Cuvânt înainte
Era Duminica dinainte de Crăciun (19.12.2010). Decorul de afară era alb din cauza zăpezii proaspete de la ninsoarea din timpul nopţii. Fusesem adus din Spania cu maşina mea, de către Radu Luţaş din Satu Mare (str. Trandafirilor 55) la invitaţia fratelui Filu (pastorul bisericii din Hunedoara). Înoptasem la o pensiune ieftină din Haţeg la recomandarea telefonică a fratelui Filu. Plecasem cu o zi înainte de unde eram cazat (la Radu Luţaş acasă). Zăbovisem câteva ore la fratele Dascălu de la Cluj, unde mă aşteptau vre-o zece credincioşi curioşi să mă cunoască şi să discute cu mine despre predicile mele anterioare care i-au răscolit în învăţăturile lor standardizate. Cu această ocazie, văzând pe cei care mă intervievau, deveneam din ce în ce mai convins că bănuielile mele despre Radu Luţaş (precum că acesta era o neghină umană) se adevereau cu precizie, măcar că el venise din România cu avionul ca să mă aducă din Spania pe cheltuiala lui... nu din omenie, nici din gânduri caritabile. El voia să se aleagă cu autoturismul meu aproape nou, prin mijloace viclene foarte periculoase. Pe drumul lung al Europei, imediat după plecarea de la Roma, chiar atinsese subiectul sinuciderii cu privire la mine, aşa ca o posibilitate de evadare din lumea asta potrivnică mie.
Dumnezeu îmi arătase în seara zilei de vineri 17.12.2010 capcana în care am fost atras, după ce un arc electric (ca de la sudură) a apărut în condiţii foarte ciudate, când Radu Luţaş apropia cablul încărcător de laptopul lui (în intenţia de a-l folosi), manevră care îi era atât de obişnuită fără asemenea pericol. Practic este imposibil a se forma un asemenea arc electric la o tensiune atât de mică (19V). Plus că nici izolaţia nu permite. Dar acel arc electric i-a prăjit toată placa video a laptopului. Nu ştiu cum o fi făcut el rost de o altă placă video, şi nici după cât timp (probabil cu ajutorul lui Costel, specialistul din Satu Mare în depanarea calculatoarelor).
Imediat după aceea mi-a fost atât de rău încât am vomat tot ce-mi dăduse el de mâncare recent. Astfel mi-a dispărut urticaria care apăruse ca din senin. Simţeam ficatul umflat. Ochii mi-erau înroşiţi. Arsura din gât, de pe toată lungimea esofagului îmi dădea senzaţia neplăcută de greaţă pe care nu o puteam astâmpăra cu nimic. Limba mi-era umflată şi sângera. Dispăruse apoi şi starea de ameţeală ce dacă ar mai fi persistat poate că aveam să cad într-un soi de leşin din care probabil că nu mi-aş mai fi revenit ca să mai predic la Hunedoara vre-odată. Şi toate astea după ce în prealabil mi-a fost sugerată cu multă insistenţă ideea sinuciderii. N-am spus nimănui ce m-i se indicase, nici ce-am aflat şi ce am simţit, deoarece ceva/cineva din mine mă îndemna insistent să tac. Şi am tăcut. Dacă nu tăceam, ar fi existat noi atacuri la adresa mea, cu riscuri enorme. Am reuşit să mă stăpânesc ca şi cum totul ar fi fost în ordine, măcar că cei care mă găzduiau se aşteptau la cu totul altceva din partea mea. Astfel ei văzând strategia lor că se blocase undeva, au preferat să continue aparenţele de gazde ospitaliere şi de a-şi aduce aportul în deplasările de misiune religioasă pentru care eram chemat şi mă pregătisem. Voi explica amănunte cât de curând.
„Predestinare”
19.12.2010 Hunedoara
autor Valentin Trifan
După jumătate de an, am aflat întâmplător (n-a binevoit nimeni să mă anunţe, decât Dumnezeu) că a apărut pe You Tube prima mea predică video, atunci când am acceptat să fiu filmat (mediatizat sonor şi vizibil). Astfel am vizionat şi eu, şi-am ascultat tot ce am predicat, constatând că din viteza expunerii am mai strecurat şi greşeli grave neintenţionate dar inacceptabile. De exemplu în videoclipul 02 (paragraful 2:6) in loc să zic „Noul Testament” am zis „Vechiul Testament” acolo unde era vorba de slobozenie. Am mai dat de înţeles că Avraam l-ar fi conceput pe Ismail în burta roabei Agar, când el avea 75 ani în loc de 85 ani. Deasemeni în videoclipul 03 (paragraful 3:10) unde relatam despre Iov, am zis că satan plângea în inima lui după cei 10 copii, etc. Iar fratele Filu m-a prezentat ca şi cum eram original din Oradea, pe când eu sânt din Iaşi.
De aceea din respect pentru credincioşii care vizionează predica, dornici de hrană spirituală calitativă, m-am simţit dator să trec la Titrarea, revizuirea, completarea şi corectarea predicii de la Hunedoara.
Probabil că aş fi descoperit mai devreme dacă nu aveam alte preocupări cu autorităţile surde şi mute ale Statului Român din actualul regim despotic care tărăgănează şi zădărniceşte soluţionarea cazului meu viz-a-viz de cel cu care mă prezentasem la adunare (ca invitaţi), şi care m-a jefuit de autoturismul meu, fiindu-mi în joc chiar şi dispariţia mea definitivă din decor. M-i s-a întâmplat ceva asemănător cu situaţia în care Avraam risca să-şi piardă viaţa dacă nu o ceda pe Sara (lui Faraon). Am explicat în predica „Spune că eşti sora mea” despre felul cum Avraam a supravieţuit prin deposedare de nevasta lui, de către Faraonul vremii, din cauza frumuseţii ei.
≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡≡
1
1:1♦ Mă uit la voi, şi voi vă uitaţi la mine. Nu ne cunoaştem, nu ne-am văzut niciodată... Vreau să mulţumesc fratelui Filu pentru invitaţia pe care mi-a făcut-o aici. Şi mulţumesc Domnului în primul rând pentru că m-a adus aici, făcând posibilă această adunare ca să vă vorbească EL prin gura mea, ceea ce EL vrea să vă transmită. Eu sânt nimic în faţa Domnului şi EL m-o ales pe mine ca să vă vorbească în aceasă dimineaţă ca să ascultaţi din Cuvântul Domnului. Domnul care din această cântare anterioară fiind Legea legilor. Vă spun mai târziu ce urmează în legătură cu Legea.
1:2♦ Acum aş vrea să citesc câteva versete din Biblie în ceea ce priveşte... vă rog să vă aşezaţi!... Cine a mai auzit despre mine ştie că eu predic foarte mult din Predestinare şi cred în aşa ceva. De aceea o să deschidem Biblia... cine are Biblia la îndemână... să deschidă în Efeseni la capitolul 1, pagina 1144, începând de la versetul 3, şi voi citi:
„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. În EL, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi”. şi mă opresc deocamdată aici.
