amos 4:13) înainte ca să le exprime prin viu grai sau să le pună-n practică, oare este neputincios EL să-l oprească de la anumite fapte? Tare te mai rătăceşti, şi-i duci şi pe alţii în rătăcire.
Citat 4: „Tu singur te pedepsesti cu rautatea ta si tu singur te lovesti cu necredinciosia ta, si vei sti si vei vedea ce rău si amar este sa parasesti pe Domnul, Dumnezeul tau si sa n-ai nicio frica de Mine, zice Domnul, Dumnezeul ostirilor” (Ieremia 2:19).◄ Citat încheiat.
2:27 ♦ Aş vrea să ştiu dacă Răutatea şi Necredincioşia sânt fabricate de OM cu de la el putere. Omul până nu-i înzestrat cu ele, nu se poate manifesta în acest fel. Cui aparţin duhurile de răutate şi de necredinţă? Aparţin omului? Este omul propietarul lor? Eu ştiu că Dumnezeu este propietarul tuturor duhurilor, fie ele bune sau rele, pentru că Domnul Şi-a supus toţi îngerii, inclusiv şi pe cei întunecaţi. Şi ce poate să facă omul cu de la el putere? Absolut nimic. El face doar ce simte îndemn din partea duhurilor care-l stăpânesc. Aceste duhuri fiind propietatea lui Dumnezeu execută cu omul ceea ce Dumnezeu vrea.
Deci omul nu-i vinovat precum insinuezi, ci el face ce-i pregătit/scris în Carte în dreptul lui, măcar că Domnul îi cere socoteală şi are motiv a-l pedepsi.
Cine l-o împins pe David să facă numărătoarea poporului? Nu Dumnezeu? Şi dacă l-o împins Dumnezeu, acelaş Dumnezeu a venit şi cu pedeapsa ucigând cu ciumă 70000 de oameni din popor doar pentru faptul că David s-a simţit vinovat, măcar că nu avea nici o vină (2Samuel 24:1-16).
Citat 5: „Stiti ce inseamna, in esenta, a fi rau, a fi necredincios fatza de Dumnezeu, a-L parasi si a nu avea teama de El ? Toate se reduc la un singur lucru: calcarea Legii Sale. Aceasta este adevarata cauza a intregului sir de nenorociri abatute asupra pamantului, de la caderea lui Adam, si pana la revenirea in slava a Domnului Christos”.◄ Citat încheiat.
2:28 ♦ Tocmai ai aflat din conţinutul predici acesteia cam cum stau lucrurile cu Legea care-ţi este atât de dragă. N-are rost să-ţi explic mai mult.
Citat 6: „Cata durere putem citi printre randuri ! Cat de mult sufera Dumnezeu pentru neascultarea omului, si cata compasiune manifesta El fatza de suferintele pe care oamenii si le trag asupra lor prin neascultare de Legea Sa. Si cat de mult doreste El sa ofere lumii adevaratele valori: pacea, fericirea, mantuirea... Privita dintr-o anumita perspectiva, istoria lumii nu este altceva decat o istorie a suferintei omenesti. Insa ea mai este si o istorie a neascultarii si razvratirii omului impotriva lui Dumnezeu si a Legii Sale. De-a lungul timpului, Dumnezeu a folosit toate mijloacele posibile pentru a ne convinge ca singura cale pentru omul pacatos de a gasi fericirea este ascultarea de vointa divina, exprimata in Legea Sa.”◄ Citat încheiat.
2:29 ♦ Citatul acesta este de natură a stârni lacrimi şi de a schimonosi imaginea Creaţiei lui Dumnezeu. Oare n-o ştiut Dumnezeu cum să-l creeze pe OM de a devenit acesta un motiv de întristare pentru EL? Chiar atât de incapabil îl crezi pe Dumnezeu încât n-o fost în stare să creeze ceva care să-i facă plăcere? Ai impresia că Dumnezeu ar fi doar un amator de creaţii nereuşite? Crezi tu că EL nu este calificat în asemenea fel de lucruri? Cum poţi să suceşti imaginea creaţiei lui Dumnezeu în asemenea măsură încât să pară o greşeală a Lui? EL care nu greşeşte niciodată... tu îl acuzi de o creaţie injustă care I-ar fi depăşit aşteptările. Chiar îmi pare rău că ai trecut printr-o şcoală teologică, daca numai atât poţi desluşi. Oare chiar n-ai văzut versetele despre Lege pe care le-am afişat aici, că se găsesc în Biblia pe care ai studiat-o şi tu? Sincer, te compătimesc.