1:3♦ Haideţi să vedem ce spune aici în continuare! Este vorba despre un plan pe care Domnul L-a alcătuit în Sinele Lui. Când L-a alcătuit? L-a alcătuit înainte de întemeierea lumii când nu eram nici eu, nici voi. Niciunul din noi nu eram atunci. Deci judecăţile au fost făcute atunci... am găsit în Biblie asta, şi o să adaug mai târziu... că judecăţile au fost făcute atunci când nu era nici un om pe faţa pământului. Deci nu depindea pe vremea aceea de faptele fiecăruia, ce anume să facă fiecare-n parte ca să fie mântuit.
1:4♦ Mă duc înapoi la versetul 4 unde zice aşa: „Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii”. Deci nu acuma ne-o ales EL, ci ne-o ales înainte de existenţa noastră „ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui”. EL ne-o avut ca imagine, ca un gând al Lui... eram în gândurile Lui urmând să ne scoată de acolo spre a ne manifesta după cum plănuise în Sinele Lui. Imaginaţi-vă că Domnul a vrut să facă din Avraam un popor cât numărul stelelor de pe cer. Dar Avraam încă nu exista. Dar când Avraam a devenit existent, Domnul i-a spus: „Voi face din sămânţa ta atâţia oameni încât nu se vor putea număra pe faţa pământului”. Avraam a crezut, şi această credinţă, Domnul i-a socotit-o drept neprihănire.
1:5♦ Unde eram noi când Domnul i-a promis lui Avraam aşa ceva? Eram undeva în Avraam. Eram undeva în gândurile Domnului care voia să-l înmulţească pe Avraam. Şi dacă voia să-l înmulţească, tot EL trebuia să şi împlinească, pentru că omul cu de la el putere nu poate să împlinească nimic. Măcar că noi, iată, ne rugăm şi zicem: „Doamne Te-aleg pe Tine” în cântările noastre, în rugăciunile noastre... dar EL de fapt ne-o ales înainte de întemeierea lumii. Şi EL ne iubeşte. Iar noi Îl iubim pentru că EL ne-o iubit mai întâi.
1:6♦ Şi-acum mergem mai departe şi zicem: Avraam împlinise 75 ani şi n-avea niciun prunc. Dar el a crezut că Domnul îl poate înmulţi. Şi dacă n-avea niciun prunc, nevasta lui (Sara) îi zice la un moment dat: „Măi... poate că totuşi din roaba noastră Agar ne v-a da Dumnezeu un prunc. Împreunează-te cu ea... eu ştiu!? cine ştie?”. Şi i l-o dat pe Ismail. Dar Avraam era de 85 ani când la vârsta aceea un bărbat... mă rog; ştiţi despre ce este vorba. După aceea mai trece un timp şi Domnul îi zice: Nu Ismail este fiul făgăduit, ci cel ce se va naşte din Sara. Mai trec apoi 10 ani şi nu apare nimic la orizont, după ce trecuseră alţi 10 ani de când Domnul îi făcuse făgăduinţa înmulţirii lui.
1:7♦ Dar când Avraam avea 99 ani (vă imaginaţi ce vârstă interesantă), Domnul se prezintă la Stejarii lui Mamre şi-i zice: „Sara pân’ la anul va avea un prunc”. Şi Avraam n-o zis: „Ştii Doamne că nu mi-ai dat până acuma”... S-o fi gândit în sinea lui că la o vârstă aşa de înaintată „cum o să am eu aşa ceva?”. Şi Sara la rândul ei, în cort, stând cu spatele... (Domnul stătea şi EL tot cu spatele) şi râzând în sinea ei... la vârsta ei de 89 ani cum o să mai zămislească? Şi Domnul a zis: „de ce-a râs Sara? este ceva prea greu pentru Domnul?”. La Domnul este totul posibil. Ce este imposibil la Domnul? Că Domnul cheamă lucrurile care nu sânt ca şi cumar fi. Şi ele apar.
1:8♦ Acum să ne gândim în acest fel. Dacă Domnul i l-o dat pe Isaac aşa după cum promisese... după aceea Avraam l-o crescut împreună cu Sara, de când Ismail avea deja 14 ani... şi după ce mai trece încă o perioadă de 40 ani, a trebuit să apară Rebeca ca nevastă în viaţa lui Isaac. Ştim cu toţii că Avraam după ce l-o căsătorit pe Isaac, s-a recăsătorit şi el (trecut de vârsta de 140 ani) cu Chetura cu care a mai avut alţi 6 copii.
1:9♦ Dar vreau să ajung la Rebeca care era starpă, aşa cum fusese şi soacra ei pe care nu o mai prinsese în viaţă. Şi Domnul a făcut prin Abimelec în aşa fel ca să poată zămisli. Ştiţi povestea. Astfel că la un moment dat, în burta ei erau doi prunci. Erau Iacov şi Esau. De aici începe „Predestinarea” pe care vreau s-o scot în evidenţă. Ce putea să facă Esau în burtă la Rebeca ca să nu fie urât de Domnul? Că Domnul a zis: „Pe Iacov l-am iubit, şi pe Esau l-am urât” când ei nu puteau să facă absolut nimic, nici o faptă bună sau rea. Nici una. Că nu puteau. De când erau ei în situaţia asta? Din veşnicii. De atunci de când ei nu existau. De atunci de când EL plănuise aşa în gândurile Lui. De atunci când încă nu era lumea întemeiată. Asta presupune că ei nu puteau să facă nici o faptă a Legii. Iar acum, măcar că existau ca prunci nenăscuţi, în burtă la Rebeca, deasemeni erau neputincioşi de a face fapte prevăzute de Lege. Că nu aveau cum. Erau acolo... ce fapte puteau ei face? Ce decizie putea să ia Esau de la el putere ca să nu mai fie urât de Domnul? Nici o decizie. Nu era nici o vină în Esau. Nici una. Nu era nici un merit în Iacov că era iubit. Nici un merit. Şi totuşi Domnul a zis: „Eu pe Iacov l-am iubit”. Aşa am hotărât Eu, aşa rămâne, bătut în cuie. Dar pe Esau l-am urât veşnic”.
1:10♦ Şi ce face Domnul ca să demonstreze că de fapt... Măcar că primii născuţi sânt închinaţi Domnului... EL stabilise: „Eu vreau ca Esau să se nască primul. Şi demonstrez lumii că fac ce vreau Eu, nu ce am zis Eu (cândva) că primul născut trebuie să fie închinat Domnului. Nu domnule. Poftim, ai calitatea de prim născut (Esau)... ieşi afară primul... ieşi în lume... şi-l scot al doilea pe Iacov”. Şi L-o scos al doilea pe Iacov.
1:11♦ A trecut timpul... unul era într-o parte, altul în altă parte... Isaac devenise bătrân nemaivăzând suficient de bine. Cine i-o permis lui Isaac să nu mai vadă? De ce? Oare nu era planul Domnului ca să nu-l mai recunoască pe Esau la vremea împărţirii binecuvântărilor? Că doar el ştia că Esau era primul născut. Nu? Ce, Isaac a orbit cu de la el putere? A vrut el neapărat să nu-l recunoască? Nicidecum. Nu s-o lăsat cu de la el putere înşelat. Dumnezeu a vrut ca să se împlinească planul Lui, ca un fel de scenariu pe care l-o pus din timp înainte, să se petrecă lucrurile de o aşa manieră încât Rebeca să-i zică lui Iacov: „Du-te tu şi-i fă ciorba/mâncarea tatălui tău, şi ce mai trebuie acolo, şi lasă că Esau se duce el... e treaba lui. Nici o problemă”. Ştiţi, deja după ce-şi vânduse dreptul de întâi născut...
1:12♦ Şi-atunci, bineînţeles că Iacov primeşte toate binecuvântările, iar lui Esau nu-i mai rămâne absolut nimic. A plâns Esau. El a vrut să fie-n voia Domnului. El a vrut să fie plăcut Domnului. Ce n-o vrut el să facă pentru Domnul? Că chiar a vrut. Ştia că era primul născut şi că neapărat el trebuia închinat Domnului. Că aşa era scris în Lege. Dar până la urmă, chiar dacă el s-o agitat, chiar dacă el o plâns, nu s-o putut face absolut nimic pentru el. Absolut nimic. Eu zic în continuare că Esau n-o avut nici o vină, iar Iacov n-o avut nici un merit. Alegerea-I aparţine Domnului. EL face ce vrea cu fiecare în parte din noi.
1:13♦ Şi dacă e să mă duc chiar mai sus, adică mai la început. Adam şi Eva. Unde era Eva când Domnul l-o creat pe Adam? Nicăieri. Era într-o coastă a lui Adam. Dar Adam nu ştia. Dar unde era Adam înainte de a fi existat? înainte de a-l fi făcut Domnul. Unde era Adam? Era în gândurile aceluiaş Dumnezeu care l-o creat. De atunci de când Dumnezeu îl avea în gândurile Lui (încă nu era modelat din ţărână). Atunci EL a hotărât ce şi cum să facă cu Adam ca să-l înmulţească. Intenţia Lui era ca să-l înmulţească pe Adam. După aceea îl formează pe Adam, şi Adam arăta ca o statuie. Nu mişca sub nici o formă. N-avea cum. N-avea putere să mişte. Când a mişcat Adam? După ce Domnul i-o suflat suflare de viaţă în nări.
1:14♦ Cine/ce era/intrase în Adam? Acelaş Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu intrase în Adam. Dumnezeu fiind Duh (Ioan 4:24). Şi EL voia să Se autoînmulţească. Cum? Păi stai domnule să vedem cum! Că Domnul o avut în gând şi cum anume trebuie înmulţit Adam. Şi-atunci ce face? Îl secţionează pe Adam, după un somn adânc care l-o pus acolo în el, şi scoate din Adam, o extrage pe Eva. Le dă poruncă: „Înmulţiţi-vă, umpleţi pământul...”. Asta fiind prima poruncă dată omului. Şi-i mai dă încă o poruncă. „De pomul ăla... vezi că acolo sânt mai mulţi pomi în Grădină... de pomul ăla să nu te atingi, ca nu cumva în momentul când te-ai atins... gata, ai murit în ziua aceea”.
1:15♦ Problema este că ei au ascultat şi-au zis: „Doamne, nu ne atingem de pomul acela. Iată, vom mânca din toţi pomii aceştia, dar de acela nicicum nu ne atingem”. Erau foarte ascultători în privinţa asta. Dar totuşi la una din porunci ei nu dădeau ascultare şi nu o executau, nu o puneau în practică. Ei erau goi şi nu le era ruşine. Da nu se împreunau ferit-a sfântul. Nicicum. Şi Domnul o pus mădularele acelea de împreunare pentru înmulţire... le-o pus la fiecare-n parte aşa cum o trebuit să le pună. Dar ei nu le foloseau.
2
2:1♦ Şi-atunci or stat ei şi s-or gândit... dar ei nu aveau îndemnul/startul. Ei nu aveau îndemnul de împreunare. Nicicum nu-l aveau. Deci cineva trebuia să-i îndemne la aşa ceva. Cine oare? Atunci Dumnezeu dacă n-ar fi vrut ca ei să guste... dacă spunea: „Eu nu vreau să se guste din pomul cunoştinţei binelui şi răului”. Ce putea EL să facă? Domnule, tai pomul de la rădăcină... scot din rădăcină pomul ăsta al cunoştinţei binelui şi răului, şi omul nu-l mai găsea acolo, nemaiavând posibilitatea de a se mai atinge de el nicicum. După aceea putea să mai facă altceva. Putea să zică: „De ce să-i las Eu pe Adam şi Eva singuri? Eu vreau să fiu în prezenţa lor ca să-i îndrum, să le explic... uite domnule, din pomul acela aşa se întâmplă dacă cumva ai mâncat, dacă ai făcut ceva, şi ca să nu faci, mai bine stau lângă tine şi te educ de-aşa manieră încât să nu mori de loc şi să te înmulţeşti”. Plus de asta EL putea să mai facă şi altceva. Putea să-i spună pomului acela: „Eu nu-ţi mai dau putere pomule ca să te ocupi de oamenii aceştia. Să nu cumva să te atingi de ei”. Cine era pomul cunoştinţei? Şarpele. Da? „Nu-ţi mai dau voie să te atingi de ei sub nici o formă”. Şi el dacă nu-i dădea voie, nu se atingea. E clar.
2:2♦ Dar Domnul ce-o făcut? S-o dus deoparte, şi-o stat, şi-o privit prin binoclu de undeva ca să nu fie văzut. Bine, că EL putea să nu aibă nevoie de binoclu, dar am zis aşa ca o parafrazare. I-o lăsat pe oameni acolo în Grădină, şi vine şarpele. Şarpele, vă rog să mă credeţi, eu sincer să fiu eu nu-l văd pe ăla vechi cum îl văd pe ăsta nou de acum. Deci şarpele Edenic de acolo... dacă acel Cain era de la cel rău, că am găsit în Biblie scris, şi Cain arăta a om, tatăl său cum arăta? Tot a om arăta. Ce sameni aceea răsare. Dacă în burta Evei ar fi fost semănată o sămânţă de şarpe n-avea cum să iasă om. Deci şarpele a venit acolo, a vorbit... avea putere să vorbească şi să amăgească. Amăgirea, eu zic după mine că era cuprinsă în planul Domnului, că dacă nu era cuprinsă, ea nu se împlinea. Şi vine acolo şi zice: „Vedeţi că dacă voi veţi mânca din pom, voi veţi ajunge ca Dumnezeu, veţi fi una şi alta”... multe şi mărunte. Eva o privit la el şi i s-o părut interesant.