Citat 7: „La Sinai, Creatorul a dat poporului Său, si prin el intregii lumi, Legea scrisa de propria Sa mână. El ar fi putut sa-i dicteze lui Moise aceasta Lege. Dumnezeu insa a preferat sa o scrie cu propria Sa mână, nu pe pergament, pe papirus sau pe tablite de lut, ci pe piatra, ca sa arate prin aceasta ca Legea Sa e importanta si de neschimbat... „Atunci am zis: Iata-Ma ca vin ! In sulul Cărţii este scris despre Mine. Vreau sa fac voia Ta, Dumnezeule, si Legea Ta este in strafundul inimii Mele.” (Psalmul 40:7-8). ◄ Citat încheiat.
2:30 ♦ Eu disting aici că Legea lui Dumnezeu ce se află în inima Mântuitorului este de fapt Voia Tatălui cu toate Planurile Sale ce trebuiesc împlinite. Deci nu este vorba de cele 10 porunci scrise pe table de piatră cu degetul Domnului. Şi nu uita că degetul Domnului era chiar Moise (Exod.8:19). Cât despre „Legea Sa e importanta si de neschimbat” deacord, pentru motivele pe care le-am arătat în predică. Fără astfel de Legi care nu erau bune, şi făra acele porunci prin care poporul nu putea să trăiască (Ezechiel 20:25) lumea nu s-ar fi înmulţit în ritmul pe care-l observăm, după principiul înmulţirii Grâului.
Citat 8: „Un singur lucru a adus cu Sine Fiul lui Dumnezeu in aceasta lume: dorinta si hotararea de a face voia Tatalui si de a implini Legea Sa, caci, spunea El, „am venit nu sa stric, ci sa implinesc” (Matei 5:17). Cat de vinovati se fac acei crestini care, sub o forma sau alta, sub un pretext sau altul, lovesc in Legea vesnica a lui Dumnezeu ! Oare care va fi argumentul acestor oameni la judecata finala cand vor fi intrebati cum si-au permis sa modifice si sa negliejeze Legea „cea sfanta, dreapta si buna” pe care a dat-o Dumnezeu intregii omeniri (Romani 7:12). ◄ Citat încheiat.
2:31 ♦ Acelaş Apostol Pavel de la care a rămas scris versetul din Romani 7:12 a scris şi versetele pe care eu le-am dat exemplu mai sus despre aceeaşi Lege. Le repet ca să le vezi fără măhramă, şi măcar aşa poate le ţii minte:
„Nimeni nu este socotit neprihănit prin faptele Legii” (Galateni 2:16).
„Nu s-a dat nici o Lege care să poată da viaţa si neprihănirea” (Galateni 3:21).
„Toti cei ce se bizuiesc pe faptele Legii sânt sub blestem, iar cei blestemaţi sânt nimiciţi” (Galateni 3:10 Psalm 37:22).
„Cine vrea sa fie socotit neprihănit prin Lege, se desparte de Hristos şi cade de sub Har” (Galateni 5:4).
„Neprihănirea nu vine prin Lege” (Galateni 3:21-24).
„Neprihănirea pe care o da Dumnezeu fără Lege” (Romani 3:21).
„Sântem izbăviţi de Lege” (Romani 7:6).
„Le-am dat Legi care nu erau bune, şi porunci prin care nu puteau să trăiască” (Ezechiel 20:25).
2:32 ♦ Şi iată ce mai scrie Pavel tot la capitolul 12 măcar ca tu n-ai observat:
Citeşte singur, mai întâi versetele între13-25.
Acum eu accentuez ceva foarte important care se află în aceste versete:
De exemplu în versetele 14 şi 15 combinat cu 17 el zice: „Legea este duhovnicească, dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului... nu ştiu ce fac, nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc... şi-atunci nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine”.
Deci cine-l împingea să păcătuiască? Auzi că duhul de păcat care locuia în el. Rezultă că nu el era vinovat de faptele sale. Cine o sădit duhul acela de păcat în el, dacă nu Stăpânul duhurilor? De ce afirm asta? Pentru că era vândut rob păcatului. Nu s-o vândut el însuşi cu de la el putere, ci a fost vândut de către Cineva care l-a creat.