2:3♦ Ne uităm în Biblie să vedem dacă-i chiar aşa, ca să nu greşesc... Este scris aşa: „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit”. Auzi cum era pomul! Eu mă uit şi la pomii ăştia, mai sânt şi ei aşa... dar ăla nu era ca un pom oarecare. „şi pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, a mâncat, a dat şi bărbatului ei care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el”. Deci atenţie mare! Cine i-a dat lui Adam să mânce? Eva. Da? Nu a luat el. Nu el a păcătuit. Vedem în continuare dacă citiţi la capitolul 4 din Geneza, că Adam nu a fost blestemat de Domnul. Pământul a fost blestemat din cauza lui. Eva nu a fost blestemată de Domnul, ci doar pântecele ei a fost blestemat (îţi voi înmulţi durerile la naştere). După aceea, satan care măcar că a fost prezent acolo fiind direct implicat în toată povestea, nu a fost blestemat de loc. El trebuia să execute întocmai. Că dacă nu trebuia, sigur Dumnezeu l-ar fi blestemat.
2:4♦ Vedem aici că pe şarpe, l-a blestemat Domnul. În acel şarpe era satan tot aşa cum în Iuda (Iscarioteanul) era satan. Uitaţi-vă ce-i zice şarpelui! „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, eşti blestemat între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp”. Deci el ce era? Era o vită, o fiară, care avea formă de om, totuşi. „În toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână”. Ce-nseamnă asta? Asta înseamnă că el dacă a fost blestemat să se târască pe pântece, rezultă că Domnul i-o luat picioarele. Deci nu mai avea picioare. Gata. Şi a trebuit să mănânce ţărână, nu ce mânca el de obicei. „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei, aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zrobi călcâiul”.
2:5♦ Pentru că vreau să mă axez pe „Predestinare” o să mă opresc aici cu subiectul ăsta, ca să vedem mai departe ce se poate întâmpla în viaţa omului, pentru că Legiuitorul... aţi văzut că m-am referit aici că Domnul este Legiuitorul. Este Legea legilor. Aşa suna cântarea. EL o dat Legea. Şi-o dat-o prin Moise. Avraam n-o cunoscut legea aceea. Isaac n-o cunoscut legea aceea. Iacov n-o cunoscut legea aceea. Abea mai târziu, Moise, prin Moise, Domnul a dat asemenea Lege. Această Lege a avut efect tot Vechiul Testament. Toate învăţăturile erau în aşa fel încât trebuia să se respecte Legea. Ce era Legea aceea? Era normă de conduită în societate. Dar în toată Legea nu găseşti acolo, un articol măcar care să dea mântuirea. Legea doar omoară. Doar osândeşte. Şi-acuma vine Domnul Isus, şi zice în Romani 10:4 că EL... „Hristos este sfârşitul Legii”. Deci acelaş Dumnezeu care a dat Legea, a şi abrogat-o.
2:6♦ Şi constatăm că Noul Testament vine cu învăţătura slobozeniei. Şi dacă-i aşa, înseamnă că eu funcţie de Lege nu mai am nici-o obligaţie. Deci nu mai am nici-o obligaţie să păzesc Legea. De ce? Asta nu înseamnă că de-acuma depravare totală, nu înseamnă că de-acuma mă apuc de furat, nu înseamnă că de-acuma tâlhăresc, nu înseamnă că de-acuma mă apuc de cine ştie ce infracţiuni. Nu. Dacă Duhul Domnului este în mine, şi-n tine, şi-n tine, şi-n oricine altcineva, păi EL nu ne va lăsa să facem chestiile astea. Legea nu mai este scrisă ca slovă. Este-n inima fiecăruia din noi. Deci nu putem să facem ce vrem noi. Este scris: „Voi nu puteţi face nimic fără Mine”. Eu fără Domnul nu pot să fac nimic. Nici tu. Nici tu. Nimeni. Şi dacă nu putem face nimic fără EL, noi înseamnă că sântem dependenţi de EL. Şi fiecare din noi sântem mădulare ale aceluiaş Domn. Exact cum piesele jocului de şah nu pot face nimic de la ele putere pe tabla de şah fără a fi mişcate de jucători.
2:7♦ Eu dacă sânt mădular în Domnul... nu ştiu ce fel de mădular sânt eu în Domnul, că acuma m-o pus să vorbesc... dar pot să fiu o mână. De exemplu mâna asta. Mâna dreaptă. Ce fac eu cu mâna asta? Eu vreau să fac cu ea ceva. Şi iau... uite ce fac! Iau acest pahar, şi mă uit la el aşa şi zic că-i prea plin. Nu-mi convine. Îl pun la loc, şi-l iau pe ăstalalt care nu-i aşa de plin. Ce face mâna asta? Face cu de la ea putere ce vrea ea? Sau face ce vreau eu? Face ce vreau eu. Mâna nu se duce că vrea ea acolo, ci eu o duc acolo unde am nevoie. Eu vreau s-o duc acolo, nu ea se duce de capul ei acolo. Deci în condiţiile astea am vrut să vă arăt că dacă eşti mădular în Domnul, indiferent cine-i fi, tu nu poţi să faci nimic de la tine putere. Faci exact voia Domnului, ceea ce EL vrea să facă cu tine. Domnul te-ndeamnă ca să faci... bine sau rău. Nu contează, funcţie de planurile Lui.
2:8♦ Să vă dau un alt exemplu. Sanherib o fost trimis să împresoare Ierusalimul. O venit cu armată puternică, cu care de luptă... puzderie de oameni erau acolo. Ostaşi înarmaţi până-n dinţi, cum era pe vremea aceea. Ezechia fiind împărat în Ierusalim, o văzut că nu mai avea nici o posibilitate de a ieşi din cetate. Ierusalimul fiind împresurat, nu-i mai rămânea decât să consume toate proviziile existente, că dinafară nu mai primeau absolut nimic, şi încet-încet avea să se instaleze moartea tuturor acelora existenţi în cetate. El se roagă Domnului zicându-I: „Doamne, ce să fac? Ăştia mă căsăpesc imediat. Ce fac eu în condiţiile astea? Oamenii aceştia care sânt în Ierusalim, îngădui Tu ca să fie nimiciţi in halul acesta?”. Atunci Domnul îi zice: „Să nu-ţi faci nici o problemă (acelaş Domn care i-o adus, că doar EL l-o adus pe Sanherib), Eu voi pune în el un duh care-l va face ca la auzirea unei veşti să se întoarcă înapoi în ţara lui şi să moară acolo de sabie”.
2:9♦ Ce-o făcut Dumnezeu cu Sanherib? O pus un duh în el care să-l facă să se întoarcă înapoi în ţara lui. Problema este; o făcut Sanherib ce-o vrut el? N-o făcut ce-o vrut el. El a fost adus de Domnul, simţind îndemnul acesta ca şi cum ar fi fost de la el putere... că el se manifesta că şi cum avea atâta putere încât oştaşii îi răspundeau, executau şi ascultau de el, ş.a.m.d. Dar în realitate nu era aşa. Domnul l-o adus acolo şi tot Domnul l-o dus înapoi. Ca după aceea acelaş Domn să şi împlinească Cuvântul Lui, să-l omoare prin sabia fiilor lui când se închina la Nisroc care era dumnezeul lui pe vremea aceea. Acuma dacă voi vreţi eu pot să vă arăt exact unde este, la 2Regi 19:7, ... am un lapsus acuma, dar n-o să mă fac de ruşine... vă spun imediat.
2:10♦ O să ne uităm în continuare la duhul de minciună care l-o pus acelaş Dumnezeu în gura celor 400 de prooroci ai lui Baal. Ahab fiind rege pe vremea aceea, iar Domnul voind să-l nimicească. De aceea i-o dat în gând lui Ahab să meargă şi să lupte împreună cu Iosafat împotriva Ramotului din Galaad. Intenţia Domnului fiind ca Ahab să fie omorât acolo în timpul desfăşurării luptelor. Aşa era planul Domnului. În aceste condiţii Ahab era entuziasmat şi ar fi vrut să aibă biruinţă, să se întoarcă cu lauri, etc. Dar Domnul îi spusese cu ceva timp în urmă prin Ilie: „Câinii îţi vor linge sângele în via lui Nabot”. Numai că el n-o băgat în seamă.
3
3:1♦ Dacă Dumnezeu a zis aşa, rezulta că numaidecât aşa trebuia să se şi întâmple. Numai că Ahab în discuţia cu Iosafat adaugă şi spusele celor 400 de proroci care-l îndemnau să meargă la acea luptă încredinţându-l de biruinţă şi izbândă. Şi toţi au vorbit la fel. Dar Iosafat mai voia încă o dovadă-n plus, zicând: „Nu mai este şi alt prooroc aci în Israel pe care să-l mai întrebăm? Parcă totuşi n-aş avea încredere în mulţimea de prooroci ai lui Baal, măcar că-s 400”. Ahab răspunde: „Este unul... proorocul Mica. Dar mă enervează că zice numai de rău. Mă supără. Vorbeşte mereu împotrivă”. Dar l-o adus. Când a venit Mica, el a zis aşa: (vezi 1Regi 22:19-22)
3:2♦ „Ascultă, dar, cuvântul Domnului! Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Lui de domnie şi toată oştirea cerurilor stând lângă El, la dreapta şi la stânga Lui”. Ce-nseamnă asta? Era ca un fel de şedinţă cu înscrieri la cuvânt acolo, cu toţi îngerii din ceruri. „Şi Domnul a zis: "Cine va amăgi pe Ahab, ca să se suie la Ramot din Galaad şi să piară acolo?” Deci cine a fost cu iniţiativa? Dumnezeu. Da? Că se zice (prin denominaţiuni) că Domnul nu poate să facă rău nimănui. Şi am observat că lui Sanherib i-o făcut rău. Şi-acuma observăm că şi lui Ahab îi face cam acelaş fel de rău. „Şi au răspuns (dintre îngeri) unul într-un fel, altul într-altul. Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului şi a zis: "Eu îl voi amăgi." Domnul i-a zis: "Cum?" "Voi ieşi", a răspuns el, "şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui." Domnul a zis: "Îl vei amăgi şi-ţi vei ajunge ţinta; ieşi şi fă aşa!”.
3:3♦ Duhul acela nu avea nici o putere de a face aşa ceva. El doar s-o pus la dispoziţia Domnului, ca potenţial, ca intenţie, ca o posibilitate de împlinire a ceea ce Dumnezeu voia. Şi i-a zis: „eu vreau să fiu aşa; un duh de minciună în gura tuturor proorocilor lui Baal” ca potenţial. Totuşi, până ce Domnul nu i-o dat putere să execute întocmai, el n-o putut să facă aşa ceva. Adică atunci când Domnul i-o zis: „ieşi şi fă aşa!”. Şi el o făcut aşa. Atunci toţi proorocii aceia au fost induşi în eroare şi-au spus aşa cum era hotărât dinainte de Domnul (predestinare). Ei au proorocit exact cum era duhul acela de minciună în gura lor. De ce? Pentru ca Ahab să ţină cont de încurajarea lor şi să-l ignore pe Mica care spunea adevărul.
3:4♦ Ahab pleacă la războiul amintit, împreună cu Iosafat, dar uzează de o strategie cu schimbarea hainelor între ei doi, care gândea el că l-ar pune la adăpost de un eventual pericol, în urma unei îndoieli care i se cuibărise-n suflet. Imaginaţi-vă că el s-o gândit: „taci că totuşi e ceva; e posibil să fie ceva... Iosafat, ia tu hainele mele de împărat, îmbracă-te tu cu ele, ca să-i inducem în eroare pe ostaşii inamici”. Iosafat s-o îmbrăcat cu hainele lui Ahab. Dar oştirea inamică au primit dispoziţie să nu se atingă de nimeni altcineva, să nu iasă la atac în mod neînţelept, să lupte doar pentru autoapărare, căutând capturarea sau uciderea împăratului Ahab pe care-l cunoşteau. Ei îl cunoşteau şi pe Iosafat pe care nu voiau să-l omoare, nici să-l captureze. Iar Ahab ştia despre aceste amănunte. De aceea a şi făcut schimbul de haine.
3:5♦ Bineînţeles că ostaşii inamici când au ajuns ameninţători la cel pe care-l credeau ca fiind împăratul Ahab, au avut surpriza să vadă alt chip în hainele împăratului lui Israel şi să audă din ele ţipătul lui Iosafat. Că era cât pe ce să-l omoare. Aşa l-au lăsat în pace, continuând să-l caute e Ahab care nu era de găsit în haine schimbate. Dar ca să se împlinească totuşi ceea ce Domnul a plănuit a împlini, o săgeată trasă de un anonim (nu se ştia cine a tras-o) la întâmplare, se duce/zboară şi se înfinge în încheietura din umăr (de sub braţ) a mâinii lui Ahab, secţionând artera principală de alimentare a acesteia, acolo unde platoşele metalice lăsau loc de mobilitate a braţului. Astfel că era imposibil de făcut un garou spre a opri sângerarea. Dacă rana străpunsă ar fi fost la încheietura de la cot, sigur că un garou desupra ar fi oprit sângerarea, după care ar fi rezolvat el cumva săgeata aceea s-o extragă, pe când aşa era imposibil. Degeaba o extrăgea. Sângele venea pompat direct de la inimă, ţâşnind cu putere afară, astfel încât să aibă ce linge câinii în via lui Nabot şi unde să se scalde curvele, aşa după cum fusese Cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ilie.
3:6♦ Auzi unde se afla Ahab când săgeata l-a străpuns! Exact în via lui Nabot. Şi el doar auzise din gura lui Ilie unde anume câinii îi vor linge sângele în care se vor scălda şi curvele. Cum de n-o evitat el locul acela? Mă gândesc că dacă el ocolea via lui Nabot, sângele lui n-ar mai fi fost lins de câini nicăieri şi nici nu mai avea în ce să se scalde curvele. Poate că nu l-ar fi nimerit nici săgeata. Este ceva asemănător ca la jocul de şah. Domnul ca un jucător desăvârşit, te duce acolo unde EL vrea să te sacrifice doar în felul cum plănuieşte în gândurile Lui, cu multe mişcări anticipate dinainte. Dacă Ahab ar fi ocolit via lui Nabot, eu n-aş mai fi avut nici un motiv să predic azi despre Predestinare deoarece Domnul ar fi fost zădărnicit în planurile Sale de creaţia Sa care i-ar fi dat peste cap strategia. Dar cum strategia Domnului anunţată din timp prin Ilie s-a împlinit, eu n-am cum să nu văd predestinarea aşa cum mulţi predicatori actuali se încăpăţânează să nu o vadă.