2:33 ♦ În versetele 19 şi 20 Pavel accentuiază: „Binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac. Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel care face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine”. →Deci el măcar că voia să facă binele, primea putere doar să facă răul. Prin asta se înţelege că făcea ce era îndemnat să facă de o forţă interioară, independent de voinţa lui.
2:34 ♦ Versetele 23 şi 25 sunt şi mai edificatoare: „văd în mădularele mele o altă Lege care se luptă împotriva Legii primită de mintea mea, şi mă ţine rob Legii păcatului... Astfel dar cu mintea eu slujesc Legii lui Dumnezeu, dar cu firea pământească slujesc Legii păcatului”. →Observi că Pavel vorbeşte şi de o altă Lege necunoscută şi deosebită pe care a descoperit-o, în afară de Legea pe care el o cunoştea şi o accepta? Dacă nu vezi încă, încearcă să renunţi la măhramă!
2:35 ♦ Este exact ce se întâmpla cu Pilat care voia să-L elibereze pe Domnul Isus, dar puterea de sus era dirijată doar să-L răstignească. Ce-I zicea el Domnului Isus?
„Nu ştii că am putere să Te răstignesc, şi am putere să-Ţi dau drumul? (Ioan 19:10). Auzi ce fel de puteri considera Pilat că are. El nu era conştient că avea doar un singur fel de putere. Şi mă bazez pe răspunsul Domnului:
„N-ai avea nicio putere asupra Mea dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus”(v11).
Rezultă că o putere de sus tot avea Pilat, dar funcţie de desfăşurarea evenimentelor se observă că a avut doar puterea de a-L răstigni pe Domnul, nicidecum cea de eliberare. De ce? Ca să se împlinească Scripturile. Deci nu a fost funcţie de ce voia Pilat, ci funcţie de puterea pe care o avea de sus.
Am comentat un pic şi citatul nr.9 care urmează, privind libertatea de alegere.
Citat 9: „Daca Legea lui Dumnezeu se afla in inima Fiului Sau, asa cum afirma profetia mesianica din Psalmi (40, 7. 8), in cine lovesc de fapt cei care se ating de aceasta Lege sfanta? Ei lovesc direct in inima Mantuitorului... Un singur lucru nu l-a facut si nici nu-l va face vreodata Dumnezeu: El nu ne va forta sa ascultam daca nu dorim sa o facem benevol. Libertatea alegerii este unul din stalpii pe care se sprijina guvernarea divina si ea va fi intotdeauna respectata.” ◄ Citat încheiat.
2:36 ♦ Tocmai am dat exemplul cu Pilat care n-a făcut după libertatea lui de alegere nimic, ci a făcut funcţie de ce îndemn a primit de la puterea pe care o avea de sus. Deasemeni am explicat la finalul predicii „Cuvântul este Sămânţa” despre respectarea de către Dumnezeu a libertăţii de alegere a omului, dar şi în comentariile „Voinţa suverană a omului” pe care le găseşti în blogul „Fără Măhramă”. E bine să te documentezi înainte de a mai publica o nouă predică pentru ca să nu mai continui a duce în rătăcire pe cititori. Şi nu uita că în înima Mântuitorului nostru se află o altă Lege a lui Dumnezeu, nicidecum cea la care faci referire. De aceea a venit EL să întărească Legea dată prin Moise, tocmai ca să nu poată fi ţinută indiferent de străduinţe. Legea lui Moise trebuia neapărat să înmulţească păcatul, nicidecum să asigure calea spre mîntuire. Dacă în inima Domnului ar fi fost Legea lui Moise, n-ar mai fi fost EL fără de păcat, iar gura Lui n-ar mai fi fost lipsită de vicleşug (vezi 1Petru 2:22 Isaia 53:9).
2:37 ♦ Deci ce se propovăduieşte de la amvoane? Legea care înmulţeşte păcatul.
Păcatul fiind ceva rău (înmulţindu-se prin aplicarea Legii), de ce se mai promovează Legea?
Se impune Legea prin ignorarea efectului ei... ca fiind o „condiţie” a mântuirii.
Adică se adoptă ceva deosebit de nociv şi de fals, iar lumea nici măcar nu bagă de seamă.
De aceea eu propun ca să se scoată din Biblie versetele acestea pe care le-am adus în discuţie, pentru că altfel se vor găsi şi alţii ca mine care vor avea motive de critică la adresa predicatorilor care proopovăduiesc Legea ca pe ceva strict necesar pentru mântuire.