3:7♦ Eu vreau acuma să mă ţin de cuvânt, şi să ajung la duhul acela despre care ziceam că Domnul l-o pus în Sanherib, că mai devreme mă uitam la 1Regi... de aceea m-am şi rătăcit şi nu găseam... îmi cer scuze pentru asta... Căutăm la 2Regi 19:7 de unde citim: „Voi pune în el un duh care-l va face ca la auzirea unei veşti să se întoarcă înapoi în ţara lui şi să moară ucis de sabie în ţara lui”. Corect. Deci n-am greşit unde am făcut trimiterea, dar cum eu căutam la 1Regi fără să bag de seamă... era normal să nu văd versetul cu pricina. Dar iată că acum am reparat greşeala. Şi căutăm la versetul 37, tot din capitolul 19, unde zice aşa: „Pe când se închina în casa dumnezeului său Nisroc, fii săi Adramelec şi Şareţer l-au ucis cu sabia şi au fugit în ţara Ararat”. Deci s-o împlinit exact cum Domnul hotărâse a se împlini (predestinare).
3:8♦ M-am mai consultat şi cu alţi credincioşi foarte... care-L iubesc pe Domnul... dar care cred în Liberul Arbitru foarte mult. Eu în toată Biblia pe care am studiat-o atât cât Domnul mi-o dat s-o studiez... nu pot studia mai mult decât îmi dă Domnul... am observat că de Liberul Arbitru s-o bucurat doar David, o singură dată (nimeni altcineva) atunci când i s-o pus în faţă trei urgii, de către Domnul, prin care să fie lovit poporul. La care el a ales: „Mai bine să cădem în mâna Domnului decât să cădem în mâinile oamenilor”. Atunci cine a venit acolo de a omorât 70000 de bărbaţi care scoteau sabia? Cine a venit acolo? Îngerul Domnului. Nu zice c-ar fi venit satan. Nu. Nu satan a omorât, ci Îngerul Domnului. Şi el ar fi omorât în continuare dacă Domnul nu i-ar fi spus „Destul. Trageţi mâna” părându-i rău de răul acela care l-a făcut. Şi s-o oprit atunci. N-o mai omorât pe nimeni.
3:9♦ Hai să ne uităm la Iov un pic! Noi nu ştim în ce perioadă de timp a existat Iov. El era neprihnit înaintea Domnului în toate cele ce făcea, şi nu era neprihănit din cauza faptului că el se străduia să fie neprihănit, ci el era neprihănit pentru că aşa voia Domnul. Atunci Domnul face o şedinţă cu îngerii din ceruri (tot aşa cum am văzut că a făcut şi privitor la Ahab când a fost implicat un duh de minciună), unde vine şi satan neinvitat. Astfel că Domnul îl întreabă pe satan: „De unde vii satan?” „De la cutreierarea pământului Doamne, de un’ să vin?” „Dar pe robul Meu, Iov, l-ai văzut?” „L-am văzut Doamne, cum să nu-l văd?” „Ce părere ai despre el?” „Păi, Doamne, dacă i-ai dat cât unui împărat... cum să Te vorbească de rău? cum să Te blasteme? N-are decât cuvinte bune la adresa Ta. Dar dacă-i vei lua tot, el Te va blestema în faţă”. Şi-atunci Domnul îi zice: „Ţi-l dau pe mână. Fă-i ce vrei!
3:10♦ Atunci, satan, cu autoritate din partea lui Dumnezeu, cu autoritate din partea Creatorului său (că satan nu este la egalitate cu Dumnezeu, fiind doar o creaţie), cu autoritate din partea lui Dumnezeu, se duce şi-i ia tot. Dar tot. Omoară vite, omoară copii... cei 10 copii. Îi omoară. A rămas Iov sărac lipit pământului. Ce a zis Iov? „Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat (n-o zis c-o luat satan), Dumnezeu fie lăudat”. După toată povestea asta, măcar că Iov plângea în inima lui după cei 10 copii, după tot ce agonisise şi-i dispăruse... el ştia că nu era meritul lui, de aceea el a zis „Dumnezeu a dat” pentru că nu era meritul lui, nu el adunase atâtea din propiile lui puteri. Nu era el stăpânul puterilor ca să dispună de ele după bunul lui plac.
3:11♦ Apoi Dumnezeu face o altă şedinţă unde se prezintă din nou şi satan care este reîntrebat: „De unde vii satan?” „De la cutreierarea pământului Doamne, de un’ să vin?” „Dar pe robul Meu, Iov, l-ai văzut?” „L-am văzut Doamne” „Ce părere ai acum despre el?” „Păi, Doamne, ştii, ai avut dreptate, dar dacă ai umbla la sănătatea lui aşa ca să nu se simtă el bine, eu sânt convins că el te-ar blestema în faţă”. Şi Dumnezeu îi zice: „Ţi-l dau pe mână, numai cruţă-i viaţa”. Satan pleacă din nou cu autoritate de la Creatorul său, de la Dumnezeu... că el fără putere de la Dumnezeu, el este neputincios, este un înger neputincios de a face ceva. El nu poate să facă absolut nimic de capul lui, dacă nu primeşte putere de la Dumnezeu. Lui Iov n-o putut să-i facă nimic până n-o primit putere de la Domnul. Bineînţeles că o bubă rea îl macină pe Iov din cap până-n picioare... şi stând el pe o grămadă de gunoi, scărpinându-se cu un ciob de sticlă, nevasta lui îi zice: „Blastămă-L pe Dumnezeu! Poate te ia de pe faţă pământului şi ai scăpat”. La care Iov răspunde: „Femeie nebună, cum adică? să primim binele de-atâta timp, şi răul de ce să nu-l primim?”
3:12♦ De unde vine Binele şi răul? De la acelaş Dumnezeu. Deci dacă se predică prin tot felul de denominaţiuni... am văzut că se predică precum că Dumnezeu este foarte bun şi c-ar fi incapabil de a face vre-un rău. De-acord că face bine-n tot ce face, dar EL poate să facă şi rău. Că dacă nu poate, ar însemna să fie neputincios în ceva anume, ştirbindu-I-Se foarte mult din Atotputernicie. Deci ce-nseamnă a fi Atotputernic? Înseamnă că poate face inclusiv şi răul, nu numai binele. După aceea dacă ne uităm un picuţ mai atent, vom vedea că lumea este aşa cum o lăsat-o Dumnezeu, împărţită-n două categorii.
3:13♦ Părerea mea este cunoscută de mulţi care mă cunosc, dar amintesc aici despre pilda grâului şi a neghinei pe care mă bazez. Am constatat că sânt oameni de tip grâu şi oameni de tip neghină, măcar că au aceeaşi formă. Grâul, el are viaţa-n el, da are viaţa de aşa natură încât dă şi pe dinafară. Iar neghia, măcar că o sameni într-un pământ reavăn, pământ afânat pus la punct cu tot confortul asigurat, nu v-a răsări nimic. Dar nimic. Absolut nimic. Ea cu de la ea putere nu răsare. S-au făcut cercetări de tot felul, şi nimic. N-o ieşit nimic din sămânţa de neghină. Rezultă că neghina este moartă din start, dar se poate manifesta ca şi cum ar fi vie. Dar de ce nu apare ea cu de la sine putere? că nu poate. Nu i s-a dat puterea asta. Dar ea fură puterea de a răsări.
3:14♦ Cercetătorii au făcut tot felul de teste, pe tot felul de pământuri (pe tot felul de soluri), semănând grâu cu cea mai mare grijă, fain de tot, alese şi curăţate, fiind curăţată şi ţărâna să nu aibă vre-o boabă de neghină prin ea... erau şi camere de luat vederi pentru a se urmări evoluţia şi eventualele greşeli, timp îndelungat, cu laboranţi, cu tot ce trebuie... şi ce să vezi, măcar că au semănat grâu la încolţit, prima dată a ieşit neghina. O neruşinată de neghină... că aia a ieşit prima deşi nu fusese semănată de nici o culoare. A ieşit prima. Adică sameni grâu şi iese neghină. Ei cum vine asta? Ciudăţenie. După puţin timp a răsărit şi grâul, uşurel aşa, dar a răsărit. Numai că a răsărit alături de neghină. De ce este necesară neghina? Ca să omoare grâul căzut în pământ (semănat).
3:15♦ Domnul spune că dacă grâul nu moare, nu aduce roadă. Deci cineva trebuie să-l omoare. Cine-l omoară? Neghina. Dar neghina se clădeşte pe resturile materiale ale grâului, pe putreziciunea grâului. Se clădeşte pe aşa ceva, şi iese aşa de frumoasă şi la tupină, şi la floare... e super... de zici că-i mac văzându-i floarea. Aşa-i de frumoasă la floare. Şi grâul, săracul, iese şi el supărat, necăjit, gârbovit, dar are spic. Are mai multe boabe acolo. Aduce unul 10 boabe, altul cât are, cât aduce, 60-80... câte boabe poate să aducă fiecare. Dar aduce roadă cât îi el de supărat. Pe când neghina doar profită de existenţa grâului. Ce este neghina? Este un parazit, exact cum este vâscul care-i verde şi iarna, măcar că copacu-i fără frunze. Au căzut toate frunzele la copac, dar vâscul şade pe el fiind verde şi făcându-i în ciudă.
4
4:1♦ Această neghină (referitor la vâsc) verde iarna, obligă copacul să fie folosit ca şi vara, măcar că-ngheaţă afară, nelăsându-l a se odihni cum ar fi normal. Obligă copacul să-i trimită hrana/seva direct din rădăcină, prin vasele capilare din inima copacului, pentru ca ea să trăiască. Îl obligă pe copac. Copacul fiind supus împotriva firii şi împotriva legilor naturii, la muncă suplimentară şi gratuită. Aşa se întâmplă şi cu oamenii de tip neghină care trăiesc alături de noi şi pe spinarea oamenilor de tip grâu.
4:2♦ Ce sânt oamenii de tip grâu? Vă rog să mă credeţi. Oamenii de tip grâu n-au ce căuta pe acest pământ. Ei sânt străini şi călători pe acest pământ. Şi dacă ei sânt străini şi călători pe acest pământ, ei trebuie să suporte consecinţele la care îi supun băştinaşii. Pentru că oamenii de tip neghină sânt pe acest pământ băştinaşi. Şi ei vor... ce vor face ei? Vor avea parte de soarta pământului. Că pământul va fi nimicit. În Apocalipsa nu s-o mai găsit loc pentru el nicăieri în Univers. Că Domnul face ceruri noi şi un pământ nou. Nu s-o mai găsit loc pentru acest pământ. S-o terminat cu el şi cu băştinaşii săi.
4:3♦ Eu zic aşa. Cine este sămânţă din Domnul, simte ca Domnul. Cine nu este sămânţă de la Domnul, el doar extrage energia necesară ca să funcţioneze. Şi el astfel funcţionează, şi poate trăieşte chiar mai bine decât sămânţa din Domnul, mai bine decât mădularul Domnului. Poate trăieşte chiar mult mai bine. Super de bine trăieşte. Dar de ce? Uitaţi-va un pic la bogatul nemilostiv şi la săracul Lazăr. Ce era săracul Lazăr? Era bolnav şi sărac de când s-o născut şi până a murit. Iar bogatul nemilostiv a fost bogat şi sănătos de când s-o născut şi până a murit. Dar în momentul când Lazăr a murit, bogatul n-o mai putut trăi nici el. N-o mai putut, că n-o mai avut de unde să extragă seva/sursa de viaţă. Şi unul a ajuns într-o parte de prăpastie, iar altul în cealaltă parte a acelei prăpăstii. Astfel că la un moment dat, Avraam îi zice bogatului: „între noi şi voi este o prăpastie aşa de mare încât nu se poate trece dintr-o parte în cealaltă”.
4:4♦ Deschidem Biblia acuma la Matei 25... eu mi-am notat aici o grămadă de chestii... le şi iau de aici că nu ştiu ce se-ntâmplă, n-am ţinut pasul cu ele... Adevărul e că Domnul vorbeşte cum vrea EL, nu cum am pregătit eu. Deci la Matei 25 versetul 33. Sau mai degrabă de la 32. Zice aşa: „Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;” Auzi ce face Domnul acolo! Îi desparte. Caprele la stânga şi oile la dreapta. Da? O să vedeţi acuma că spune aici la versetul 33 „şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui”. Continuăm cu versetul 34. „Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: "Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii”. Auzi de când a fost pregătită! Cine erau în dreapta Lui? Oile. Da? Deci cei care sânt mădulare ale Lui. După aceea ce le zice celor din stânga lui? Găsim la versetul 41. Uitaţi-vă ce zice acolo! „Apoi va zice celor de la stânga Lui: "Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!”
4:5♦ Auzi că era pregătit şi aici. Asta înseamnă că era pregătit dinainte. Asta-nseamnă predestinare. Ce erau oamenii aceştia? Erau şi ei la fel ca toţi ceilalţi oameni, numai că ei erau în postură de capre. Nu erau în postură de oi. Ce făceau ei? Ei au primit lumina de la acelaşi Dumnezeu... şi dacă au primit-o, au şi folosit-o. Că acelaş Domn zice... că îi supără într-un fel... atunci când ei au zis: „Doamne, dar n-am făcut noi minuni în numele Tău? N-am scos noi draci în numele Tău? N-ai învăţat Tu pe oameni în uliţile noastre? N-am stat noi la masă împreună? Ei, cum poţi să zici că nu sântem de-ai Tăi?” Şi Domnul le zice: „Plecaţi de aici blestemaţilor. Nici nu vă cunosc”. Nici nu vă cunosc. Deci ce au făcut ei? oamenii de tip neghină. Or făcut şi ei exact ca şi oamenii de tip grâu. Dar ei fiind neghină sânt predestinaţi focului. Iar oamenii de tip grâu sânt predestinaţi să meargă în Hambar.
4:6♦ Deci neghina nu va ajunge nicicum în Hambar. Pentru că la pilda nunţii fiului de împărat este scris: „Împăratul a venit, s-a prezentat acolo unde deja nunta era în toi, şi unul din nuntaşi nu era în haine de nuntă. „Unde-ţi sânt hainele de nuntă?” l-a întrebat. Acela a amuţit. Nu ştiu ce şi nu ştiu cum... „A, nu ai haine de nuntă. Foarte bine. Legaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară”. Deci dacă o boabă de neghină va ajunge din greşeală în Hambar (cine ştie cum) ea este vizibilă, pentru că este neagră şi-i mai mică, şi n-are cum să nu fie aruncată de acolo. Pentru că dac-ar ajunge să faci pâine din ea, nu-i chiar... este toxică... nu-i chiar aşa o plăcere să mănânci pâine cu tot cu neghină la un loc. De aceea este despărţită în aşa fel încât neghină să fie sortită focului împreună cu paiele, iar grâul să ajungă în hambar. Exact ca piesele de la jocul de şah. Unele sânt albe iar altele sânt negre, măcar că au forme asemănătoare. Dar fiecare culoare la locul de care aparţine.
4:7♦ Fraţilor şi surorilor. Îmi pare rău că nu pot să stau mai mult în faţa voastră... eu aveam pregătită aici o predică de aproximativ 8-9 ore... dar dacă voi nu vreţi să mă ascultaţi mai mult decât atâta, eu nu ştiu ce să fac acuma... sincer să fiu eu nu mă pot opri, dar mie m-i s-o spus că la ora 12:30 să mă opresc. Acuma ce să fac? Pun limită şi eu aici. Poate că v-a veni o vreme când ne vom mai întâlni, cine ştie cum şi în ce condiţii... eu aş sugera fratelui Filu dacă ar putea el, să facă cumva, pentru că sincer să fiu, eu când mă pornesc, tare greu mă opresc. Acuma fac un efort deosebit, ştiţi... să facă cumva o adunare de durată mai mare, mai lungă ca timp aşa, ca să pot să mă încadrez... şi cred că şi-atunci depăşesc. Nu ştiu cum să fac. Dar acuma pentru că programul este program, Îi mulţumesc Domnului că mi-o dat ceea ce o vrut ca să vă spună, şi... totuşi, totuşi, vreau să vă mai spun ceva. Extraordinar. Chiar nu pot să mă opresc aici.
4:8♦ Uitaţi-vă ce spune aici! Despre cei care ei ziceau că slujesc Domnului. Ei spuneau în felul următor. ≡Cinci minute frate Filu. Vă rog! Da?≡ Ei spuneau: Domnule, noi am învăţat Teologia. A... nu ştiţi... eu n-am învăţat nici un dram de Teologie. Habar n-am eu de teologie. Dar ei au învăţat Teologia. Şi pentru că au studiat-o, ziceau că-s slujitori ai Domnului, străduindu-se să facă aşa cum era scris acolo în ce-au studiat ei la Institutul Teologic. Cine erau cei trecuţi prin şcolile teologice? Erau Fariseii, Cărturarii, Saducheii, Invăţătorii Legii, şi Preoţii cei mai de seamă. Ce le spune lor Domnul? „Am multe de zis despre voi şi de osândit în voi”. O, ce s-or supărat... O, ce s-or supărat... Priviţi ce le spune mai departe lor la capitolul 23 din Matei, versetele 13 şi 14. „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre. Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare osândă”. Cine să ia o mai mare osândă? Auzi cine! Cărturarii, Fariseii, etc, trecuţi prin şcolile Teologice.
4:9♦ A zis cumva Domnul către ucenici „Vai de voi”? N-o zis niciodată. Da? Bun. După aceea zice: „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul ca să faceţi un tovarăş de credinţă; (deci îl atrage în denomnaţiune) şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă” (vers. 15). Şi zice mai departe: „Vai de voi, povăţuitori orbi, (Auzi ce erau ei; Povăţuitori orbi măcar că au trecut prin Institutul Teologic) care ziceţi: "Dacă jură cineva pe Templu, nu este nimic; dar dacă jură pe aurul Templului, este legat de jurământul lui." (şi-i face în continuare Nebuni şi Orbi) Nebuni şi orbi! Care este mai mare: aurul sau Templul, care sfinţeşte aurul?
"Dacă jură cineva pe altar, nu este nimic, dar dacă jură pe darul de pe altar, este legat de jurământul lui." (şi iarăşi îi face) Nebuni şi orbi! Care este mai mare: darul sau altarul, care sfinţeşte darul?” (la versetul 33 le zice) „Şerpi, pui de năpârci! Aşa le spune celor care au luat doctoratul în Teologie, măcar ca ei au pretenţia că-i slujesc Domnului. Ei erau şerpi şi pui de năpârci.
4:10♦ Ce făcuse şarpele cel vechi? O amăgise pe Eva. Deci umbla cu înşelătoria. Ce fac şerpii actuali? (indiferent că-s trecuţi prin şcoli teologice sau nu). Îi amăgeşte pe credincioşi. Unii din ei cu asta se ocupă şi acum (în gândul meu mă refeream la Radu Luţaş). Cum veţi scăpa de pedeapsa gheenei?” Şi le zice: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan.3:16). Astfel că lumea nu-şi dă seama că după acest paravan se ascunde faptul că lumea este împărţită-n două categorii. Deci l-i se pune versetul acesta în faţă şi cu asta basta. Toţi vor fi mântuiţi. Şi-atunci acela care-i neghină (funcţie de faptele lui) poate zice: „Am şi eu o scăpare. Am şi eu parte. Voi fi şi eu mântuit. Na! Taci că i-am făcut-o grâului. Şi eu voi fi mântuit. Nu numai el v-a fi mântuit”.
4:11♦ Dar nu e aşa. Pentru că ce face Fariseul? ce face Saducheul? ce face Învăţătorul Legii? ce face Cărturarul? ce face Preotul cel mai de seamă? Ascunde aceste versete din Matei 25 şi din Luca cu „Vai de voi”, şi din Efeseni (prin care se spune că alegerea s-a făcut înainte de întemeierea lumii), şi nu le dă frâu liber spre a predica din ele şi despre ele. Eu n-am văzut pe cineva să predice din Luca şi din Matei despre versetele astea care încep cu „Vai de voi” şi cu „Şerpi, pui de năpârci”. Văd că eu o fac. Predic despre aşa ceva, spre disperarea celor trecuţi prin şcoli teologice. Nu ştiu de ce, dar o fac. Că o să mă bată cu pietre... stau la bătaie. Dar nu va fi cazul.
4:12♦ Mulţumesc Domnului pentru Cuvântul Lui atât de minunat, şi sper... nu ştiu... bănuiesc că o să mai vin pe aici când voi mai fi invitat. Dacă voi mă chemaţi, eu vin.
Glorie Domnului! Slăvit şi lăudat să fie-n veci de veci! Amin.